Stiri din editia nr. 2381 27 – 30 iulie 2017


Artistul timişorean Cristian Sida, invitat să expună în capitala internaţională a tapiseriei

Opera unuia dintre cei mai bine cotați artiști vizuali români contemporani, timișoreanul Cristian Sida, va decora o instituție din Aubusson-Franţa, localitate considerată „capitala tapiseriei mondiale”.   Lucrarea lui Cristian Sida, realizată în tehnică mixtă (acril/spray/vernis/pvc/aluminiu) şi având 4×2,4 metri, acoperă unul dintre pereții exteriori ai Oficiului de Turism din localitatea franceză Aubusson, numită „capitala internaţională a tapiseriei”, aici fiind realizată celebra tapiserie Doamna și licornul, găzduită în prezent de Muzeul Louvre, din Paris. Cristian Sida a realizat lucrarea săptămâna aceasta, în paralel cu expoziția Arbres la care participă şi care reunește artiști din 15 țări, inclusiv România. Primarul localității Aubusson,…

Citeşte articolul   

Sorin Grindeanu a trimis PSD contestaţia la excluderea sa din partid

Fostul premier Sorin Grindeanu anunţă că a trimis PSD contestaţia la excluderea sa din formaţiunea social-democrată, exprimându-şi speranţa că aceasta va fi soluţionată atât „în litera, cât şi în spiritul” statutului partidului, anunţă Mediafax.   „Motivaţia din contestare nu este doar în litera, ci şi în spiritul statutului şi mă aştept să fie soluţionată în acest sens”, declară fostul premier Sorin Grindeanu, citat de Mediafax. „Nu pot să trădez încrederea oamenilor din Timiş care m-au votat şi susţinut preşedinte de filială. Am recurs la contestaţie la semnalele lor şi ca urmare a întâlnirilor din această săptămână. Sper că reprezentanţii Bucureştiului…

Citeşte articolul   

Cereri de arestare preventivă pentru cadre universitare implicate în dosarul „Diplome de licență fără studii”

Șase persoane, printre care se află și patru cadre universitare, au fost reținute de procurorii Parchetului General în dosarul „Diplome de licență fără studii’, în timp ce față de alte nouă persoane s-a dispus măsura controlului judiciar.    Parchetul General informează că 36 de persoane – angajați și studenți de la Universitățile „Aurel Vlaicu” și „Vasile Goldiș”, din Arad, precum și absolvenți ai acelorași universități – sunt cercetate penal în dosarul „Diplome de licență fără studii”. Față de 16 dintre acestea au fost dispuse măsuri preventive. Joi, 27 iulie, au fost reținute șase persoane, dintre care patru sunt cadre didactice:…

Citeşte articolul   

Deputatul PNL Marilen Pirtea acuză degringolada măsurilor populiste luate de PSD

Datele despre dinamica bugetului public îndreptățesc îngrijorările asupra caracterului haotic al acestei guvernări, atrage atenţia deputatul PNL de Timiş Marilen Pirtea.   „Promisiunile din primul program de guvernare al PSD, acel foarte elogiat program cu care PSD pretinde că a câştigat alegerile, au fost îndeplinite precar de primul Guvern instalat susţinut de alianţa PSD-ALDE. În privinţa celui de-al doilea program de guvernare al PSD, asumat de Guvernul Tudose, putem să fim sceptici în privinţa rezultatelor”, declară deputatul PNL de Timiş Marilen Pirtea, secretar al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților. Acesta atrage atenţia că, sub conducerea autoritaristă…

Citeşte articolul   

Proiect transfrontalier România-Serbia, pentru mobilitatea forței de muncă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timișoara a lansat proiectul transfrontalier România-Serbia, LaborNet, care urmărește asigurarea forței de muncă în zona riverană, mai ales în cea română.   Proiectul LaborNet este realizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timișoara în parteneriat cu instituția omologă a Serbiei din districtul de nord al Banatului Kikinda și cu Primăria Orașului Kikinda. „Se știe că județul Timiș are deficit de forță de muncă. Prin acest proiect urmărim informarea cetățenilor sârbi despre șansele pe care le-ar avea să se angajeze la noi, marii solicitanți de forță de muncă fiind mai ales companiile multinaționale, dar…

Citeşte articolul   
Page 1 of 2
1 2