Stiri din editia nr. 2809 2- 5 septembrie 2021


Scenografa Geta Medinschi: „Sunt bolnavă de teatru”

S-a visat realizator de fresce, dar destinul a purtat-o spre teatru. Iar scenografie a ajuns să facă tot din întâmplare. Dintr-un „accident” fericit de destin, se poate spune privind la cariera sa: mai mult de 100 de spectacole de teatru, dar și de operă. În semn de reverență, Uniunea Teatrală din România i-a decernat în vara acestui an Premiul UNITER pentru întreaga activitate. Am invitat-o pe Geta Medinschi, scenografă a Teatrului Național din Timișoara timp de aproape 25 de ani, la un dialog despre viața trăită în teatru, mereu în spatele scenei, dar și despre întoarcerea la șevalet. Pentru că…

Citeşte articolul   

Academie Politică a USRPLUS Timiș

Membrii USRPLUS Timiș participă, în perioada 3-5 septembrie, la prima Academie Politică a organizației la care vor susține prezentări și dezbateri personalități cunoscute din mediul civic și academic.   Filosoful Ciprian Mihali, de la Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj Napoca, sociologul Barbu Mateescu, Sorin Ioniță, președinte EFOR, Marcel Tolcea și Vasile Popovici, profesori la Universitatea de Vest, Elena Calistru, de la Funky Citizen, Roxana Damaschin Țecu, de la OilRight, vor discuta cu membrii USRPLUS Timiș despre politică și etică, administrație și corporație, dinamica socio-demografică din nord-vestul României, caritate și dezvoltare comunitară, fake-news și despre alte idei și teme politice de…

Citeşte articolul   

Marionete gigant, statui vivante, spectacol cu foc, la CheckArt Festival în Iulius Town (P)

O tradiție, un festival al artei și al frumosului, dar și un eveniment menit să aducă zâmbetele pe chipurile timișorenilor – CheckArt Festival revine în acest sfârșit de săptămână la Iulius Town, iar teatrul, muzica, dansul și pictura se împletesc din nou în spectacole inedite. Vino împreună cu familia să vezi statuile vivante, personajele pe picioroange, mimii și bufonii, la Iulius Town.   Timp de secole, arta a adus împreună oamenii, care s-au bucurat de momente pline de emoție. Astfel, CheckArt Festival îi așteaptă pe timișoreni sâmbătă și duminică, 4 – 5 septembrie, în Iulius Town, unde toate formele artei…

Citeşte articolul   

Deputat PNL Marilen Pirtea: „Programul «Anghel Saligny» înseamnă susținerea dezvoltării comunităților locale”

Prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” devine posibilă susținerea comunităților locale care nu pot accesa finanțări europene pentru investiții în rețele de gaz, apă, canalizare și drumuri, atrage atenţia deputatul PNL Marilen Pirtea. Şi spune că USR PLUS nu se poate deroba de responsabilitate în fața comunităților locale.   „Acest plan de investiții, cifrat la 50 miliarde lei în următorii şapte ani, va însemna șansa la condiții de viață civilizate pentru foarte mulți cetățeni, indiferent de culoarea politică a primarilor. Nu cred că partenerii noștri de guvernare își pot lua răspunderea de a bloca investițiile pentru următorii ani, destinate…

Citeşte articolul   

Consulturi medicale, vaccinuri şi filme, într-o singură caravană

O caravană medicală de vaccinare, care a inclus şi o componentă cinematografică, a fost organizată, la sfârşitul săptămânii trecute, la Buziaş.   Evenimentul, un proiect de voluntariat complex, ce a implicat o parte medicală și una culturală, a fost organizat de Asociaţia pentru ATI „A. Mogoşeanu”, condusă de medicul ATI Dorel Săndesc, în colaborare cu Universitatea de Medicină şi Farmacie „V. Babeș” din Timişoara și cu Asociația DocuMentor. Caravana medicală Împreună pentru viață a avut în vedere evaluarea stării de sănătate a populaţiei. Specialişti din mai multe spitale ale Centrului Universitar Timişoara au fost pregătiţi să asigure consulturi, EKG, ecografii…

Citeşte articolul   
Page 1 of 2
1 2