Stiri din editia nr. 2653 5 – 8 martie 2020


Eleva din Timişoara, internată cu coronavirus, este vindecată

Adolescenta din Timişoara care a fost diagnosticată, săptămâna trecută, cu coronavirus şi internată la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” a fost externată duminică, fiind considerată vindecată, întrucât ultimele două teste succesive au fost negative, anunţă Agerpres.   „Pentru tânăra de 16 ani, rezultatul a două teste consecutive, efectuate la distanţă de 24 ore, este negativ. Tânăra este considerată vindecată şi urmează să fie externată în cursul zilei de astăzi”, anunţă Direcţia de Sănătate Publică Timiş. Adolescenta este colegă de clasă cu băiatul de 16 ani, ambii fiind elevi la Liceul Alimentar. Şi băiatul, care la rândul lui se contaminase…

Citeşte articolul   

Bookfest Timișoara, anulat din cauza coronavirusului

Asociația Editorilor din România anunță anularea Târgul de carte Bookfest Timișoara care urma să aibă loc în perioada 12-15 martie.   Consiliul Director al Asociației Editorilor din România transmite că a analizat situația creată de anunțul autorităților, emis azi, privind interzicerea adunărilor publice de mai mult de 1000 de persoane, în întreaga țară, și a decis anularea celei de-a noua ediții a Salonului de Carte Bookfest Timișoara. Târgul de carte a fost programat în perioada 12-15 martie 2020. „Regretăm că nu putem fi alături de publicul și autorii împreună cu care organizăm Salonul de Carte Bookfest Timișoara, dar prioritatea în…

Citeşte articolul   

Wizz Air își suspendă zborurile spre nordul Italiei

Wizz Air a anunțat astăzi că își suspendă zborurile pe rutele spre Treviso și Bergamo din cauza blocării nordului Italiei ca urmare a măsurilor de gestionare a epidemiei de Coronavirus.   Zborurile Wizz Air din România către orașele italiene de mai sus vor fi suspendate până pe 3 aprilie, anunță reprezentanții companiei aeriene. Este vorba despre zborurile pe rutele: București-Bergamo București-Treviso Cluj-Bergamo Cluj-Treviso Timișoara-Bergamo Timișoara-Treviso Suceava-Bergamo Iași-Treviso Iași-Bergamo Craiova-Bergamo. Pasagerii cu rezervări afectate de această modificare vor fi informați și vor fi reprogramați automat pe o rută alternativă cât mai curând posibil. Clienții care au rezervat direct pe wizzair.com sau…

Citeşte articolul   

Luminița Marcu: „E foarte dureros să se râdă de țara din care vii. Și s-a rîs copios din 2012 încoace”

Luminița Marcu este profesoară de Literatură și limbă română la Universitatea din Salamanca. A plecat din România în urmă cu mai mult de zece ani, pentru că a simțit „o apăsătoare lipsă de orizont”. A rămas însă, în toți anii care au urmat, foarte atentă la ceea ce se întâmplă acasă şi a reacţionat la derapajele Puterii; stau mărturie articolele caustice pe care le-a scris în ultimii ani și eseurile din cel mai nou volum care îi poartă semnătura, La noi dacii se luptă și astăzi cu romanii. Portret de țară, apărut de curând la Humanitas. Un interes care rezultă…

Citeşte articolul   

„Copilul și dictatorul”, mărturii despre o copilărie amputată

Marion Le Roy Dagen, abandonată, la vârsta de un an într-un orfelinat din România lui Ceaușescu, îşi lansează la Timişoara volumul memorialistic Copilul și dictatorul. O carte despre căutarea identităţii, despre căutarea de sine după o copilărie amputată.   Lansarea volumului Copilul și dictatorul, de Marion Le Roy Dagen și Xavier-Marie Bonnot, apărut recent la Humanitas, în colecția Memorii/Jurnale, în traducerea Marievei Ionescu, va avea loc joi, 19 martie, de la ora 18.30, la Librăria Humanitas Timişoara. La eveniment, organizat de Editura Humanitas și Institutul Francez Timişoara, vor participa Marion Le Roy Dagen, Smaranda Vultur și Augustin Cupșa, dezbaterea fiind…

Citeşte articolul   
Page 1 of 3
1 2 3