Stiri din editia nr. 2416 27 – 29 noiembrie 2017


Deputat PNL Marilen Pirtea: „Supracontrolul activității organizațiilor civice de utilitate publică este «cadoul pesediștilor pentru mișcările sociale din ultimul an”

Modificările legislative cu privire la asociații și fundații, inițiate de PSD, reprezintă un grav atac asupra societății civile, declară deputatul PNL Marilen Pirtea. Avertizând că acestea introduc mecanisme de supracontrol asupra organizațiilor neguvernamentale, a fundațiilor și a asociațiilor de utilitate publică.   Proiectul pentru modificarea și completarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii este „cadoul” pesediștilor pentru mișcările sociale din ultimul an, din categoria „pumnului în gură”, declară deputatul PNL de Timiş Marilen Pirtea. Iniţiativa legislativă, care le aparţine senatorilor PSD Nicolae Șerban și Liviu Pleșoianu, a fost adoptată tacit la Senat, urmând să intre în…

Citeşte articolul   

Cea de a doua clădire de birouri din ansamblul Openville, funcţională de săptămâna viitoare (P)

Un pol regional de business se configurează în centrul Timişoarei, odată cu darea în folosinţă a clădirii de birouri United Business Center 1 (UBC 1) din ansamblul mixt Openville, săptămână viitoare. Aceasta este cea de-a doua clădire pe care compania Iulius o va livra pe piaţă în acest an, după UBC 2, dată în folosinţă în luna ianuarie.   Cel mai nou imobil de birouri din Timişoara are 12 niveluri şi o suprafaţă de 13.000 mp. Pe lângă dotările de clasa A, UBC 1 se evidenţiază în peisajul urban prin arhitectură, clădirea având formă triunghiulară. Totodată, dispune de acces direct…

Citeşte articolul   

Invitaţie în cămara bănățană, în prag de sărbători

Publicul este invitat de către Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în Timiș să descopere Banatul în plină iarnă, trecând prin bucătăriile etniilor și redescoperindu-le tradițiile. Proiectul Tradiții de iarnă în Timiș și Banat, realizat de Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în Timiș, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, își propune revigorarea turismului de iarnă, în această zonă a țării. Şi asta, prin repunerea în lumină a tradițiilor legate de Ignat, interpretate de fiecare etnie în parte, și prin promovarea evenimentelor care au loc pe parcursul iernii în întreaga zonă, evenimente cu potențial de a atrage turiștii, timișoreni sau străini….

Citeşte articolul   

Lectură publică din cel mai recent roman al lui Attila Bartis, la Timişoara

Unul dintre cei mai importanţi prozatori maghiari contemporani, Attila Bartis, îşi va lansa, la Timişoara, cel mai nou roman, Sfârşitul.   Lansare volumului va avea loc la librăria La Două Bufnițe, luni, 4 decembrie, de la ora 18, fiind un eveniment organizat în parteneriat cu editura Polirom, cu ocazia turneului de promovare în România al celui mai recent roman al lui Attila Bartis, Sfîrșitul. Cartea a apărut în traducerea lui Marius Tabacu, în colecția Biblioteca Polirom, coordonată de Bogdan-Alexandru Stănescu. Autorul va fi prezentat la Timişoara de către Dana Crăciun și Radu Pavel Gheo. Attila Bartis va citi fragmente în…

Citeşte articolul   

Deputatul PNL Pavel Popescu, către parlamentari: „Nu îl lăsaţi pe Nero de Teleorman să pună în pericol viitorul României”

Într-un mesaj adresat parlamentarilor din PSD și ALDE, deputatul PNL Pavel Popescu, le cere să nu încerce să descifreze mesajel Departamentului de Stat al SUA altfel decât “clar în favoarea valorilor și principiilor pe care singuri am spus că le vom respecta, atunci când am aderat la NATO și UE.”   “Am citit împreună mesajul transmis de Departamentul de Stat al Statelor Unite și încă avem în minte mesajul ferm al vice-președintelui Comisiei Europene, domnul Timmermans. Să nu ne prefacem că există mai multe modalități prin care putem descifra aceste mesaje. Mesajul partenerilor noștri euro-atlantici este clar în favoarea valorilor…

Citeşte articolul   
Page 1 of 2
1 2