Stiri din editia nr. 2733 10 – 13 decembrie 2020


Peste 200 de noi infectări cu covid, în Timiş, în ultimele 24 de ore

 În ultimele 24 de ore, în Timiş au fost depistate 205 noi cazuri covid, număr rezultat în urma unui număr mai mic de teste covid, 973, anunţă Prefectura Timiş.   Cele 205 persoane confirmate pozitiv la testul covid-19, în ultimele 24 de ore, sunt, mai mult de jumătate jumătate, din Timişoara, unde au fost înregistrate 111 de cazuri noi, Săcălaz – 17, Giroc –11, Lugoj – 10, Recaș şi Giarmata – 5, Gătaia, Remetea Mare şi Dumbrăvița – 4, Becicherecu Mic şi Jamu Mare – câte 3, Ciacova, Balinţ, Moraviţa, Moşniţa Nouă, Peciu Nou şi Jimbolia – câte 2, iar…

Citeşte articolul   

Gabriel Liiceanu: „De m-aş putea transforma, la momentul potrivit, în înger-păzitor!”

La puţin timp după publicarea dialogului epistolar, Despre destin, dintre Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu, l-am invitat pe Gabriel Liiceanu la un dialog pe marginea unor teme care pot fi aşezate sub semnul destinului; şi al destinului său. Am vorbit despre prietenia de peste 40 de ani cu Andrei Pleşu, despre anii păltinişeni şi întâlnirea cu Constantin Noica şi Alexandru Dragomir, despre Humanitas, editura căreia i-a dat viaţă, la cei 30 de ani de la înfiinţare, despre întâlnirile sau prietenia cu „oameni-comoară”, cum îi numeşte, printre ei numărându-se Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca, Emil Cioran, Neagu Djuvara, Matei Călinescu, Petru…

Citeşte articolul   

Primarul Timișoarei a cerut sprijinul Guvernului în problema Colterm

Dominic Fritz, primarul Timişoarei, spune că a cerut sprijinul Guvernului pentru asigurarea, în această iarnă, furnizării agentului termic către abonaţii sistemului centralizat de încălzire Colterm.   „Trebuie să trecem iarna fără întreruperi de căldură și apă caldă. De aceea am cerut și sprijinul Guvernului, în urmă cu trei săptămâni, pentru Colterm, deocamdată fără răspuns. Am reluat discuțiile la București în contextul negocierilor pentru noul Guvern, la care particip, în acest weekend”, a anunțat, sâmbătă seara, pe pagina sa de Facebook, Dominic Fritz. Acesta spune că, în Timișoara, sunt 50.000 de abonați Colterm și aproape toate instituțiile din oraș, inclusiv spitalele…

Citeşte articolul   

Universitatea de Vest din Timișoara adoptă infrastructura „ecologică”

Universitatea de Vest din Timişoara este prezentă, și în acest an, în GreenMetric World University Ranking, singura clasificare din lume care măsoară angajamentul fiecărei universități participante în dezvoltarea unei infrastructuri „ecologice”.   Potrivit rezultatelor ediţiei din 2020, Universitatea de Vest din Timişoara ocupă poziţia 652 la nivel mondial şi poziţia 7 la nivel naţional în GreenMetric World University Ranking. În această ediţie, GreenMetric a inclus 912 universităţi din 84 de ţări, numărul acestora crescând faţă de anul 2019 (când a inclus 780 universităţi). Despre această dimensiune ecologică în dinamica universitară, rectorul UVT, prof. univ. Marilen Pirtea, subliniază: „Așa cum Europa…

Citeşte articolul   

Compania Iulius a premiat o soluție locală pentru mobilitatea urbană a Timișoarei, în cadrul unui concurs UrbanizeHub (P)

O aplicație mobilă, pe bază de gamificare, care oferă o soluție integrată pentru toate serviciile de transport utilizate în deplasarea zilnică este un  proiect premiat de compania Iulius cu 750 de euro, în cadrul evenimentului „Urban Mobility Lab” Timișoara, organizat de UrbanizeHub.   În consens cu strategia de dezvoltare și regenerare urbană a companiei, care pune accent pe sustenabilitate și îmbunătățirea mobilității urbane, inclusiv prin încurajarea deplasării cu mijloace alternative de transport, Iulius a fost partener al concursului de soluții „Urban Mobility Lab” Timișoara, desfășurat pe 28 și 29 noiembrie 2020. În competiția organizată de UrbanizeHub, start-up-ul online global concentrat…

Citeşte articolul   

Număr în creştere de noi infectări cu covid, în Timiş, faţă de ziua precedentă

În ultimele 24 de ore, în Timiş au fost depistat 319 noi cazuri covid, faţă de 251 înregistrate cu o zi înainte – număr rezultat în urma unui număr mai mic de teste covid, 1942, faţă de 2.109 realizate în ziua precedentă, anunţă Prefectura Timiş.   Cele 319 persoane confirmate pozitiv la testul covid-19, în ultimele 24 de ore, sunt, mai mult de jumătate jumătate, din Timişoara, unde au fost înregistrate 191 de cazuri noi, Lugoj – 15, Giroc şi Moşniţa Nouă – câte13, Dumbrăvița – 10, Recaș – 9, Buziaș şi Săcălaz – câte 7, Făget şi Ghiroda –…

Citeşte articolul   

Un supermarket de mari dimensiuni, în cartierul ISHO (P)

Mega Image alege cartierul ISHO pentru a-și extinde rețeaua în zona de vest a țării și pregătește inaugurarea unui magazin amplu care va deservi atât cartierul ISHO, cât și locuitorii din vecinătate crescând confortul din întreaga zonă.   Noul spațiu comercial va ocupa o suprafață de 1.200 mp și va fi amplasat la parterul clădirii Parkside D din proiectul ISHO, având expunere directă la bulevardul Take Ionescu. Întreaga suprafață va fi pregătită în jurul unui concept urban modern care să redea atmosfera ISHO, integrând elemente moderne și inovative specifice totodată brandului Mega Image. Noul Mega Image va fi complet funcțional…

Citeşte articolul   

Spitalul de Boli „Victor Babeș” Timișoara se extinde

Au început lucrările pentru extinderea Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Doctor Victor Babeș” Timișoara. Acesta va avea două noi corpuri de clădire care vor fi ridicate în curtea unității medicale. Valoarea proiectului este de aproape 8,3 milioane de euro.   Corpul A va avea regimul de înălțime P+2. La parter va exista o sală de așteptare cu o recepție, o zonă destinată internării și externării pacienților și o zonă cu cabinete de investigații și tratament. Aici va fi amenajată, printre altele, o sală de tratament pentru bronhologia intervențională și un cabinet pentru anumite proceduri toracice minim invazive. La etajul…

Citeşte articolul   

17 focare covid în Timiş

Direcţia de Sănătate Publică Timiş anunţă că are în supraveghere epidemiologică 17 focare active. A fost închis focarul de la Centrul pentru Persoane cu Handicap Ciacova, unde fuseseră 28 de cazuri active.   Focarele covid-19 aflate, în momentul de faţă, în supravegherea Direcţiei de Sănătate Publică Timiş sunt la: Spitalul de Psihiatrie Jebel – 90 de cazuri active; Centrul de Plasament pentru Copii cu Dizabilităţi Recaş – 53 cazuri active; Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Ciacova – 53 cazuri active; Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Copii Lugoj – 49 cazuri active; Căminul pentru persoane Vârstnice „Inocenţiu Klein” Timişoara…

Citeşte articolul   

Aproape 250 de noi infectări cu covid, în Timiş, în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, în Timiş au fost 249 de noi cazuri covid, faţă de 306 înregistrate cu o zi înainte – număr rezultat în urma unui număr mai mare de teste covid, 2.109, faţă de 2.003 realizate în ziua precedentă, anunţă Prefectura Timiş.   Cele 249 de persoane confirmate pozitiv la testul covid-19, în ultimele 24 de ore, sunt, aproape jumătate jumătate, din Timişoara, unde au fost înregistrate 133 de cazuri noi, Lugoj – 14, Giroc – 13, Făget, Sânmihaiu Român şi Săcălaz – câte 7, Dumbrăvița – 6, Buziaș şi Jimbolia – câte 5, Sânnicolau Mare, Pădureni,…

Citeşte articolul   

Teilor a inaugurat un nou concept store cu bijuterii de poveste în Iulius Town (P)

În Iulius Town, povestea bijuteriilor rafinate continuă cu un nou capitol, odată cu inaugurarea celui de-al doilea concept store Teilor. Noua locație încadrează perfect eleganța colecțiilor alcătuite din piese cu diamante, aur și pietre prețioase, iar spațiul minimalist conturează o nouă valență a brandului: dinamică, fresh și young.   Recent, Teilor a inaugurat cea de a doua locație premium din Iulius Town, la parter, și propune colecții de bijuterii de lux, piese clasice pentru ea și el, dar și o mulțime de modele de inele de logodnă și verighete. Iar pentru că sărbătorile de iarnă reprezintă un moment cu totul…

Citeşte articolul