Stiri din editia nr. 2535 17 – 20 ianuarie 2019


O asociaţie din Cluj cere retragerea titlului de doctor al Laurei Codruţa Kovesi

Asociaţia GRAUR, din Cluj Napoca, anunţă că, după un an de cercetări, este în măsură să confirme că există toate argumentele factuale care permit concluzia că teza de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi este plagiată şi cere retragerea titlului de doctor.   „Lumea academică şi mulţi alţi oameni de bună-credinţă sunt în continuare indignaţi de modul în care în cazul Kövesi, un organ al unei autorităţi a statului a acţionat a reuşit să ridice standardul dublu la nivel de «stat perpendicular», adică legea pentru unii, nu este legea pentru toţi. Prin aceasta, organismul consultativ a permis apariţia unei decizii prin…

Citeşte articolul   

Investigații medicale gratuite pentru miopie, hipermetropie și astigmatism, la Clinica de Oftalmologie Timișoara

Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara are în derulare un amplu proiect de dezvoltare a serviciilor de chirugie refractivă, destinate persoanelor care suferă miopie, hipermetropie sau astigmatism. Pe parcursul acestui proiect, la Clinica de Oftalmologie pacienții care suferă de aceste afecțiuni beneficiază gratuit de investigații medicale și tratament ultra-modern.   La Clinica de Oftalmologie din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara au fost făcute, ieri, mai multe intervenții chirurgicale demonstrative, în domeniul chirurgiei refractive, în care Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara derulează un proiect transfrontalier de mare amploare. Viciile de refracție afectează un procent…

Citeşte articolul   

Deputat PNL Marilen Pirtea: “Taxa pe lăcomie îndreaptă România către recesiune”

Ordonanța 114/2018, a “Taxei pe lăcomie”, adoptată în grabă la finalul lunii trecute, vorbeşte de la sine despre un populism disperat al Guvernului, spune deputatul liberal Marilen Pirtea şi atrage atenţia că aceasta a început să producă efecte economice negative în cascadă.   “Fără să verifice în niciun fel posibilele efecte economice ale acestei decizii guvernamentale, care face trimitere la multe domenii ale vieții economice, Ordonanța «Taxei pe lăcomie» a început să producă rezultate negative în cascadă, mai ales prin indicii declinului bursier, prin indicii cotațiilor acțiunilor bancare și ai funcționării sistemului energetic. Într-un termen foarte scurt de la adoptare,…

Citeşte articolul   

După decizia CCR privind protocoalele SRI, un senator USR acuză un deputat ALDE de “putreziciune morală”

După anunțarea deciziei CCR privind protocoalele dintre parchete și SRI, pe care o aplaudă, deputatul ALDE Marian Cucşa declară că această hotărâre determină “USR să își reafirme statutul de apărător al serviciilor”, numind acest partid “creația noii Securități”. În replică, senatorul USR Nicu Fălcoi cataloghează ieşirea publică a lui Marian Cucşa drept “o dovadă de putreziciune morală”.   Deputatul ALDE de Timiş Marian Cucşa, vicepreședintele Comisiei de control a SRI, apreciază decizia CCR privind protocoalele dintre parchete și SRI, spunând că aceasta confirmă că SRI a intervenit ilegal în dosare. “Vorbim de un subiect extrem de sensibil, care poate să…

Citeşte articolul   

Cinci oameni de afaceri din Timişoara lansează o platformă pentru dezvoltarea mediului antreprenorial

Un grup de oameni de afaceri din Timișoara au înfiinţat platforma Growceanu, un concept care își propune dezvoltarea mediului antreprenorial și pe cel al startup-urilor, prin conectarea investitorilor și a celor care propun idei de afaceri într-un sistem de educație, suport și recomandări profesionale.   În cadrul Growceanu s-au asociat investitori de tip business angel, activi, în primul rând în domenii high-tech, care contribuie cu bani, experienţă profesională și de afaceri, respectiv cu conexiuni din rețeaua personală, la dezvoltarea unor startup-uri cu potențial ridicat de creștere și de câștig. Prin Growceanu, aceștia contribuie cu investiții individuale sau în cadrul unui…

Citeşte articolul   
Page 1 of 2
1 2