Stiri din editia nr. 2209 19 – 22 noiembrie 2015


SRI ţine departe de ochii presei numele doctorilor Academiei Naţionale de Informaţii şi cele ale îndrumătorilor lor de doctorat

De trei luni încercăm să aflăm, de la SRI şi de la Academia Naţionale de Informaţii, numele celor care au obţinut diploma de doctor aici, specializarea în care au obţinut doctoratul şi numele coordonatorului doctoratului.   Am trimis către trei instituţii de învăţământ superior – Academia Naţională de Informaţii, Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” şi Universitatea Naţională de Apărare “Carol I” – solicitări de informaţii prin care ceream să ni se comunice numele tuturor persoanelor care au obţinut, în perioada 2000 – 2014, diploma de doctor din partea fiecărei instituţii în parte, specializarea în care au obţinut doctoratul şi…

Citeşte articolul   

Black Weekend la Iulius Mall Timişoara

Promoţii de până la 80%, 3000 de premii şi multă distracţie

Anul acesta, la Iulius Mall Timişoara, Black Friday devine Black Weekend, iar clienții au la dispoziție trei zile de cumpărături, în care pot achiziționa produsele brandurilor favorite, cu  promoţii de până la 80%. Pe lângă prețuri tentante, Black Weekend aduce 3.000 de premii și un concurs de frumusețe.   Vineri, Iulius Mall îi așteaptă pe clienți să intre în Black Weekend cu un program prelungit, în intervalul orar 10 – 24. Program special va avea şi hipermarketul Auchan, precum și magazinele Flanco și Media Galaxy. Pentru cei pasionați de fashion, acum este momentul în care își pot completa garderoba cu…

Citeşte articolul   

Piatra cubică de pe 14 străzi din Timişoara, înlocuită la pachet cu indicatoarele

Controversatul contract de schimbare a pietrei cubice de pe mai multe străzi din Timişoara, „la pachet” cu indicatoarele de circulaţie, a ajuns la faza de căutare de diriginţi de şantier. Mai mulţi consilieri locali spun că e greu de înţeles care e legătura între schimbarea pavajului şi cea a indicatoarelor rutiere.   134 de indicatoare şi 90 de stâlpi, schimbaţi integral Compartimentele de specialitate ale Primăriei Timişoara caută servicii de asistenţă tehnică de specialitate prin diriginţi de şantier la lucrările de întreţinere şi reparare străzi de pământ şi piatră spartă din oraş. Municipalitatea intenţionează să aloce pentru acordul-cadru de prestare…

Citeşte articolul   

Finanţarea pentru Ambulatoriul Spitalului Judeţean Timişoara a fost pierdută

Sanitas Timiş: „Subordonarea spitalelor către unităţile administrative locale nu a fost una de bun augur”

Timişul a pierdut finanţarea de aproximativ zece milioane de lei destinată modernizării ambulatoriului Spitalului Judeţean Timişoara. Procedura de finanţare a fost gestionată de Consiliul Judeţean Timiş.   O investiţie mai mult decât necesară care nu se mai concretizează Aproximativ zece milioane de euro, bani cu care trebuia să se modernizeze ambulatoriul de specialitate al Spitalului Judeţean Timişoara, într-un proiect gestionat de Consiliul Judeţean Timiş, au fost pierduţi. Asta, pentru că nu s-au găsit firmele interesate care să furnizeze aparatura aferentă investiţiei. În septembrie a fost organizată o primă licitaţie internaţională, dar niciun agent economic nu a fost interesat să furnizeze…

Citeşte articolul   

Licitaţie deschisă cu strigare pentru vânzare de imobile

Tratament Balnear Buzias SA, cu sediul în localitatea Buziaş, judeţul Timiş, str. Avram Iancu, nr. 12, camera 1, parter, tel. 0256-321.060, fax 0256/321.581, e-mail. statiune@buzias.ro, organizează: Licitaţie deschisă cu strigare pentru următoarele imobile: rezervor de apă, situat în Buziaş, şi depozit carburanţi, situat în Buziaş Caietul de sarcini al licitaţiei poate fi procurat, contra cost, de la sediul Tratament Balnear Buzias SA, în zilele lucrătoare, începând cu data de 19 noiembrie 2015, între orele 8.30 – 15.30, până cel târziu la data de 24 noiembrie 2015  ora 15. Preţul Caietului de sarcini este de 15 lei. Preţul se va achita…

Citeşte articolul   

Finanţările promise de Liviu Dragnea, pentru reabilitări de drumuri în Timiş, uitate complet

Consiliul Judeţean caută surse alternative de finanţare

Promisiunile oficiale de cofinanţare a unor drumuri judeţene din Timiş, făcute de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, pe vremea când era condus de către Liviu Dragnea, au fost uitate, deşi au fost oficializate inclusiv sub forma unor hotărâri de consiliu judeţean. Acum, pentru a continua investiţiile, administraţia judeţeană trebuie să găsească resursele în propriul buget.   Vorbe şi cam atât, deocamdată Investiţiile la mai multe drumuri judeţene care trebuie reabilitate urgent şi care ar fi trebuit cofinanţate de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, conform angajamentelor luate în timpul mandatului lui Liviu Dragnea, ar putea continua doar cu…

Citeşte articolul   

Fosta clădire a Fiscului,„obiectiv strategic” pentru Consiliul Judeţean Timiş

Pe proiecte de infrastructură rutieră sau legate de reţele de utilităţi Consiliul Judeţean Timiş pare să nu fi dovedit o atât de mare insistenţă ca şi cea de care dă dovadă în cazul achiziţiei fostei clădiri a Fiscului, de pe bulevardul Revoluţiei. În urmă cu câteva zile conducerea CJ Timiş a ţinut să-şi reafirme intenţia de cumpărare a acestui imobil.   Achiziţie, la a doua tentativă Conducerea Consiliului Judeţean Timiş şi-a anunţat zilele trecute intenţia de a trece în patrimoniul instituţiei, prin achiziţie, imobilul cu care se învecinează Palatul Administrativ, pe bulevardul Revoluţiei, respectiv fostul sediul a Fiscului, rămas aproape…

Citeşte articolul   

Insolvenţa Incubatorului de Afaceri IT, „cartof fierbinte” între Primărie şi Consiliul Judeţean Timiş

După modelul Primăriei, şi Consiliul Judeţean Timiş pare foarte grăbit să scape de implicarea în parteneriatul cu firma care administra Incubatorul de Afaceri şi Centrul  de Transfer Tehnologic în Domeniul Software Timişoara. După ce societatea a ajuns în proceduri de lichidare, iar Fiscul a descoperit nereguli.   Pregătiri de lichidare, la Consiliul Judeţean Timiş Pentru următoarea şedinţă de plen, Consiliul Judeţean Timiş a pregătit un proiect menit să degreveze instituţia de problema spinoasă a UBIT, societate anchetată de ANAF,prin desemnarea unor reprezentanţi care să se ocupe de demersurile necesare în vederea dizolvării şi lichidării societăţii. După cum precizează CJ Timiş,…

Citeşte articolul