Stiri din editia nr. 2235 25 – 28 februarie 2016


Procurorul General, pion în CSAT?

Perseverenţa cu care e susţinută ideea participării Procurorului General al României, ca membru de drept, la şedinţele CSAT, în ciuda faptului că nu are o justificare legală, ridică semne de întrebare. Şi generează suspiciunea că vorbim despre o modificare cu dedicaţie a unei legi de pe segmentul de securitate naţională.   Parchetul General a transmis ministrului Justiției propunerea de completare a Legii privind organizarea și funcționarea CSAT, astfel încât Procurorul General să poată participa, ca membru de drept, la şedinţele CSAT. Asta, se motivează, “ca manifestare a echilibrului puterilor în stat și fără a încălca principiul separației suple a puterilor”….

Citeşte articolul   

Primăria Timişoara finanţează pregătirea copiilor supradotaţi

După ani de zile de finanţări cu sume extrem de mari a diverselor cluburi de fotbal, Primăria Timişoara pare să-şi regândească priorităţile, investind în acest an 150.000 de lei pentru finanţarea Centrului Excelenţă Timiş, pentru copii supradotaţi. Chiar dacă reprezintă poate doar o zecime din finanţarea dată pentru fotbal în anii trecuţi, un prim pas spre normalitate.   Sprijin pentru performanţe reale Conform unui proiect de hotărâre publicat zilele trecute, Primăria Timişoara intenţionează să  aloce pentru Centrul Judeţean de Excelenţă Timiş din bugetul local 150.000 lei, din care 100.000 privind cheltuieli salariale a personalului Centrului Judeţean de Excelenţă Timiş şi…

Citeşte articolul   

Două muzee ale Revoluţiei, în Timişoara?

Ideea deschiderii unui Muzeu al Revoluţiei, la Timişoara, este pusă, din nou, pe agenda publică. Deşi Timişoara are deja un astfel de muzeu, cunoscut sub numele Memorialul Revoluţiei.   Ideea deschiderii unui Muzeu al Revoluţiei, la Timişoara, a fost vehiculată în campania pentru parlamentare din 2012. Opiniile în privinţa acestui subiect au fost împărţite, cei care nu îl susţineau invocând ca argument existenţa, tot în Timişoara, a Memorialului Revoluţiei. Proiectul a fost abandonat. Până în urmă cu puţin timp, când primarul Timişoarei, liberalul Nicolae Robu, a anunţat că se caută un spaţiu unde să funcţioneze acest muzeu. Azi, la Timișoara…

Citeşte articolul   

Deşeurile medicale, o afacere păguboasă la Spitalul Judeţean Timişoara

Multe spitale din România îşi cheltuie o parte deloc neglijabilă a bugetului pe eliminarea în condiţii legale a deşeurilor medicale. Gestionarea acestui tip de deşeuri este extrem de scumpă, şi acesta este motivul pentru care Curtea de Conturi a derulat o misiune de audit extinsă la Ministerul Sănătăţii şi spitalele din teritoriu, vizând tocmai acest segment. Concluziile acestui document nu sunt favorabile Spitalului Judeţean Timişpara, nominalizat ca una dintre unităţile cu un sistem de gestionare a deşeurilor medicale costisitor şi nu foarte eficient.   Echipament „scos la pensie” anticipat Curtea de Conturi a analizat retrospectiv modul în care, în ultimii…

Citeşte articolul   

Războiul sporurilor salariale, mediat de Parlament

Se caută soluţii pentru rezolvarea conflictului dintre funcţionari publici şi Curtea de Conturi

Timişul se numără printre judeţele cu cele mai multe procese între funcţionari publici şi Curtea de Conturi, din cauza imputării diverselor sporuri încasate îndeobşte de angajaţii Primăriilor. O rezolvare în acest sens a fost cerută zilele trecute şi în Parlament, propunându-se clarificarea situaţiei printr-un act normativ.   Neclarităţi legale În momentul de faţă, la Tribunalul Timiş şi la Judecătoria Timişoara se află pe rol zeci de procese în care funcţionarii publici de la Primării din judeţ se judecă cu Curtea de Conturi pentru deciziile luate în urma auditurilor, de imputare a diverselor sporuri încasate de-a lungul timpului de angajaţii acestor…

Citeşte articolul   

Post şi patrule permanente ale Poliţiei Locale, cerute pentru Calea Aradului

 Deşi sunt zone în Timişoara care stau mult mai rău din punct de vedere infracţional, fiind catalogate ca periculoase de localnici, printr-un proiect hotărâre de consiliu local se doreşte instituirea unui post de permanenţă al Poliţiei Locale într-o zonă relativ liniştită – strada Miresei colţ cu Aradului. Conform unor consilieri locali, propunerea ar avea mai degrabă cu tractările maşinilor din zonă decât cu infracţiunile.   Post fix de pază, solicitat Poliţiei Locale Câţiva consilieri locali PSD îşi doresc, printr-un proiect de hotărâre depus pentru plenul din februarie instituirea unui post de pază fix al Poliţiei Locale într-o zonă relativ liniştită…

Citeşte articolul   

Cantităţile de praf din Timişoara, din nou în creştere

Zeci de depăşiri ale valorilor maxime admise la staţiile de monitorizare

Deşi inspectorii de specialitate dau asigurări că praful din aerul respirat de timişoreni nu mai este la cote la care să declanşeze eventuale acţiuni de infringement împotriva România, cum se întâmpla în urmă cu câţiva ani, problema nu s-a rezolvat. Potrivit indicatorilor Direcţiei de Mediu a Primăriei Timişoara, anul trecut cantităţile de praf au crescut, în raport cu 2014.   Un oraş mai prăfuit în 2015 Din punct legal, Timişoara se încadrează într-un plafon maxim admis al numărului de depăşiri a concentraţiei maxime de praf din aer. Legea  privind calitatea aerului înconjurător prevede pentru indicatorul praf în aer un număr…

Citeşte articolul