Stiri din editia nr. 2431 18 – 21 ianuarie 2018


Aproximativ 3.000 de persoane, la protestul de la Timișoara

În centrul Timişoarei sunt prezenți, în această seară, aproximativ 3000 de protestatari. În Piața Victoriei a fost montată o caracatiţă-butaforie, în centrul căreia este Liviu Dragnea, brațele fiindu-i susţinute de figurile cele mai cunoscute din arcul guvernamental şi parlamentari PSD-ALDE şi UDMR.   După intonarea imnului de stat al României, organizatorii protestului, reprezentanți ai asociației Timișoara Civică, au atras atenția că actualii guvernanţi şi parlamentarii Puterii majoritare au reuşit să legifereze hoţia pentru a-i salva pe ceilalţi hoţi. În Piața Victoriei, din Timișoara, mulțimea a scandat „Strigaţi mai tare, democraţia nu e de vânzare”, „Bucureşti, luptă Bucureşti”, „Rezistăm, nu cedăm”,…

Citeşte articolul   

Timișoara, în stradă, pentru a se alătura protestului de la București

Astăzi, de la ora 18, în Piața Victoriei, din Timișoara, este anunțat un protest, organizat în semn de solidaritare cu mitingul de la București, la care sunt așteptați protestatari din mai multe orașe din țară. Ca și în Capitală, protestatarii îți vor exprima dezacordul față de o serie de măsuri luate, în ultima vreme, de majoritatea parlamentară.   Legile justiției care au ajuns la președinte, Codurile Penale care vor fi discutate în noua sesiune parlamentară, Codul Fiscal, atitudinea politicienilor Puterii față de mecanismele democrației, toate afectează funcționarea statului de drept, activitatea anticorupție, mediul antreprenorial și bunăstarea românilor, spun organizatorii protestului,…

Citeşte articolul   

Primarul Nicolae Robu, atac la adresa Asociației Timișoara Capitală Europeană a Culturii

Un atac dur la adresa Asociației Timișoara Capitală Europeană a Culturii a fost lansat, azi, de primarul Timișoarei.   Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, susține că tot mai mulți cetățeni, unii chiar oameni importanți în cultura timișoreană, i-au spus că, de la câștigarea titlului de Capitală Europeană a Culturii și până în prezent, nu știu ce s-a realizat în proiect. Nicolae Robu a criticat și principalul eveniment cultural organizat până acum de Asociația Timișoara Capitală Europeană a Culturii. „Atunci mi-am pus și eu întrebarea: dacă mă duc să fac un sondaj și întreb pe stradă oameni ce au aflat ei între…

Citeşte articolul   

Teatrul Maghiar din Timişoara pune în scenă un musical bazat pe un film al lui Lars von Trier

Următoarea producție la Teatrul Maghiar din Timișoara, a patra premieră din stagiunea 2017-2018, va fi un musical bazat pe filmul renumitului regizor danez Lars von Trier, Dansând în noapte.   Scenariul filmului lui Lars von Trier, Dancer in the Dark, a fost adaptat pentru musical de către Patrick Ellsworth, din Statele Unite, fiind jucat cu mare succes pe scenele din toată lumea. În primăvară, acesta va fi jucat şi la Teatrul Maghiar din Timișoara, care anunţă că au început repetițiile. Aflat la al doilea proiect regizoral la Teatrul Maghiar „Csiky Gergely” din Timișoara, după spectacolul Ultima mutare, actorul- regizorul Kocsárdi…

Citeşte articolul   

Alina Gorghiu, la Timişoara: „Este o mare eroare să-l culpabilizezi pe preşedinte că a respectat Constituţia”

  Preşedintele Klaus Iohannis a procedat constituţional în ceea ce priveşte acceptarea nominalizării social-democratei Viorica Dăncilă pentru funcţia de prim-ministru, declară senatorul PNL Alina Gorghiu.   „Preşedintele Klaus Iohannis a reacţionat exact în parametrii constituţionali şi pe aritmetica pe care o are în Parlament. Nu avea o altă marjă de manevră decât cea exprimată. Asta spune Constituţia. Este o mare eroare să-l culpabilizezi pe preşedinte că a respectat Constituţia”, a declarat, potrivit Agerpres, senatorul PNL de Timiş Alina Gorghiu, într-o conferinţă de presă. Alina Gorghiu a subliniat că şeful statului a avut şi are o misiune extrem de dificilă de…

Citeşte articolul