Universitatea de Vest din Timișoara și Asociația LOGS, într-un proiect internaţional de sprijin pentru refugiați şi migranți
Universitatea de Vest din Timișoara și Asociația LOGS își unesc forțele cu opt organizații europene pentru a ajuta refugiații şi migranții care ajung în Europa. Timp de 30 de luni, acestea își propun să îmbunătățească accesul la serviciile publice pentru imigranții non-europeni din Europa. Inițiativa sub numele ASAP – Accesarea de servicii, diseminarea abordărilor și practicilor este reprezentată de România prin Universitatea de Vest din Timișoara și Asociația LOGS, la proiect participând şi organizații similare din Italia, Spania, Grecia, Austria și Croația. Universitatea de Vest din Timișoara, prima instituție academică din sud-estul Europei care a acordat o bursă de…
Ultimele comentarii