Stiri din editia nr. 2391 31 august – 3 septembrie 2017


Deputat PNL Marilen Pirtea: „Aproape jumătate dintre tineri nu contribuie la dezvoltarea României”

Deputatul PNL de Timiş Marilen Pirtea avertizează că proape jumătate dintre tineri nu contribuie la dezvoltarea României. Şi asta pentru că, spune el, 50% dintre absolvenții de gimnaziu nu obțin diploma de bacalaureat, iar Statul nu le oferă o alternativă.   „Ne-am obișnuit să ne măsurăm generațiile de tineri în procente de promovare la Bacalaureat și să ne bucurăm la 2-3% promovați în plus, ignorând faptul că jumătate dintre tinerii noștri sunt condamnați la o viață în sărăcie sau sunt forțați să-și ducă traiul departe de familie și țară”, declară deputatul PNL de Timiş Marilen Pirtea, secretar al Comisiei pentru…

Citeşte articolul   

Start la admiterea de toamnă la Universitatea de Vest din Timişoara

Aproximativ 180 de locuri la buget și 2300 în regim cu taxă sunt disponibile pentru sesiunea de toamnă la Universitatea de Vest din Timișoara.   Luni, 4 septembrie, se dă startul admiterii de toamnă la Universitatea de Vest din Timişoara. UVT anunţă că îi așteaptă pe candidați cu locuri bugetate, șapte tipuri de burse și cazare pe timpul admiterii. Oferta pentru absolvenții de liceu constă în 76 de specializări de licență, în 11 facultăți: Arte și Design, Chimie, Biologie şi Geografie, Drept, Economie și de Administrare a Afacerilor, Educație Fizică și Sport, Fizică, Litere, Istorie și Teologie, Matematică și Informatică,…

Citeşte articolul   

Despre cârdăşii în curtea Penitenciarelor

Când conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor închide ochii în faţa prieteniei dintre un director de penitenciar şi un deţinut căruia îi acordă, nu se ştie de ce şi cu ce preţ, statut special, când închide ochii în faţa pactizării între angajaţi ai săi şi puşcăriaşi, pentru a-i ajuta pe aceştia să se elibereze mai repede, dar ilegal, ar trebui să nu se mire când un fost deţinut se trage de şireturi cu un director de penitenciar. Şi ar trebui să-i fie ruşine de astfel de cârdăşii la a căror consolidare a pus umărul.   Administraţia Naţională a Penitenciarelor a anunţat…

Citeşte articolul   

Studiile de fezabilitate inutile, inventariate de trei luni la Ministerul Transporturilor

Un deputat USR de Timiş a sesizat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere despre criblura de pe DN6 Timișoara-Lugoj, care sparge parbrizele şi a solicitat informaţii despre felul în care CNAIR a realizat acest tratament.   „Contabilizare” din 10 mai La începutul lunii mai, deputatul USR de Timiş Cătălin Drulă a cerut CNAIR situaţia studiilor de fezabilitate şi prefezabilitate şi a proiectelor tehnice de execuţie recepţionate de companie şi neutilizate din 2000 până în prezent. Cererea a plecat de la meteahna realizării de documentaţii extrem de scumpe pentru lucrări care ulterior nu se mai fac sau se fac după…

Citeşte articolul   

Orchestra Română de Tineret deschide Festivalul Internațional „George Enescu”, la Timişoara

Festivalul Internațional „George Enescu” va marca o dublă deschidere la Bucureşti şi la Timișoara, unde Orchestra Română de Tineret, dirijată de Cristian Mandeal, a pregătit o copleșitoare versiune a Simfoniei a IX-a de Beethoven.   Sâmbătă, 2 septembrie, de la ora 19, Orchestra Română de Tineret, dirijată de Cristian Mandeal, va susţine, la Sala Capitol, un concert care marchează deschiderea, la Timişoara, a Festivalului Internațional „George Enescu”. Programul cuprinde Simfonia a IX-a, de Beethoven, uvertura Euryanthe, de Carl Maria von Weber, și binecunoscutul Concert nr. 1 pentru pian și orchestră, de Beethoven, solistul serii fiind pianistul Andrei Licareț. Simfonia a…

Citeşte articolul   

Senatorul PNL de Timiş Alina Gorghiu acuză Guvernul de minciună şi dezinformare în numele Comisiei Europene

Alina Gorghiu declară că, acum, România trăiește și rușinea ca din partea Comisiei Europene să vină precizarea că pentru Bruxelles este o surpriză faptul că în presa românească se menţionează că unele dintre propunerile de modificare a legilor justiției ar fi fost discutate și chiar sprijinite de CE şi că la întâlnirea dintre Frans Timmermans  şi Tudorel Toader, din iulie, planurile și prioritățile au fost discutate doar la modul general.   Senatorul PNL de Timiş Alina Gorghiu spune că ideea că există o legătură între solicitările CE și proiectele prezentate de Tudorel Toader a pornit chiar de la aceasta, care…

Citeşte articolul   

Deputat PNL Marilen Pirtea: „Naționalizare parțială a Pilonului II înseamnă pensii mai mici pentru angajații tineri”

Intențiile guvernanților de modificare a Pilonului II de pensii sunt un atentat la economiile pentru bătrânețe ale românilor, avertizează deputatul PNL de Timiş Marilen Pirtea: „Naționalizarea parțială a acestuia înseamnă nici mai mult nici mai puțin decât că Statul ia din economiile fiecăruia dintre noi”. Mai exact, Guvernul umblă la banii noștri de pensie pentru a plăti promisiuni nesustenabile economic, un fel de banditism fiscal.   Deputatul PNL de Timiş Marilen Pirtea, secretar al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, Camera Deputaților, acuză Guvernul că, în loc să consolideze sistemul de pensii, prin majorarea procentului alocat Pilonului II de la…

Citeşte articolul   

Încă un drum comunal ridicat la grad de drum judeţean

Consiliul Judeţean Timiş a acceptat ca în anumite cazuri să preia în administrare porţiuni de drum comunal, ridicate la statut de drum judeţean, cu tot cu sarcina reabilitării şi întreţinerii acestora. La viitoarea şedinţă de plen, se va lua în discuţie trecerea de la drum comunal la drum judeţean a unei porţiuni de şosea din zona Gelu.   Drumurile comunale, cedate cu bucurie de către Primării Din cauza bugetelor mici şi a costurilor mari legate de întreţinerea infrastructurii rutiere, Consiliul Judeţean Timiş a primit în ultimii ani numeroase cereri de primire în administrare a unor porţiuni de drumuri comunale. Drumurile…

Citeşte articolul   

Liliecii „de autostradă”, aduşi din Hunedoara în Timiş

După ce a fost desemnată drept impediment care afectează lucrările la autostrada Lugoj-Deva, colonia de lilieci din zona Şoimuş va fi luată şi adusă în Timiş, la Româneşti. Un muzeograf de la Secţia de Ştiinţe Naturale a Muzeului Banatului spune că nu ştie dacă o asemenea operaţiune mai are vreun precedent undeva în lume.   Demers oficializat Agenţia pentru Protecţia Mediului Hunedoara a anunţat, zilele acestea, că a emis autorizaţia pentru strângerea  celor circa 60 de lilieci din Peştera Tunel, comuna Şoimuş, care, conform Ministerului Transporturilor, ar fi ţinut pe loc aproximativ doi ani construcţia autostrăzii Lugoj-Deva, pe o porţiune…

Citeşte articolul   

Biroul Vamal Timiş, mutat în Parcul Industrial

Pentru degrevarea de o chirie de 4000 de euro

Ani de zile, Consiliul Judeţean Timiş a avut de furcă cu tot felul de contracte păguboase de închiriere de imobile şi suprafeţe de teren la Parcul Industrial, unor firme care uitau să-şi mai achite chiriile restante. Acum se ia în discuţie utilizarea unei părţi din suprafaţa Parcului, pentru „relocarea” unor instituţii care nu au sau nu mai au în urma retrocedărilor sedii proprii, plătind chirii exorbitante de la buget.   O soluţie alternativă În perioada următoare, Consiliul Judeţean Timiş va lua în discuţie alocarea unui spaţiu din Parcul Industrial Timişoara, de pe Calea Torontalului, parc aflat în administrarea sa, către…

Citeşte articolul   

Undă verde pentru închirieri de spaţii la Bastion

După ce perioada de cinci ani impusă pentru păstrarea specificului anumitor spaţii din Bastionul reabilitat a expirat, Consiliul Judeţean Timiş aprobă un nou regulament prin care vrea să dea posibilitatea unor închirieri profitabile.   Fără obligaţii faţă de finanţator Pentru şedinţa de plen de sfârşit de lună, Consiliul Judeţean Timiş a pregătit, printre altele, şi un proiect ce vizează schimbarea reglementărilor de închiriere de spaţii din acest complex. După cum precizează oficialii administraţiei judeţene, prin Proiectul de reabilitare, CJ Timiş „a fost obligat să păstreze destinaţia spaţiilor destinate închirierii, pe o durată de cinci ani de la data finalizării lucrărilor,…

Citeşte articolul