Stiri din editia nr. 3095 30 mai – 2 iunie 2024


Teren al Primăriei Timişoara, transformat ilegal în curte privată

O parcelă largă de spațiu verde aferentă tramei stradale de pe Calea Aradului a fost recuperată de Primăria Timișoara, în urma unei acțiuni ce a avut loc în această dimineață. Terenul de aproximativ 800 mp, aflat între imobilul cu nr. 63 de pe Calea Aradului și trotuar, fusese îngrădit și transformat în curte privată, iar accesul a fost restricționat pe domeniul public.   „Dacă acum câteva săptămâni am vorbit despre o stradă transformată în curte privată, acum vorbim de spațiu verde transformat în parc privat. De fapt, terenul pe care azi l-am eliberat de garduri și l-am redat timișorenilor este…

Citeşte articolul   

Matei Vișniec, invitat al conferințelor UVT

„Europa Est-Vest: atât de aproape și atât de departe” este titlul conferinţei pe care Matei Vişniec o va susţine la Universitatae de Vest din Timişoara, în cadrul seriei de conferinţe „La UVT cultura este Capitală”.   Evenimentul va avea loc în Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara, marţi, 4 iunie, de la ora 18. Moderator şi amfitrion al acestei serii de conferinţe este scriitorul şi profesorul universitar Mircea Mihăieş. „Se anunță o discuție între oameni curajoși, cărora nu le e frică să înfrunte contradicțiile pentru a ajunge la adevăr. Dezbaterea va aborda teme de actualitate și va explora…

Citeşte articolul   

Primăria Timișoara a început amenajarea străzii Cezar

Strada Cezar, care leagă bulevardul Loga de Parcul Copiilor, a intrat în amenajare, după eliberarea domeniului public prin recenta dispoziție a primarului Dominic Fritz. Strada ocupată ilegal de două familii, printr-o serie de construcții fără autorizații, va fi transformată, în următoarea perioadă, în stradă cu acces pietonal și velo și zone verzi.   După eliberarea zonei de molozul rezultat în urma demolării clădirilor ilegale, joi, 30 mai, au început operațiunile de amenajare a viitoarei zone pietonale, după care vor fi pregătite zonele pentru plantări, anunţă Municipalitatea. „Redăm strada Cezar timișorenilor și refacem legătura istorică dintre bulevardul Loga și Parcul Copiilor….

Citeşte articolul   

Spaţiu de staţionare, amenajat la Grădinița 32 din Timişoara

După proiectele-pilot de la Şcolile Gimnaziale nr. 2 și nr. 7 din Timişoara, Primăria a amenajat un nou spațiu drop off pentru a crește siguranța copiilor și pentru a reduce blocajele în trafic la orele la care părinții își lasă copiii la unitățile de învățământ.   Odată cu asfaltarea străzii Brăiloiu, la Grădinița PP nr. 32 a fost amenajată o zonă drop off, unde părinții pot staționa până la cinci minute, pentru a-şi lăsa copiii la grădiniță fără a bloca traficul în zonă. Pe durata zilei, locurile de staționare pot fi folosite de către locuitorii din zonă, fiind montate indicatoare…

Citeşte articolul   

Cvartetul Romanian Chamber Orchestra, în turneu în judeţ

Romanian Chamber Orchestra anunță un nou sezon de excelență muzicală odată cu lansarea primului turneu al acestui an, o călătorie care îi va purta pe cei patru membri ai RCO String Quartett în cinci localităţi din Timiș.   RCO String Quartett va susține, în perioada 6 – 8 iunie, cinci concerte care vor include lucrări din repertoriul clasic și aranjamente contemporane care vor pune în valoare tradiția muzicală regională, aducând în fața publicului lucrări de referință din patrimoniul muzical național: Suita din Transilvania (aranjament Radu Sinaci), Cvartetul nr. 1, de Sabin Dragoi, Balada, Ciprian Porumbescu, Suite de piese (aranjament Radu…

Citeşte articolul   
Page 1 of 2
1 2