Stiri din editia nr. 2241 17 – 20 martie 2016


Ce are de ascuns Ministerul Transporturilor în investigaţia accidentului aviatic din Apuseni?

Familia uneia dintre victimele accidentului aviatic din Munţii Apuseni, din ianuarie 2014, a cerut, de câteva luni, Ministerului Transporturilor să dispună o verificare a comisiei de investigaţie care a anchetat accidentul, având suspiciuni în privinţa competenţei unora dintre investigatori. Ministerul Transporturilor nu a dat încă un răspuns. La fel tratează şi solicitarea de informaţii trimisă de presă, deşi legea îl obligă la un răspuns.   În 11 februarie am publicat un articol referitor la baterea pasului pe loc în ancheta privind accidentul aviatic din Apuseni, din ianuarie 2014, în urma căruia şi-au pierdut viaţa studenta Aurelia Ion şi pilotul Adrian Iovan….

Citeşte articolul   

Clădirile de birouri din Ansamblul Openville vor avea locuri de parcare şi staţii de alimentare pentru autovehiculele electrice

Lucrările la United Business Center 2, prima clădire cu funcţiune office din ansamblul Openville aflată în construcţie, avansează în ritm susținut, ajungând la etapa edificării celui de-al doilea etaj. La fel ca toate construcțiile de birouri din ansamblu, şi acest imobil va respecta standardele pentru „clădiri verzi”. În acest sens, a fost încheiat, de curând, un parteneriat între Iulius Group și compania Colliers International, care va oferi consultanță pentru obținerea certificării LEED.   Din dorința de a încuraja preocuparea față de mediu a persoanelor care vor lucra în clădirile de birouri, vor fi create o serie de facilități: spaţii de…

Citeşte articolul   

Chinezi la Făget – soluţia Consiliului Judeţean Timiş pentru dezvoltarea turismului local

Consilieri judeţeni: „Sunt năstruşnicii”

Creşterea cotizaţiei anuale a Consiliului Judeţean la bugetul Asociaţiei pentru Promovarea Turismului de 20 de ori faţă de anul 2014 a dus la extrem de multe discuţii şi controverse la nivelul administraţiei judeţene. Cu intenţia de a tempera şi justifica bugetul de 200.000 de lei, conducerea CJ Timiş susţine că întrevede posibilitatea unor colaborări foarte bune pe linie turistică cu… China şi Kazakhstan-ul. Idei considerate de o parte din consilierii judeţeni drept „năstruşnicii”.   Turism transcontinental După ce cotizaţia plătită de Asociaţia pentru Promovarea si Dezvoltarea Turismului în Judeţul Timiş a fost majorată succesiv, de la 10.000 de lei la…

Citeşte articolul   

Pieţele volante din Timişoara, o ameninţare pentru intermediari

Gândite de la început ca nişte spaţii în care să li se dea o şansă producătorilor autohtoni să ajungă cu produsele lor agro-alimentare la consumatorii timişoreni, pieţele volante din Timişoara s-au dovedit a fi un proiect de succes. Însă, cum era de aşteptat, intermediarii, cei care cumpăr şi revând, la tarabă, fructe şi legume le-au pus gând rău, invocând scăderea drastică a vânzărilor.   Intermediari nemulţumiţi de scăderea profiturilor Consilierii locali care au venit cu propunerile înfiinţării unor pieţe volante în Timişoara spun că aceste forme de comerţ au fost luate în vizor de către intermediarii din pieţele agro-alimentare clasice….

Citeşte articolul   

Centrele de azil, în vizorul Avocatului Poporului

La Timişoara au fost reclamate lipsa unui medic şi lipsa igienei din bucătărie

Exacerbarea crizei refugiaţilor face ca autorităţile cu competenţe de control să ia în vizor structurile de specialitate de pe plan intern, respectiv Centrele Regionale de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţi de Azil. Cum un astfel de centru există şi în Timişoara, acesta a fost vizitat de o structură de specialitate a Avocatului Poporului, iar din rezultatele controalelor publicate zilele trecute rezultă că inspectorii au fost nemulţumiţi de condiţiile de igienă din bucătăria centrului, dar şi de lipsa unui medic de specialitate.   Bucătărie cu minusuri de igienă Poate şi pe fondul accentuării crizei refugiaţilor, Instituţia Avocatului Poporului a realizat anul…

Citeşte articolul   

Incubatorul de Afaceri Timişoara, un proiect cu bani publici eşuat inexplicabil

Din 2005, Consiliul Judeţean Timiş nu a mai plătit cotizaţiile

Unul dintre exemplele nefericite de tentative ale autorităţilor locale de a se implica în stimularea mediului de afaceri este cel al Incubatorului de Afaceri Timişoara. Iniţiat în urmă cu 12 ani, cu intenţia de a impulsiona antreprenorii locali aflaţi la început de drum, centrul este în insolvenţă de patru ani. Acuzaţiile se îndreaptă cu precădere către Consiliul Judeţean Timiş.   Intenţii bune, final lamentabil De ceva timp, Consiliul Judeţean Timiş se chinuie să iasă din parteneriatul iniţiat cu Universitatea Politehnică Timişoara şi Primăria Timişoara pentru Incubatorul de Afaceri Timişoara UBIT.  Demersurile sale nu au avut până acum rezultatul scontat şi…

Citeşte articolul   

Interceptări descentralizate, la DNA

Timişoara, Clujul şi Bacăul rămân polii Serviciului Tehnic

În condiţiile în care o decizie recentă a Curţii Constituţionale a pus sub semnul întrebării posibilitatea SRI de a mai colabora pe linia interceptărilor cu DNA, probabil că în acest an se vor face eforturi majore pentru creşterea capacităţii de lucru a Serviciului Tehnic propriu al DNA. Timişoara, Clujul şi Bacăul sunt polii teritoriali care vor beneficia de atenţie şi resurse sporite în acest an.   Majoritatea deciziilor legate de interceptări, luate la nivel local La sfârşitul anului trecut, DNA a decis să descentralizeze Serviciul Tehnic propriu. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, „în urma deciziei interne din 20 octombrie 2015, la nivelul…

Citeşte articolul