Rectorul Academiei de Poliţie, abilitat, pe criterii necunoscute, să conducă doctorate în siguranţă naţională
Rectorul Academiei de Poliţie, fost profesor de sport ajuns doctor în Ştiinţele educaţiei, a fost abilitat, recent, să conducă doctorate în ordine publică şi siguranţă naţională. Criteriile care au stat la baza emiterii atestatului nu pot fi, însă, studiate. Academia de Poliţie nu face publice astfel de informaţii, deşi ar trebui. Lipsă de transparenţă la Academia de Poliţie Pe site-ul fiecărei universităţi trebuie să existe, potrivit legii, o secţiune dedicată anunţării tezelor de abilitare, care facă publice nu doar data şi locul susţinerii tezei, membrii comisiei şi titlul tezei, ci şi lista lucrărilor publicate de cel care solicită abilitarea de a…
Ultimele comentarii