Stiri din editia nr. 2519 22 – 25 noiembrie 2018


Se solicită sprijin financiar pentru Colegiul Național de Artă „Ion Vidu”, din Timișoara

Într-o scrisoare deschisă, insprctorul general al Inspectoratului Școlar Județdean Timiș, Aura Danielescu, solicită primului-ministru Viorica Dăncilă, prefectului de Timiș, Eva Andreaș, președintelui Consiliului Județean, Cplin Dobra, primarului Timișoarei, Nicolae Robu, parlamentarilor de Timiș, consilieri județeni și locali, profesorilor, dar și mediului privat și presei să se implice în susținerea financiară a Colegiului Național de Artă „Ion Vidu”, din Timișoara.   „Ne dorim să ajutăm… cu ajutorul dumneavoastră, să salvăm, an de an câte o școală, să demonstrăm că unitatea bănățenilor, a celor ce locuiesc în Banat, a celor ce iubesc această zonă poate să transforme școlile în care învață copiii…

Citeşte articolul   

Simona Halep, la Timișoara: „ Românii sunt capabili de orice, să aibă încredere”

Numărul 1 în tenisul mondial, Simona Halep, le-a transmis azi românilor, de la Timişoara, ca mesaj pentru sărbătoarea Centenarului, să aibă încredere în ei, pentru că sunt capabili de lucruri mari, anunță Agerpres.   „Românii sunt capabili de orice; să aibă încredere şi chiar dacă venim dintr-o ţară mai mică, suntem capabili să facem lucruri foarte mari”, a declarat Simona Halep, căreia Universitatea de Vest din Timișoara i-a decernat, azi, titlul de Doctor Honoris Causa Beneficiorum Publicorum. „A fost o veste extraordinară, sunt foarte onorată să primesc acest titlu, sunt destul de tânără. Este un eveniment deosebit şi mulţumesc UVT….

Citeşte articolul   

Încă o demisie din Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană

Foto: Adriana Weimer Scriitorul și profesorul universitar Daniel Vighi își anunță demisia din calitatea de membru fondator al Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021. Motivul: faptul că a fost mințit de reprezentanții administrației locale, finanțatori ai proiectului Timișoara Capitală Culturală Europeană. Conducerea Asociației a făcut, în ultimele luni, obiectul unor critici lansate atât de oameni de cultură din oraș, cât și de presă și partide politice, care o acuză de management defectuos, lipsă de transparență și rea-voință.   Daniel Vighi, scriitor și profesor universitar la Facultatea de Litere a Universității de Vest din Timișoara, și-a anunțat azi, pe Facebook, demisia din…

Citeşte articolul   

Stop violenței domestice, care face sute de victime, anual, în Timiș

De Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor Federația Caritas Timișoara demarează Campania de conștientizare Stop violenței domestice!.   Duminică, 25 noiembrie, între orele 14-16, studenți ai Facultății de Asistență Socială vor ieși în Piața Libertății, machiați într-o manieră artistică, evocând diferite forme de abuz fizic și exprimându-și dezacordul față de acest fenomen, anunță Herbert Grün, directorul executiv al Federației Caritas a Diecezei Timișoara. Totodată, vor fi distribuite pliante informative referitoare la fenomenul violenței împotriva femeii și la servicile la care pot apela victimele acestuia. Evenimentul, transmite Federația Caritas Timișoara, este unul de conștientizare publică și este organizat în colaborare…

Citeşte articolul   

Zeci de copii şi-au prezentat rezultatele obţinute în proiectele Ştiinţescu Timişoara

Nouă proiecte finanţate în acest an de Fondul Ştiinţescu Timişoara, un program educaţional extraşcolar derulat de Fundaţia Comunitară Timişoara, au fost prezentate publicului astăzi, la ExperimentariumTM.   La eveniment a participat şi Excelenţa Sa, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, E.S. Hans Klemm, care a ascultat prezentările copiilor şi a participat la experimentele pregătite de aceştia. În cadrul Science Fair by Științescu Timișoara&CodeKids a fost celebrată implicarea copiilor, a mentorilor şi a tuturor celor care au sprijinit prima ediţie Ştiinţescu Timişoara. Au fost expuse lucrările realizate în cadrul proiectelor, iar echipele participante le-au prezentat cu mult entuziasm. Impactul primei…

Citeşte articolul   
Page 1 of 2
1 2