Tergiversarea adoptării Legii malpraxisului produce prejudicii uriaşe sistemului medical românesc

Medici in operatieÎn absenţa unui cadru legal adecvat, pacienţii români se dovedesc vulnerabili în faţa scăpărilor sistemului. Iar dezbaterea unor modificări şi adoptarea unei legi privind malpraxisul, deşi anunţate ca iminente de foarte multă vreme, sunt tergiversate. Cei care profită de situaţie sunt companiile de asigurări. Care, potrivit unor statistici oficiale furnizate de ASF, ar fi păstrat în ultimii ani, pentru beneficiul propriu, mai bine de 95% din sumele colectate aferente poliţelor de asigurare de malpraxis obligatorie.

 

Un cadru legal stufos şi descurajant

 „Am o mamă cu epilepsie destul de gravă. De câţiva ani buni merge la Policlinica Văcărescu. (…) În toţi aceşti ani, mama nu a primit medicamentele care îi trebuiesc ei pentru boală”, scrie, pe pagina Colegiului Medicilor Timiş, Camelia, care precizează că pacienta a primit de la medicul curant „doar fenobarbital şi alte calmante, care nu sunt chiar specifice bolii ei. După instituirea unui tratament aferent diagnosticului, precizează Camelia, medicamentele care i-au fost recomandate „nu îi ajungeau de la o lună la alta şi mama rămânea câteva zile fără ele, ceea ce îi agrava şi mai mult simptomele. Iar dacă se ducea mai repede începea să ţipe (medicul curant – n.red.) că de ce a venit aşa repede, că nu demult a fost, mama încercând să îi explice că nu i s-au dat suficiente medicamente şi că nu poate să stea zile fără ele. Auzind, doamna doctor s-a enervat şi a trimis-o acasă, spunându-i să vină la data care trebuia. În aceste zile mama rămânea fără medicamente şi avea multe crize. (…) De la farmacie nu ni se dădea decât cu reţetă”.

Aceasta este doar una dintre relatările care se regăsesc pe pagina Colegiului Medicilor Timiş. Un alt caz, cu detalii şi referiri concrete, evocat de Cosmin Hamza, descrie situaţia unei paciente care, după o intervenţie de cezariană efectuată la Clinica Bega, din Timişoara, a fost nevoită să se interneze din nou, la doar câteva zile după naştere, din pricina contractării unei presupuse infecţii intraspitaliceşti. „După ce doctorul a venit să schimbe pansamentul de la operaţia de cezariană redeschisă (…) s-a terminat tubul de betadină”, relatează soţul pacientei, care mai spune că a aruncat tubul gol de betadină la coşul de gunoi, „unde se aflau şi resturi de pansamente în urma curăţării plăgii, după care asistenta de serviciu pe acel salon a venit, a luat tubul din coşul de gunoi, l-a umplut din nou dintr-o sticlă de 1l de betadină şi l-a pus înapoi în trusa doctorului. Tot în aceeaşi zi, seara, când doctorul a revenit pe la orele 20 să o panseze pe soţia mea, a folosit betadina din tubul aruncat dimineaţă în coşul de gunoi şi reumplut”, mai scrie Cosmin Hamza.

Iar Camelia Lupşa descrie o altă situaţie, petrecută la Spitalul din Lugoj, acolo unde aceasta a născut, pe cale naturală, un bebeluş care ar fi suferit, potrivit relatărilor mamei, la naştere, un traumatism cranian sever. Bebeluşul a fost transferat ulterior la Spitalul de Copii, din Timişoara, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale. Diagnosticele menţionate de către medicul neurochirurg care a preluat cazul bebeluşului au fost hematom subdural de emisferă cerebrală dreaptă operat, în observaţie pentru hematom intraparenchimatos temporooccipital stânga, în observaţie pentru hidrocefalie, encefalomalacie chistică bilaterală, pareză de plex branhial drept şi epilepsie.

Oficial, însă, niciun caz de malpraxis în Timiş, în ultimii doi ani

În pofida numărului destul de mare de sesizări înregistrate pe pagina de internet a Colegiului Medicilor Timiş, cazuri care oferă date şi referiri concrete, menţionând numele unor medici, în evidenţa Colegiului Medicilor Timiş nu figurează niciun caz oficial confirmat de malpraxis.

Nu am avut în ultimul an sesizări oficiale legate de malpraxis care să se confirme. Sigur, reclamaţii au mai existat, unele fiind legate mai degrabă de o lipsă de comunicare între medicul curant şi pacient. Însă în cazul sesizărilor oficiale, se cere opinia scrisă a unor experţi, care sunt în măsură să analizeze şi să se pronunţe în cunoştinţă de cauză cu privire la cazul de malpraxis sesizat. În Timiş nu am avut recent cazuri de malpraxis confirmate în urma expertizelor”, declarat pentru TIMPOLIS, acum câteva luni, dr. Lazăr Fulger, preşedintele Colegiului Medicilor – Filiala Timiş.

Nici în ceea ce priveşte modul în care companiile de asigurare şi-au onorat obligaţiile asumate nu există prea multe indicii la nivelul Colegiului Medicilor, întrucât s-a ajuns extrem de rar în faza finală a evaluării unor cazuri tranşate ca fiind cazuri de malpraxis.

Potrivit datelor CMR, în ultimii zece ani, în care personalul medical s-a asigurat obligatoriu pentru apariţia posibilelor cazuri de malpraxis, au fost acordate doar cinci despăgubiri, prin care au fost acoperite strict daunele materiale, nu şi cele morale. Instanţa acordă însă şi daune morale, dar până acum aceste daune au fost plătite de către medicii vizaţi, şi nu de către societăţile de asigurare. Niciunul dintre aceste cazuri la care statisticile CMR fac referire nu au însă legătură cu judeţul Timiş.

Nu ştiu dacă au existat probleme legate de îndeplinirea obligaţiilor asumate de către asigurator, tocmai pentru că, în Timiş, nu s-a ajuns în această fază, din cauză că au lipsit în ultima perioadă cazurile de malpraxis confirmate”, a mai spus medicul Lazăr Fulger.

Probarea unui act de malpraxis, o procedură extrem de dificilă

Una dintre cele mai dificile proceduri legată de semnalarea unui caz de malpraxis este probarea acestuia. Pentru corijarea acestui aspect au şi fost luate în discuţie un set de măsuri care vizau simplificarea procedurilor, astfel încât acestea să nu mai fie atât de restrictive încât să îl descurajeze pe pacient să caute să îşi obţină, prin proceduri legale, drepturile sale la despăgubire.

Pe pagina de internet a CMR Timiş, numeroaselor persoane care au semnalat în scris cazurile de presupus malpraxis li se răspunde, într-o manieră seacă, funcţionărească, prin intermediul postării repetate a unui mesaj cu caracter impersonal, care reia un text semnat de dr. Dragan Romina, consilier la Departamentul de Jurisdicţie Profesională şi Deontologie Medicală al CMR. Conţinutul mesajului expune succint câteva informaţii referitoare la modalităţile legale care permit pacienţilor reclamarea unor cazuri de presupus malpraxis, făcând referire la prevederile legale care îi impun reclamantului să depună plângerea în atenţia Colegiului al cărui membru este medicul reclamat, în termen de maximum şase luni de la data înregistrării problemei reclamate sau de la momentul cunoaşterii consecinţelor faptei incriminate ca fiind un caz de malpraxis. În plus, pacientul se poate adresa instanţelor. Întreg parcursul birocratic se dovedeşte însă extrem de lung, iar adresarea direct instanţelor diminuează şansele de câştig ale reclamantului, căci este nevoie şi aici de depunerea unor documente doveditoare care provin de la CMR. În plus, reclamantul este nevoit să suporte costul unor expertize suplimentare solicitate de reprezentanţii Comisiei de evaluare din cadrul CMR – care poate presupune costuri de ordinul miilor de euro.

Expertizarea se face de către specialişti de rang înalt. Din lista judeţeană a experţilor, Comisia de monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis desemnează un grup de experţi sau un expert, în funcţie de complexitatea cazului, însărcinat cu efectuarea unui raport asupra cazului. De regulă, însă, există un singur expert într-o anumită specialitate, care poate fi chiar expertul reclamat. Se poate ajunge astfel la situaţia în care să nu poată fi desemnat niciun expert pentru întocmirea raportului asupra cazului.

Legea malpraxisului din România, un dezavantaj şi pentru medici, şi pacienţi

Valeriu Todirascu portertLa jumătatea lunii martie, Guvernul Ponta promitea că, în mai puţin de două luni, va fi adoptată o nouă lege a malpraxisului. În 3 aprilie, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, anunţa că „proiectul de lege urmează să fie finalizat „în următoarele două săptămâni”.

Din acel moment, însă, peste acest subiect s-a aşternut tăcerea. Zilele trecute, senatorul Valeriu Todiraşcu a anunţat că a depus, în 18 iulie, o propunere legislativă vizând modificarea Legii malpraxisului, care prevede, printre altele, reglementarea situaţiei actuale, în baza căreia mai puţin de 5% din totalul sumelor colectate de companiile de asigurare pentru poliţele de asigurări obligatorii ajung la pacienţi, restul de bani rămânând, potrivit unor statistici oficiale a Autorităţii pentru Supraveghere Financiară, la dispoziţia firmelor de asigurări. În beneficiul exclusiv al cărora pare să lucreze, de altfel, cadrul legislativ.

Printre propunerile sugerate de Valeriu Todiraşcu figurează atât modificarea definiţiei malpraxisului, din „comportament neglijent” în „eroare medicală”, cât şi responsabilizarea, în caz de eroare medicală dovedită, a instituţiei medicale, în primul rând, şi abia apoi a medicului. Asta, spre deosebire de propunerea Ministerului Sănătăţii, care prevede responsabilizarea medicului, în principal, şi a instituţiei medicale în care acesta îşi desfăşoară activitatea, secundar.

Propunerile de modificare a Legii malpraxisului vizează şi responsabilizarea instituţiei medicale pentru cazurile de malpraxis dovedit în situaţii generate de dotarea medicală necorespunzătoare, existenţa unor condiţii improprii sau a unor vicii ascunse, dar şi în cazul constatării unor infecţii intraspitaliceşti.

Pentru situaţia în care se ajunge la soluţionarea pe cale amiabilă a unei situaţii de malpraxis, este prevăzută scurtarea perioadei de negociere la maximum 30 de zile. Despăgubirile morale ar urma să fie suportate de către asigurator, nu de către medic, ca acum, iar instituirea unei limite a valorii despăgubirilor trebuie normată de lege. Ministerului Sănătăţii i-ar reveni, potrivit propunerilor de modificare a legii, responsabilitatea pentru formularea unui model de consimţământ informat, precum şi responsabilitatea întocmirii unor ghiduri naţionale pentru diverse afecţiuni, chestiuni procedurale pentru care acum nimeni nu este făcut responsabil.

Amendamentele propuse Legii Sănătăţii (Legea 95/2006) mai vizează responsabilizarea asiguratorului, în scopul prevenirii unei acumulări de beneficii imense, apreciate ca fiind nemeritate, în condiţiile în care niciunii dintre presupuşii beneficiari ai poliţelor de asigurare obligatorii nu sunt protejaţi în urma încheierii poliţelor. „Legea statului român este cea care reglementează obligativitatea achiziţionării asigurărilor de malpraxis. Cu toate acestea, contractele de asigurare sunt întocmite de societăţile de asigurare în aşa fel încât să evite, pe cât posibil, plata despăgubirilor. Deşi legea cere ca pacientul supus unor proceduri cu risc să semneze un consimţământ informat, nu există un model pentru acel consimţământ şi, astfel, societăţile de asigurări pot contesta cu uşurinţă consimţământul unui pacient pe motive procedurale imputate furnizorului de servicii medicale, şi pot refuza, din acest motiv, plata despăgubirilor de malpraxis”, atenţionează senatorul Valeriu Todiraşcu. Acest viciu de procedură a permis, printre altele, celor douăzeci de companii de asigurări care încheie poliţe pentru malpraxis să încheie peste 176. 000 de contracte de asigurări de răspundere civilă, pentru anul 2012, la o valoare totală de apropae 200 de milioane de lei, din care au fost plătite, la final de 2012, indemnizaţii brute în valoare de nici zece milioane de lei, restul sumei rămânând exclusiv ca beneficiu.

Adoptarea unei noi Legi a malpraxisului, o măsură care trenează de aproape un an

Eugen NicolaescuÎn toamna anului trecut, ministrul de atunci al Sănătăţii, liberalul Eugen Nicolăescu, oferea informaţii despre proiectul de modificare a Legii sănătăţii, 95/ 2006, care a fost pus pentru a treia oară în dezbatere publică, în ce priveşte capitolul referitor la malpraxis.

Eugen Nicolăescu a spus că noutăţile care vor fi aduse de proiectul de act normativ vor viza, în egală măsură, pacientul, dar şi medicul. Măsurile vizate erau simplificarea unor proceduri birocratice, reducerea unor costuri pe care le impune dovedirea unui presupus caz de malpraxis şi obţinerea unei garanţii că, atunci când actul de malpraxis va fi dovedit, pacientul va fi despăgubit de către asiguratori. Pacientul va primi din partea spitalului toate documentele medicale privind cazul reclamat şi nu va mai fi nevoit să aştepte ani de zile decizia instanţelor de judecată. În proiectul de lege este prevăzut ca, în termen de şase luni, procesul de evaluare a cazului să fie finalizat”, asigura Eugen Nicolăescu.

Principala modificare a legii viza însă instituirea obligatorie a unei proceduri care să aducă în prim plan posibilitatea de soluţionare amiabilă a litigiului, prin negociere directă între asigurat, asigurator şi pacient. Miza era plasarea accentului pe această metodă, care este practicată în aproape toate ţările europene, unde 97% din cazurile de malpraxis sunt rezolvate pe cale amiabilă şi doar 3% ajung în instanţă. În cazul în care pacientul s-ar declara nemulţumit de această soluţie, noua formă a legii nu i-ar bloca însă acestuia în niciun fel accesul la instanţă. S-ar elimina, însă, conflictul între medic şi pacient, soluţionarea cazul fiind intermediată de către societăţile de asigurare.

În plus, noua lege, în forma în care era ea propusă spre dezbatere, le oferea medicilor o protecţie reală din partea asiguratorilor pentru cazurile de malpraxis, aceştia fiind asiguraţi atât pentru daunele materiale, cât şi pentru daunele morale. În proiect a fost introdusă şi clauza de anterioritate, astfel încât medicul să fie asigurat pentru incidente petrecute cu până la trei ani înaintea încheierii contractului de asigurare.

Articol scris de

Jurnalist Timpolis