Stiri din editia nr. 2418 4 – 6 decembrie 2017


Întoarcerea Regelui acasă. După 70 de ani.

Decembrie 2017. Regele Mihai se întoarce definitiv în ţara pe care a iubit-o, dar din care, într-un alt decembrie, cu 70 de ani înainte, fusese alungat de comuniştii care furaseră puterea şi îngenuncheaseră ţara pentru aproape jumătate de veac.   Existenţa pământeană a Regelui Mihai se încheie în 16 decembrie. Ziua când, în urmă cu 28 de ani, în România izbucnea Revoluţia anticomunistă, când românii ieşiseră în stradă pentru a da jos regimul totalitar care, cu 42 de ani în urmă, tot într-un decembrie, îl alungase din ţară pe Regele Mihai, forţându-i mizerabil abdicarea. O revoluţie confiscată, câteva zile mai…

Citeşte articolul   

Deputat PNL Marilen Pirtea: „Propunerea PSD de reducere a abandonului școlar cu peste 50%, în trei ani, este utopică”

Intenția PSD de a reduce rata abandonului școlar cu mai bine de 50% în trei ani va rămâne acolo unde a fost lansată, pe Facebook, estimează deputatul PNL Marilen Pirtea. Acesta consideră utopic termenul de trei ani.   Încadrarea temporală a unui asemenea demers, de reducere a abandonului școlar cu peste 50%, în trei ani, trebuie să rezulte din analize concrete, în baza unor proiecte bine definite, spune deputatul PNL de Timiş Marilen Pirtea, coordonatorul Comisiei de Educație, Cercetare, Tineret și Sport a PNL. Iar pentru acest lucru, adaugă el, ar trebui să se lucreze pe toate direcțiile, de la…

Citeşte articolul   

Loc de reculegere, la Catedrala Mitropolitană din Timișoara, ctitorită de Regele Mihai (VIDEO)

Un loc de reculegere în memoria Regelui Mihai a fost amenajat și la Catedrala Mitropolitană din Timişoara, anunţă TVR Timişoara. Lăcaşul de cult a fost sfinţit acum 71 de ani în prezenţa Majestăţii Sale.   La aflarea veştii încetării din viaţă a Regelui Mihai, Înalt Prea Sfinţia Sa Ioan Selejan, mitropolitul Banatului, a dispus să fie trase clopotele. Iar la intrarea în Catedrala Mitropolitană din Timișoara, în dreptul portretului Regelui Mihai este amenajat un loc de reculegere pentru credincioşii care vor să aducă un omagiu ultimului suveran al ţării. Ieri seară a fost ţinută și o slujba de pomenire a…

Citeşte articolul   

PSD suspendă mitingurile de protest

PSD Timiş anunţă că partidul va renunţa la mitingurile de protest “împotriva statului paralel și ilegitim”, care erau programate pentru finalul acestei săptămâni. “În aceste zile, cel mai important este să cinstim onoarea Majestății Sale”, transmite PSD.   “În aceste momente triste pentru toată națiunea, este mai important să ne gândim la ceea ce ne unește, la dezideratele la care aspiră toți românii, de aici din țară și de pretutindeni”, transmite, printr-un comunicat, PSD Timiş. Prin urmare, PSD anunță oficial că nu va mai organiza mitingurile care erau programate pentru finalul acestei săptămâni. “În aceste zile, cel mai important este să…

Citeşte articolul   

Societatea Timişoara: “Majestatea Sa Regele Mihai I a rămas un simbol al naţiunii pe care a slujit-o”

“Societatea Timișoara a aflat cu tristeţe de moartea Majestăţii Sale Regele Mihai I şi este alături de familia regală în greaua încercare prin care aceasta trece, împreună cu întregul popor român”, transmit reprezentanţii Societăţii Timişoara, printr-un comunicat. Aceştia mai spun că, deşi a avut un destin tragic, Majestatea Sa Regele Mihai I a rămas un simbol al naţiunii pe care a slujit-o cu demnitate şi abnegaţie, constituind un reper moral pentru toţi românii, chiar şi în timpul exilului impus de comunişti. “Avem nădejdea că monarhia reprezentată cu onoare de Majestatea Sa Regele Mihai I îşi va continua misiunea regeneratoare pentru…

Citeşte articolul   

Rector USAMVB Timişoara: “Numele Regelui Mihai va fi purtat de universitatea noastră, pentru totdeauna”

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului, a cărei Facultate de Agronomie a fost ctitorită de Regele Mihai, transmite Casei Regale a României mesaje de condoleanțe și de susținere.   Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României”, din Timişoara, transmite sincere condoleanțe familiei Majestății Sale Regele Mihai I al României. “Comunitatea noastră este îndoliată și profund marcată de trecerea la cele veșnice a celui care, în anul 1945, a devenit ctitorul Facultății de Agronomie din Timișoara: Majestatea Sa Regele Mihai I al României. Prin personalitatea sa marcantă, prin activitățile de promovare…

Citeşte articolul   

Fostul suveran al României, Regele Mihai I, a murit

Regele Mihai I, fostul suveran al României, a murit marți, 5 decembrie, la vârsta de 96 de ani la reședința din Elveția, a anunțat Casa Regală.   Pe 8 noiembrie, Casa Regală anunța că Regele Mihai este “în stare de suferință”, alături de el fiind Principesa Margareta și Principele Radu. Astfel, cu ocazia marii sărbători a Sfinților Mihail și Gavriil, nu a fost organizat niciun eveniment, cu ocazia zilei onomastice. La reședință s-au aflat angajații Casei Majestății Sale detașați în Elveția și maicile de la mănăstirile din România care îl asistau pe Rege. Cu o seară înainte, pe 7 noiembrie,…

Citeşte articolul   

Frontiera anului 1966, într-o expoziţie semnată Valeriu Sepi

Unul din membrii formaţiei Phoenix, Valeriu Sepi, expune la Timişoara picturi în care reactualizează evenimente marcante din copilăria sa, petrecutăîn anii 60, la Valcani, zonă de frontieră.   Vernisajul expoziţiei lui Valeriu Sepi va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18, în hala principală a fostei fabrici Ambalajul Metalic, de pe str. 16 Decembrie nr. 43, din Timişoara. Intrarea la eveniment se va face prin curtea Neuromed. Conceptul curatorial al proiectului Frontiera 1966, susţinut de Institutul Intercultural Timişoara, se bazează pe reactualizarea unor evenimente marcante din copilăria artistului, petrecută, în mare parte, la Valcani. Zona de frontieră şi…

Citeşte articolul   

Transportul în comun se va plăti, la Timişoara, cu telefonul şi cu cardul

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, anunţă că, de anul viitor, vor dispărea chioşcurile de unde se cumpără bilete pentru transportul în comun, astfel că plata unei călătorii se va realiza doar cu telefonul mobil sau cu cardul.   Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a anunţat, azi, că, din 2018, vor dispărea biletele pentru transportul în comun, motiv pentru care şi chioşcurile Regiei Autonome de Transport vor fi închise. „Noi vom introduce în curând plata de pe telefon, şi nu doar de pe telefon, pentru transportul în comun. Nu ne mai complicăm cu alte subsisteme, alte variante. Este epoca telefoanelor multifuncţionale, care nu…

Citeşte articolul   

Deputat PNL Marilen Pirtea: „Majorarea salariului minim, dar cu trecerea contribuțiilor la salariat, înseamnă scăderea salariului net real”

Deputatul PNL Marilen Pirtea avertizează că majorarea salariului minim pentru 2018, dar cu trecerea contribuțiilor la salariat, înseamnă scăderea salariului net real, raportat la puterea de cumpărare. Salariații, mai spune el, pierd atât prin inflație, cât și prin creșterea dobânzilor și prețurilor la produse și la combustibili.   Hotărârea Guvernului din 29 noiembrie 2017, care prevede majorarea salariului de bază minim brut pe ţară pentru anul 2018 la un plafon garantat de 1.900 de lei, a fost explicată public de către Executiv prin două argumente principale. Primul argument vizează faptul că majorarea răspunde nevoii de a se depăși pragul de…

Citeşte articolul   

Universitatea de Vest din Timișoara, membră titulară a Agenției Universitare a Francofoniei

Legăturile puternice cu spațiul francofon, suportul oferit învățământului în limba franceză, numărul studenților străini francofoni care urmează cursurile Universității și activitatea de cercetare-dezvoltare care utilizează limba franceză ca limbă de comunicare au condus la acceptarea Universității de Vest din Timișoara în rândul membrilor titulari ai Agenției Universitare a Francofoniei.   În România, Agenția Universitară a Francofoniei număra la momentul depunerii candidaturii de către Universitatea de Vest din Timișoara 33 de universități membre și un institut de cercetare al Academiei Române, dintre aceștia doar 12 fiind membri titulari. Acceptarea UVT în rândul membrilor titulari a presupus îndeplinirea unor criterii care țin…

Citeşte articolul   

O nouă clădire de birouri, inaugurată în ansamblul Openville Timişoara (P)

Compania Iulius a finalizat o nouă clădire de birouri, cu 12 niveluri, întinsă pe o suprafaţă de peste 13.000 mp, în ansamblul Openville Timişoara.   United Business Center 1 (UBC 1) este cea de-a doua clădire inaugurată în Timişoara, anul acesta, după UBC 2 (18.000 mp), inaugurată în luna ianuarie. Cu recenta realizare, suprafaţa office totală livrată de Iulius pe piaţa locală, în decursul unui singur an, a ajuns la 31.000 mp. Openville Timişoara va fi polul de business din vestul ţării. În prezent, în ansamblul mixt se lucrează la a treia clădire de birouri – UBC 3, cu 19.000…

Citeşte articolul   

Politehnica Timişoara – o istorie de 96 de ani

În urmă cu 96 de ani, la 4 decembrie 1921, se organiza Adunarea Generală a Societăţii Sportive Politehnica Timişoara, aceasta fiind data oficială de naştere a celui mai iubit club de fotbal din Banat. Bazele unui club sportiv al studenţilor timişoreni au fost puse încă din 1920, la îndemnul matematicianului Traian Lalescu.   În 4 decembrie 1921, Timişoara și-a câștigat cel mai de preț simbol, alintat peste ani, de generații întregi de druckeri, cum nu se poate mai frumos: Poli. „Poate că Poli n-a avut strălucirea Chinezului sau a Ripensiei. Greutatea clubului studențesc nu s-a măsurat în cupe, medalii și…

Citeşte articolul