Stiri din editia nr. 2628 9 – 11 decembrie 2019


Onoruri naţionale pentru „stelele” României

Multe din „stelele” României – care au primit cea mai înaltă distincţie a Statului român – au rămas pe firmament ani de zile după ce au primit condamnări penale definitive pentru acte de corupţie sau pentru acte de poliţie politică făcute în favoarea fostei Securităţi.   Preşedintele Klaus Iohannis a anunțat că le va retrage decoraţiile tuturor persoanelor cu condamnări penale. E bine dacă s-ar întâmpla acest lucru şi acum, deşi putea să o facă mult mai devreme. Societatea Timişoara a cerut Preşedinţiei, fără niciun efect însă, acest lucru. Şi asta, de două ori în ultimii trei ani. A întocmit…

Citeşte articolul   

„Casa cu lacăt”, un film despre corupţia din educaţie, proiectat la Timişoara

La Universitatea de Vest va fi proiectat filmul documentar Casa cu lacăt, un film despre corupţie, plecând de la o tentativă de fraudare a bacalaureatului petrecută la Arad.   Poiecţia filmului Casa cu lacăt (2019), lungmetrajul de debut al regizoarei Diana Gavra, va avea loc în Aula Magna a Universităţii de Vest din Timişoara, joi, 12 decembrie, de la ora 18. După proiecţie va urma o dezbatere la care, alături de Diana Gavra, vor participa Brînduşa Armanca şi Florin Lobonţ, Lucian Ionică fiind moderator. „Casa cu lacăt” a fost cândva casa breslelor arădene, iar într-un colț al acestei clădiri stătea…

Citeşte articolul   

Câine scos la plimbare, împuşcat în apropiere de Timişoara

În Timişoara s-a ajuns în situaţia ca un individ să tragă cu arma în cine şi când vrea. O timişoreancă scrie pe pagina sa de socializare că ieri, în timp ce îşi plimba câinele în pădurea de la Ghiroda, acesta a fost împuşcat din senin de un individ care a trecut prin zonă.   „Ai fost câinele meu superiubit. Rămâi cu bine!!! Nu o să te uit în viața asta. Sper ca idiotului care te-a împușcat azi, în fața ochilor mei, să i se suspende cel puțin licența și permisul de vânătoare!”, a scris pe pagina sa de socializare Dorothea…

Citeşte articolul   

În 2020 începe construcţia noii maternităţi la Timişoara

Construcţia noii maternităţi din Timişoara va începe anul viitor pe proiecţii bugetare locale, urmând ca pe parcurs să se identifice şi alte surse de finanţare, anunţă primarul Timişoarei, potrivit Agerpres.   Maternitatea, inclusă în Spitalul Municipal Timişoara, va fi cea mai mare din ţară, urmând să fie dotată şi cu un laborator de fertilizare in vitro. „Noua maternitate va costa mult, 300.000.000 de lei plus TVA. Pornim la drum pe finanţare de la bugetul local, dar cu speranţa că vom reuşi să atragem şi alte surse de la Ministerul Sănătăţii, aşa cum am procedat şi la Spitalul de Copii, aşa…

Citeşte articolul   

Şpăgile pentru numirile în funcţii publice cu girul PSD Arad mergeau până la 10.000 de euro

15 persoane au fost puse sub urmărire penală de DNA, în aşa-numitul dosarul „Arad” – trei fiind parlamentari PSD –, iar opt dintre ele, printre care şi şeful Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara au fost reţinute, DNA cerând arestarea lor preventivă. Potrivit DNA, șefii din DRDP Timișoara sau în alte instituții locale sau regionale, susținute de partid în acele funcții, ar fi avut obligația de a plăti o taxă lunară la casieria organizației județene de partid. Şpăgile erau de până la 10.000 de euro.   Potrivit DNA, azi au fost reţinuţi pentru 24 de ore Ispravnic Cristian, Horgea…

Citeşte articolul   
Page 1 of 3
1 2 3