Stiri din editia nr. 2350 6 – 9 aprilie 2017


Mircea Cărtărescu: „Într-o lume dominată de anti-intelectualism, cum e lumea politică românească, intelectualii care se «rătăcesc» aici se expun foarte tare”

Mircea Cărtărescu își lansează azi, la Bookfest Timişoara, în premieră, cel mai nou volum, Peisaj după isterie. O antologie de eseuri civice, publicată la Editura Humanitas. L-am invitat la un dialog despre episoadele de isterie pe care le-au trăit românii în ultimii 10-15 ani, despre participarea sa la protestele din iarna acestui an, despre armele pe care le mai avem la dispoziţie pentru a lupta cu „demokratura”, despre o posibilă implicare activă a sa în viața politică.   „Am înţeles acum de ce spune în popor că «dreptul umblă întotdeauna cu capul spart»” CV Mircea Cărtărescu   A absolvit Facultatea…

Citeşte articolul   

Scriitorul Florin Toma: „Omul actual nu mai are timp să caute în chimir Frumosul, are contract cu efemerul”

Şi-a lansat, zilele trecute, la Timişoara, cel mai recent volum: Tablouri văzute dintr-o parte. O carte frumoasă,  despre frumos. Prilej de a-l invita la un dialog pe autorul său, scriitorul şi jurnalistul Florin Toma. Am pornit discuţia de la, evident, Tablourile văzute dintr-o parte şi de la motivul pentru care trebuie ele privite pieziş şi am ajuns cu ea la… singura carte din România vândută împreună cu o bucată de ceafă de porc, volum al cărui coautor este tot Florin Toma.   „Sunt un referent al Frumosului” CV Florin Toma   Florin Toma, absolvent al Facultăţii de Litere a Universităţii…

Citeşte articolul   

Centura Timişoarei, cu bani europeni şi fără termen clar

Marea absentă din bugetul pe 2017, în pofida angajamentelor guvernamentale, este completarea inelului de centură al Timişoarei. Ministerul Transporturilor spune doar că se va face cu bani europeni, dar nu indică un an clar.   2020, ultimul reper Ministerul Transporturilor a răspuns, zilele trecute, la o interpelare făcută de deputatul PMP de Timiş Cornel Sămărtinean, pe tema excluderii sistematice a Timişului şi a Timişoarei din investiţiile pe infrastructură rutieră importante. Răspunsul ministerial nu aduce, însă, vreo veste bună. Bineînţeles, nu au lipsit angajamentele de genul „dezvoltarea infrastructurii rutiere de interes naţional în zona municipiului Timişoara constituie un obiectiv strategic, având…

Citeşte articolul   

Cărţi Humanitas la preţuri speciale şi lansări-eveniment, la Bookfest Timişoara

Humanitas vine la Bookfest Timişoara cu sute de titluri la preţuri speciale şi cu lansări-eveniment. Printre autorii care vor avea lansări se numără Mircea Cărtărescu, Lucian Boia şi Dan C. Mihăilescu.   Editurile Humanitas şi Humanitas Fiction îşi întâmpină cititorii, la Salonul de Carte Bookfest Timişoara, cu peste 800 de titluri la preţuri speciale. Între acestea se regăsesc cele mai noi apariţii şi bestseller-urile ultimelor luni. De asemenea, cele două edituri anunţă nouă lansări-eveniment, prilej de întâlnire cu autori îndrăgiţi: Mircea Cărtărescu, Lucian Boia, Ioana Nicolaie, Dan C. Mihăilescu, Riri Sylvia Manor, Tania Radu, Tatiana Niculescu, Jan Cornelius şi Cristian Pătrăşconiu….

Citeşte articolul   

Radiaţiile de la Poliţia Locală, neelucidate după două luni

În şedinţa de Consiliu Local din luna ianuarie Primăriei Timişoara i se solicita să verifice posibilele riscuri de iradiere radioactivă a angajaţilor Poliţiei Locale Timişoara, ţinând cont că sediul instituţiei a fost pe vremuri utilizat pentru depozitarea de uraniu. După două luni încă nu s-a primit niciun răspuns la această sesizare.   Sesizare fără răspuns Au trecut mai mult de două luni de când în plenul Consiliului Local Timişoara se făcea o sesizare cu privire la pericolul radioactiv reprezentat de clădirea în care funcţionează Poliţia Locală Timişoara, amplasată pe strada Avram imbroane. Acesta ar fi fost folosit pe vremuri pentru…

Citeşte articolul   

Cercetare agricolă fără pământ

Anomalii tardive, recunoscute de Curtea de Conturi

Şi în Timiş, pământul deţinut de către staţiunile de cercetare agricolă a fost o sursă din care s-a tot luat terenuri. Curtea de Conturi remarcă acum că acest proces de „expropriere” a staţiunilor de cercetare a fost anormal şi pe lângă lege.   De la 184.000 de hectare la 74.000 de hectare, în şapte ani Curtea de Conturi a dat publicităţii, zilele trecute, un raport în care analizează declinul sectorului de cercetare agricolă din România, din ultimii ani. Una dintre marile probleme identificate în aecst raport este chiar deposedarea sistematică a institutelor de cercetare agricolă (remarcată şi în Timiş) de…

Citeşte articolul   

Recepţia reabilitării Muzeului Banatului, amânată pentru o dată necunoscută

Una dintre cele mai lungi reabilitări din zona centrală a oraşului, cea a Muzeului Banatului, încă nu se apropie de punctul final. Recepţia programată pentru sfârşitul anului trecut a fost amânată pentru un termen care încă nu se cunoaşte.   Amânare pe perioadă nedeterminată Deşi era programată pentru luna decembrie 2017, recepţia lucrărilor de consolidare a Muzeului Banatului se amână până la o dată deocamdată necunoscută. Conform Consiliului Judeţean Timiş, recepţia nu se poate face fără o expertiză a lucrărilor efectuate în ultimii zece ani la clădirea Castelului Huniade. „În luna decembrie constructorul ne-a anunţat terminarea lucrărilor. Noi am avut…

Citeşte articolul   

Recepţia reabilitării Muzeului Banatului, amânată pentru o dată necunoscută

Una dintre cele mai lungi reabilitări din zona centrală a oraşului, cea a Muzeului Banatului, încă nu se apropie de punctul final. Recepţia programată pentru sfârşitul anului trecut a fost amânată pentru un termen care încă nu se cunoaşte.   Amânare pe perioadă nedeterminată Deşi era programată pentru luna decembrie 2017, recepţia lucrărilor de consolidare a Muzeului Banatului se amână până la o dată deocamdată necunoscută. Conform Consiliului Judeţean Timiş, recepţia nu se poate face fără o expertiză a lucrărilor efectuate în ultimii zece ani la clădirea Castelului Huniade. „În luna decembrie constructorul ne-a anunţat terminarea lucrărilor. Noi am avut…

Citeşte articolul   

Banii pentru studii de fezabilitate, din nou sursă de discuţii la Primărie

Dezbaterile legate de bugetul Primăriei Timişoara pe 2017 au generat controverse şi discuţii legate de suma mare alocată pentru studii de fezabilitate. Reprezentanţii Municipalităţii spun că fără aceste documentaţii nu se pot accesa proiecte cu finanţare europeană.   Sumă mare pentru documentaţii Odată cu dezbaterea bugetului pe acest an, Primăria a trebuit să răspundă mai multor interpelări legate de suma destul de mare alocată pentru documentaţii preliminare unor investiţii preconizate. „Am solicitat informaţii legate de fondurile mari alocate pentru studii de fezabilitate, în ideea că nu se impune ca acele studii să se utilizeze în anul pentru care sunt aprobate,…

Citeşte articolul