Stiri din editia nr. 2889 9 – 12 iunie 2022


Primăria reia licitația pentru proiectarea noului concept urbanistic din zona Dacia

Primăria Municipiului Timișoara anunţă că a relansat licitația pentru achiziționarea serviciilor de proiectare și asistență tehnică destinate modernizării din zona Dacia.   Valoarea estimată a contractului de proiectare a fost majorată de la puţin peste 500.000 de lei la aproape 1.200.000 de lei, fără TVA, pe motiv că la precedenta licitație nu a fost depusă nicio ofertă. Zona care va fi modernizată este un cvartal complex de locuințe colective și funcțiuni complementare din zona cuprinsă între bulevardul Cetății, strada Gheorghe Lazăr, Calea Circumvalațiunii şi Calea Torontalului. Spațiul de intervenție, ce cuprinde străzile și spațiile publice din zona de studiu, nu…

Citeşte articolul   

„Iuda”, un spectacol jucat în memoria părintelui „Padre”

Iuda este cel al cincilea spectacol de teatru creat de actori timișoreni în cadrul Festivalului Zilele artei sacre, iniţiat de fostul părinte stareț al Mănăstirii Partoș, ieromonahul Varlaam Almăjanu, cunoscut ca „Padre”, în memoria căruia este jucat.   A fost  dorit de „Padre”, în 2020. Pandemia de covid și plecarea spre veşnicie a părintelui au făcut însă ca acesta să se amâne. Spectacolul va avea loc, sâmbătă, 11 iunie, de la ora 21, în Biserica romano-catolică desacralizată din Ofsenița, un spațiu de artă sacră, un loc care fusese tare îndrăgit de „Padre”. Din distribuția spectacolului fac parte actori ai Teatrului…

Citeşte articolul   

Consiliul Județean Timiş vrea centură feroviară pentru Timișoara, legată de Aeroport

Timișoara ar putea avea centură feroviară, care să scoată traficul de marfă din centrul orașului. Consiliul Județean Timiş a lansat licitația publică pentru serviciile de realizare a studiului de fezabilitate.   Consiliul Județean Timiş anunţă că își propune să realizeze un traseu de cale ferată cu racord la magistrală la Remetea Mare, trecând prin localităţile Ghiroda, Giarmata, Pișchia, Sânandrei și racord la linia Ronaț – Arad. Potrivit reprezentanţilor CJ Timiş, valoarea estimată a contractului, conform studiului de piață realizat, este de 9.800.000 lei, la care se adaugă 2.352.000 lei TVA, din care 800.000 pentru anul 2022. „Pentru această investiție există…

Citeşte articolul   

Primăria Timişoara reorganizează Poliția Locală

Dominic Fritz, primarul Timișoarei, anunţă că va supune aprobării Consiliului Local un proiect de hotărâre care vizează restructurarea și eficientizarea Poliției Locale.   Reorganizarea se face prin transformarea vechiului departament într-o direcție generală, cum este organizată această activitate și în alte mari orașe ale țării, de exemplu București, Cluj-Napoca, Arad, Sibiu ori Iași. Numărul de posturi se reduce cu 14, de la 372 la 358 – o decizie motivată de Municipalitate prin reducerea numărului de locuitori ai Timișoarei, conform datelor de la Statistică, transmise prin Prefectura Timiș –, posturile reduse făcând parte din categoria celor neocupate. În privinţa restructurării interne,…

Citeşte articolul   

O nouă sală de spectacole pentru Teatrul German din Timişoara

Primăria Timişoara intenţionează să transforme un imobil în care a funcționat Colegiul Tehnic „I.C. Brătianu” în sală de spectacole și să-l treacă, pentru 49 de ani, în administrarea Teatrului German de Stat Timișoara. Proiectul a fost trimis Consiliului Local.   Imobilul, amplasat pe strada Cuvin nr. 2, face parte din domeniul public al municipiului Timişoara și este compus din patru corpuri de clădire – o hală (cu parter înalt), un atelier, cabină poartă și o hală cu un etaj, cu o suprafaţă totală de teren, atât construit, cât și neconstruit, de aproape 2300 mp. Iniţiativa aparţine Teatrului German de Stat,…

Citeşte articolul   
Page 2 of 3
1 2 3