40.000 de elevi din Timişoara vor avea dosar medical unic
Primăria Timișoara digitalizează, în premieră naţională, serviciile de medicină școlară, astfel că 40.000 de elevi vor avea, în următoarele săptămâni, dosar medical unic. Cele 34 de computere instalate de Primăria Timișoara, în această primăvară, în cabinetele de medicină școlară – printr-o donație făcută de compania Intel și Asociația One Source – urmează să fie interconectate la o platformă software. Aceasta va permite accesul la un set unitar de date, atât de către medicii de familie, cât și de către cei din cabinetele din școli sau grădinițe. În noul soft, explică edilul, se văd automat adeverințele medicale emise de medicii…
Ultimele comentarii