„Timișoara decide!”, prima campanie de buget participativ a orașului

Primăria Municipiului Timișoara organizează anul acesta prima campanie de buget participativ a orașului, intitulată „Timișoara decide!”. Scopul este ca propunerile de proiecte ale timișorenilor să fie strânse în luna martie, analizate în detaliu în aprilie-mai, votate în iunie-iulie și apoi transformate în realitate. Odată alese proiectele câștigătoare Municipalitatea va prelua implementarea.

 

Primăria Timişoara a făcut un apel pentru patru membri externi în comisia care asigură respectarea obiectivelor și principiilor campaniei pentru bugetul participativ, menţionând că acest demers este voluntar, membrii comisiei sau partenerii nefiind remunerați.

Pentru a face parte din comisie s-au înscris şapte persoane, dintre care au fost selectate patru: Andrei Son, reprezentantul asociaţiei “Oamenii din Ciarda Roșie”, Olimpiu Porumb, reprezentantul asociației Alergotura, Nicoleta Iovescu, reprezentanta asociației Grupul de Acțiune Locală Freidorf, și Mihai Adrian Vîlcea, reprezentantul Fundației Județene pentru Tineret Timiș.

Totodată, au fost nominalizați membrii comisiei din partea Primăriei: Steliana Stanciu, director economic, Vasile Olar, şeful Biroului Infrastructură, Anca Lăudatu, şefa Serviciului Sport și Baze Sportive, Daniela Acasandrei, consilier la Serviciul Amenajare Peisagistică, Biodiversitate și Ape, şi Despina Ungureanu, consilier la Serviciul Guvernanță Participativă și Management Cartiere.

Organizațiile care au fost alese ca parteneri în proiect sunt Institutul Intercultural Timișoara, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș şi Asociația Studenților Creștini Ortodocși din Timișoara.

Comisia pentru Bugetul Participativ are ca atribuţii:

  1. monitorizarea desfăşurării campaniei și a respectării obiectivelor și principiilor acesteia;
  2. verificarea eligibilităţii propunerilor de proiecte primite;
  3. filtrarea, ajustarea dacă este cazul, a propunerilor convergente, eliminând redundanţa şi suprapunerea lor;
  4. coordonarea, împreună cu specialiști din Primărie, a analizei tehnice, juridice și financiare a propunerilor de proiect eligibile;
  5. anunţarea publică a proiectelor care intră în etapa de votare, precum și a proiectelor câștigătoare;
  6. centralizarea și publicarea informațiilor privind implementarea proiectelor câștigătoare de la direcţiile de specialitate, respectiv organismele prestatoare de servicii publice şi de interes local responsabile;
  7. evaluarea campaniei.

Calendarul pentru bugetul participativ poate fi urmărit pe noua platformă a Municipiului Timișoara: https://decidem.primariatm.ro/bp.

Print Friendly, PDF & Email