Stiri din editia nr. 2228 1 – 3 februarie 2016


Fariseism

Discuţiile politice pe tema votului primarilor denotă fariseism. Şi din partea PSD, şi a PNL.   Ar fi hilară, dacă nu ar crea îngrijorări privind percepţia unui partid la rolul unei instituţii a statului, poziţia PNLcare acum îl acuză pe premierul Dacian Cioloş că se derobează de responsabilitatea asumării răspunderii votului în două tururi pentru alegerea primarilor. În plus, denotă fariseism. În 6 mai 2015, în Camera Deputaţilor, PNL a votat în cârdăşie cu PSD acest amendament din Legea alegerilor locale. Asta, deşi cu puţin timp înainte, după votul din Senat, co-preşedintele PNL, Alina Gorghiu, numea drept scăpare trecerea respectivului…

Citeşte articolul   

Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale sfidează prin tăcere

Inclusiv instituţii în a căror coordonare ştiinţifică se află, potrivit legii

Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale refuză să facă publice informaţii care, în mod normal, ar trebui să fi fost la vedere, gen buget, membri, sponsori. Ignorând chiar şi solicitarea Ministerului Afacerilor Interne, în a cărui coordonare ştiinţifică se află.   De mai mult de o lună suntem în aşteptarea unor răspunsuri de la Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale, infiinţată de Gabriel Oprea, al cărei nou preşedinte, după plecarea lui George Maior pe funcţia de ambasador al României în SUA, este Remus Pricopie, rectorul Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative şi fost ministru al Educaţiei. ASSN este o…

Citeşte articolul   

Ministerul Culturii suspendă, de azi, apariţiile a nouă publicaţii culturale

Într-o scrisoare deschisă adresată ministrului Culturii, unul dintre redactorii „Vieţii Româneşti”, spune că lucrurile acestea se întâmplă deşi legea de finanţare a publicaţiilor culturale e funcţională

Într-o scrisoare deschisă adresată ministrului Culturii, scriitorul Florin Toma, unul dintre redactorii „Vieţii Româneşti”, a cărei apariţie e suspendată de azi, îi transmite ministrului Culturii: „Am trecut peste toate, dar peste faptul că – fără să v-o cer eu personal – v-aţi implicat grosolan în gospodărirea sărăciei mele, obstinaţia dvs. părându-mi a fi sinonimă, iertaţi-mă! cu băgarea mâinii în buzunarul în care îmi ţin bruma de câştig, ei bine, peste această insolenţă administrativă, oricâtă bunăvoinţă sau oricâtă admiraţie pentru raţionalism aş avea, vă declar sus şi tare că nu pot să trec…”   Din lipsă de finanţare, tăiată de Ministerul…

Citeşte articolul   

Pază pentru gropile de gunoi închise ale Timişului

Achiziţia acestor servicii se face, însă, pe perioadă mică, pentru a permite atribuirea fără licitaţie

Consiliul Judeţean Timiş anunţă că vrea să achiziţioneze, din nou, servicii de pază pentru gropile de gunoi închise ale Timişului, conform obligaţiilor asumate prin macro-proiectul Sistemului integrat de gestionare a deşeurilor. Serviciile sunt achiziţionate, însă, pe trei luni, valoarea mai mică a acestui contract permiţându-i atribuirea prin negociere directă.   Paznici pentru trei luni Printre primele achiziţii pe care Consiliul Judeţean Timiş anunţă că intenţionează să le facă în 2016 se numără şi contractarea de servicii de pază pentru depozitele de deşeuri neconforme urbane (adică, gropile de gunoi închise), în cadrul proiectului Sistem integrat de management a deşeurilor la nivelul…

Citeşte articolul   

Iradiere cu voie de la Ministerul Sănătăţii

De la nivel central nu se impun norme legate de dozele maxime de iradiere ale aparatelor de specialitate

Deputatul liberal Horia Cristian a interpelat Ministerul Sănătăţii, atrăgând atenţia asupra faptului că la unele aparaturi medicale folosite pentru diverse radiografii la Spitalul Judeţean s-ar depăşi limitele de iradiere. Răspunsul Ministerului Sănătăţii e surprinzător, oficialii ministeriali susţinând că nu există niciun fel de limite stabilite la nivel central, fiecare spital stabilindu-şi dozajele de iradiere după cum consideră de cuviinţă.   Un răspuns straniu Ministerul Sănătăţii era interpelat, la sfârşitul anului trecut, de către deputatul PNL Horia Cristian, care susţinea că ar exista o problemă legată de nivelul de iradiere pe care îl suportă pacienţii supuşi unor investigaţii radiologice. „Aparent dozele…

Citeşte articolul   

Confidenţialitatea neregulilor – practică nouă la Inspecţia Judiciară

În noile rapoarte apar formulări de tipul „Tribunalul T”, sau „Judecătoria M”

Confidenţialitatea exacerbată din domeniul justiţiei pare să ia noi proporţii, Inspecţia Judiciară luând decizia ca, în noile rapoarte de control, să nu mai facă publice numele instanţelor la care a descoperit nereguli. Reprezentanţi ai societăţii civile şi ai unor ONG-uri care monitorizează situaţia justiţiei spun că situaţia nu este normală.   Tot mai puţine informaţii Rapoartele, dar şi comunicatele pe care le fac publice multe instituţii din domeniul judiciar par să se semene tot mai mult cu nişte poveşti. Astfel, sunt prezentate o serie de aspecte fără niciun fel de element concret – nume, date, numere de dosar. Este un…

Citeşte articolul