Tarom leagă Banatul de Moldova pe calea aerului (P)

Compania Tarom şi Aeroportul Internațional Timișoara au inaugurat cursa aeriană Iași – Timișoara.

 

Aeronavele companiei aeriene naționale care vor zbura de la Iași la Timișoara și retur vor fi o alternativă aeriană la rețeaua națională de transport rutieră și feroviară, unind pe calea aerului cele două regiuni istorice: Banatul și Moldova și două poluri economice: Timișoara-Arad și Iași.

Legătura aeriană cu Iașiul, cel mai mare oraș din estul României, nu face doar o punte istorică și geografică între cele două regiuni, Banat și Moldova, dar oferă și mobilitate, dinamism, oportunități de noi afaceri în interesul părților, schimb de experiență culturale, educaționale, medicale s.a. între cetățeni, posibilități mai mari de colaborare și toate într-un timp mult redus de transport ”, declară directorul Aeroportului Internațional Timișoara, Daniel Idolu.

La rândul său, Wolff Werner Wilhelm, directorul general al Companiei Naționale Tarom, spune că  îşi doreşte să se rețină faptul că acum un zbor cu Tarom reprezintă cel mai scurt drum dintre Timișoara și Iași, în mai puțin de două ore, pasagerii ajungând la destinație. „Noi considerăm că românii merită o companie națională care să dezvolte zborurile interne, pentru că aici este un segment de public care a fost neglijat în ultimii ani. În același timp, avem încredere că toate aceste curse vor fi profitabile pentru companie”, mai spune Wolff Werner Wilhelm.

Cursele Tarom au început să opereze de la Timișoara din 25 martie cu o frecvență de patru curse pe săptămână spre şi dinspre Iași. Orarul zborurilor va fi următorul:

 

ZBOR Zile operare Ore plecare Ore sosire
IASI-TIMIŞOARA Luni, Miercuri, Joi 08:30 10:20
TIMISOARA-IAŞI Luni, Miercuri, Joi 10:45 12:25
IASI-TIMIŞOARA Duminică 13:30 15:20
TIMISOARA-IASI Duminică 15:45 17:25

 

Tarom a fost una dintre primele companii aeriene comerciale din lume, înfiinţată în 1920 sub denumirea de CFRNA (Compagnie Franco-Roumaine de Navigation Aérienne) şi prima companie aeriană cu operare trans-continentală. De la Timișoara operează zboruri neîntrerupt din 1937, când opera sub numele de Lares. Sub numele actual, Tarom, operează de 64 de ani și în toți acești ani păstrat zborurile de la şi spre București. În noiembrie 1980, Tarom a lansat prima cursă aeriană externă din Timișoara spre Frankfurt, iar trei ani mai târziu, primul avion de pasageri de producție românească, Rombac 1-11 a fost lansat pe ruta București – Timișoara.

Începând din 26 martie, compania va introduce și cursele Cluj – Timișoara-Cluj cu o frecvență de trei curse pe săptămână, în zilele de luni, miercuri și vineri.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Redacţia Timpolis, timpolis@online.ro