Timișoara City Marathon s-a dublat la a doua ediție

Aproape 1000 de persoane au participat ieri la cea de-a doua ediție Timișoara City Marathon, alergătorii fiind plăcut impresionați de traseele propuse de organizatori, dar mai ales de conceptul inedit care imbină istoria orașului cu alergarea.

 

Cursa de maraton a avut, la această ediţie, un număr dublu de participanți, la start fiind înscrise 84 de persoane interesate să parcurgă distanța dintre Otelec și Timișoara, pe malul canalului Bega, transmit organizatorii.
A doua cea mai solicitată cursă a fost cea de semimaraton, cu aproape 300 de persoane la start, semn că în Timișoara comunitatea alergătorilor de anduranță este în creștere.

Alte aproape 600 de persoane s-au înscris la semimaraton ștafetă și la crosurile de 10, 5 și 2 km, ultima cursă având în prima linie câteva zeci de copii, cu vârstă de la trei ani, care au alergat alături de părinți sau bunici.

A fost un eveniment cu multă emoție, am simțit prietenia alergătorilor, aprecierea lor pentru acest eveniment care vorbește despre noi, despre istoria noastră și despre capacitatea noastră de a construi împreună. Dincolo de activitatea sportivă, Timișoara City Marathon este un eveniment pe care îl organizăm cu dorința de a aduce oameni împreună, de a consolida comunitatea locală”, spune Valentin Mureșan, coordonatorul evenimentului.

Surpriza pentru alergători a fost participarea Asociației Eugeniu de Savoya prin garda cetății, care a oferit un spectacol de istorie publicului. Uniformele gărzii, ținuta plină de semnificație, startul dat cu tunul au creat o atmosferă specială care a tras și public susținător pentru alergători. Cavalerii maratoniști, prinții de la semimaraton, solii cetății și batalionul au transformat Timișoara City Marathon într-o lecție de istorie la care cei prezenți au participat cu bucurie.

Rezultatele competiției sportive, cu clasamentul câștigătorilor, poate fi consultat pe www.timisoaracitymarathon.ro.

Timisoara City Marathon este organizat de Club Sportiv Asociația Alergotura, o comunitate de alergători și voluntari care promovează alergarea pentru îmbunătățirea sănătății, a performanței intelectuale, apartenența la comunitate și a calității vieții.

În 2019, cea de-a treia ediție va avea loc în 27 octombrie.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist Timpolis, mircea.pavelescu@timpolis.ro