Stiri din editia nr. 2664 13 – 15 aprilie 2020


Mamă și bebelușul ei, ambii infectați cu Coronavirus, internați la Maternitatea „Bega”

Un bebeluş de 13 zile şi mama lui au fost internaţi, azi, la Maternitatea „Bega”, din Timişoara, ambii fiind confirmaţi pozitiv cu Coronavirus, anunță Agerpres.   „Bebeluşul s-a născut pe data de 2 aprilie, la Maternitatea «Odobescu» şi nu face parte din acel grup de zece nou-născuţi infectaţi. La prima testare, mama a fost declarată negativă. Cei doi au ajuns Spitalul de Copii «Louis Ţurcanu», din Timişoara, întrucât micuţul a făcut febră, iar acolo au fost testaţi pozitiv ambii, după care au fost transferaţi la Maternitatea Bega”, a declarat, citat de Agerpres, managerul Spitalului Judeţean de Urgență Timişoara, Raul Pătraşcu….

Citeşte articolul   

Îndrumări ale Patriarhiei Române privind slujbele din Săptămâna Mare şi de Sfintele Paşti

Întrucât slujbele din Săptămâna Mare şi de Sfintele Paşti vor fi săvârşite anul acesta doar de slujitorii bisericeşti, fără participarea credincioşilor mireni, pentru a oferi credincioşilor o anumită consolare şi pentru a diminua riscul unor manifestări necontrolate, Patriarhia Română anunță că, după consultarea cu Ministerul Afacerilor Interne, parohiile şi mănăstirile se vor organiza ținând cont în condiţiile impuse de starea de urgenţă.   Astfel, în săptămâna Sfintelor Pătimiri, nu se săvârșește slujba Sfântului Maslu de obşte, pentru a evita formarea unui grup mai mare de persoane. De asemenea, spovedania şi împărtășirea credincioşilor se pot săvârşi în continuare doar la domiciliu….

Citeşte articolul   

Primăria Timișoara a achiziționat servicii hoteliere pentru personalul medical

Municipalitatea a încheiat contracte pentru servicii hoteliere în regim de carantină și a achiziționat servicii de cazare şi pentru cadrele medicale din spitalele aflate în prima linie anti-Covid, anunță primarul Timişoarei, Nicolae Robu, potrivit Radio Timișoara.   „Am parcurs procedura de achiziţii publice şi s-au semnat 11 contracte cu unităţi hoteliere. În total, avem 695 de locuri din care 635 sunt în unităţi de carantinare hoteliere, iar restul în unităţi din complexul de carantinare de la Pădurea Verde, amenajat de Primărie în containere. S-a finalizat şi achiziţia serviciilor hoteliere pentru personalul medical, fiind semnate şase contracte cu unităţi hoteliere. În…

Citeşte articolul   

Sfânta Lumină, distribuită de voluntari ai Parohiilor și echipaje de ordine publică

Patriarhia Română și Ministerul Afacerilor Interne au semnat marți, 14 aprilie, un acord privind stabilirea unor măsuri cu ocazia sărbătorii Sfintelor Paști. Redăm mai jos textul integral al Acordului:   „În perspectiva apropierii celei mai mari sărbători a creștinătății, Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, Ținând cont de Ordonanțele militare emise în perioada stării de urgență, Luându-se în considerare dorința comună de diminuare a riscului răspândirii infecției cu noul coronavirus și protejarea sănătății mirenilor și clericilor, Având în vedere dorința de a se oferi credincioșilor ortodocși o anumită consolare, prin distribuirea Paștilor și a Sfintei Lumini venite de la Ierusalim, Între…

Citeşte articolul   

Maternitatea „Odobescu”, amendată cu 10.000 de lei

Maternitatea „Odobescu”, din Timișoara, a fost amendată cu 10.000 de lei pentru nerespectarea unor măsuri în condiții epidemiologice deosebite, anunță Directia de Sănătate Publică Timiș.   În urma controlului făcut de inspectorii Serviciului Control în Sănătate Publică la acest spital, s-a constatat că nu au fost respectate măsurile impuse în situaţii epidemiologice deosebite, transmite Direcția de Sănătate Publică Timiș. Astfel, pentru Maternitatea „Odobescu” s-a decis aplicarea unei amenzi în valoare de 10.000 lei. Referitor la cei zece nou-născuți de la Maternitatea „Odobescu” testați inițial pozitiv pentru infecția cu noul coronavirus SARS-CoV-2 – transmite DSP Timiș –, în urma retestarii s-a…

Citeşte articolul   
Page 1 of 3
1 2 3