Stiri din editia Nr. 2164 15 – 17 iunie 2015


Klaus Iohannis, pe linia de securitate naţională trasată de Traian Băsescu

În noua Strategie Naţională de Apărare, trimisă de preşedintele Klaus Iohannis Parlamentului, se observă o continuare, în punctele principale, a liniei Strategiei de Apărare redactată în al doilea mandat prezidenţial al lui Traian Băsescu. Adică, se pune accent deosebit pe consolidarea Parteneriatului Strategic cu SUA şi pe apartenenţa la NATO şi la UE şi se acordă atenţie sporită corupţiei şi acţiunilor informative ostile. Totuşi, apare şi o formulare care trezeşte suspiciuni.   Preşedinţia a trimis Parlamentului noua strategie de apărare a ţării. După ce, în ultimii cinci ani, România a fost obligată de Legislativ să se ghideze, de jure, după…

Citeşte articolul   

O companie din Timişoara dezvoltă parcuri fotovoltaice

Cu finanţare britanică şi inginerie românească, două companii, dintre care una din Timişoara, au încheiat un parteneriat pentru dezvoltarea de parcuri fotovoltaice sub 500 KW. Până la finele lui 2016, plănuiesc să dezvolte proiecte solare de 20 MW.   Armand Group, lider în industria de energie regenerabilă din România, şi Greentech Ltd., o companie britanică de profil, au semnat, zilele acestea, un acord pentru finanţarea şi dezvoltarea mai multor proiecte fotovoltaice cu capacitate sub 500 KW. Acestea vor beneficia de noul Feed-in Tariff, care se aşteaptă să fie aplicat în acest an în România. Până la finele lui 2016, cele…

Citeşte articolul   

Gabriela Adameşteanu: „Acum, când ştiu cum arată de fapt România, Punctul 8 al Proclamaţiei mi se pare un text utopic”

Gabriela Adameşteanu a fost un model al scriitorului implicat în societate, mai cu seamă în anii în care a condus Revista 22. După ce, recent, am întâlnit-o, la Arad, la Caravana Revistei 22 – pornită, în acest al 25-lea an de existenţă, într-un turneu prin ţară, pentru a se întâlni cu cititorii săi – am invitat-o la un dialog. Un  dialog despre invazia minerilor, în iunie 1990, la sediul 22 şi al GDS, despre condamnarea comunismului, despre aplicarea punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara, despre aşteptările pe care le-a avut, în aceşti 25 de ani, de la preşedinţii României,…

Citeşte articolul   

Generalul maior (r.) Dan Voinea, la Timişoara: „Echipajele de mineri care au plecat spre București au fost coordonate de ofițeri de securitate”

Deşi documentat, dosarele crimelor comise la Revoluție şi cele ale Mineriadelor sunt păstrate în sertare de către exponenții sistemului dinainte de 1989 care nu este încă defunct, declară, la Timişoara, fostul procuror-şef adjunct al Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Dan Voinea.   „Sistemul a învins, e la putere, împarte banii, piața” Evocând evenimentele petrecute în Decembrie 1989 și, ulterior, în martie și iunie 1990, generalul maior (r) Dan Voinea a precizat că este legitimă plasarea lor sub auspiciile genericului „represiune în formă continuată, aceleași victime, aceiași călăi”. „Aceleași instituții represive…

Citeşte articolul   

Președintele Societății Timișoara: „Comuniștii au acționat în același mod ca și fasciștii, care au ucis civili și au ars cadavre”

Ideea înființării unui tribunal penal european care să judece crimele comunismului este oportună, în vederea analizării tuturor atrocităților comise în timpul regimurilor comuniste din țările Europei de Est, este de părere președintele Societății Timișoara, Florian Mihalcea. Acesta este de părere și că ruperea definitivă a României de trecut este posibilă doar prin judecarea și condamnarea celor care s-au făcut vinovați, la începutul anilor '90, de perpetuarea practicilor fostului regim.   „Revoluția din Decembrie 1989 a continuat până în 15 iunie 1990” Zugrăvind plastic modul în care tentaculele regimului comunist, care au supraviețuit Revoluției din Decembrie 1989, s-au revitalizat rapid în…

Citeşte articolul   

Tőkés László, la Timişoara: „Europa poate urma drumul credibil al democrației dacă e gata să aducă în fața justiției pe cei care pot fi învinuiți de comiterea crimelor împotriva umanității”

„Fără compromisuri”, astfel și-a intitulat europarlamentarul Tőkés László expunerea susținută la sediul Societății Timișoara, menită să atenționeze asupra imperativului clarificării circumstanțelor care au îngăduit reprimarea succesivă a manifestațiilor de stradă din timpul Revoluției din Decembrie 1989, apoi din martie 1990 și, ulterior, din iunie 1990. „Cât timp se mai poate menține situația în care, într-un stat membru al UE, aceiași călăi să decidă soarta victimelor lor?” Europarlamentarul Tőkés László a apreciat, în cuprinsul expunerii susținută, sâmbătă, în cadrul dezbaterii „Decembrie 1989 – Timişoara, Martie 1990 – Târgu-Mureş, Iunie 1990 – Bucureşti. Represiune în formă continuată, aceleaşi victime, aceiaşi călăi”, că perpetuarea și revitalizarea,…

Citeşte articolul   

Rute judeţene de transport fără control în Timiş

Golul lăsat de renunţarea operării anumitor tronsoane feroviare de către operatorul privat Regiotrans, la nivelul judeţului, a făcut ca profiturile nelipsiţilor transportatori rutieri ilegali să crească considerabil. Pe unele dintre aceste rute, Consiliul Judeţean Timiş care, teoretic, atribuie traseele, recunoaşte că nu are niciun fel de control, abia acum fiind la faza de angajări de inspectori.   Control doar teoretic Problema transportatorilor ilegali de pe rutele rămase descoperite după ce operatorul feroviar Regiotrans a renunţat la o parte din tronsoanele deservite în judeţ a fost luată în discuţie şi în plenul Consiliului Judeţean Timiş, cerându-se luarea unor măsuri rapide. Consilierul…

Citeşte articolul   

În premieră națională, la Timișoara amenzile rutiere, plătite de pe telefonul mobil

O soluție care permite achitarea amenzilor rutiere, de pe telefonul mobil, cu aceeași aplicație cu care se poate plăti Timpark, este în vigoare la Timișoara, Aplicația îngăduie achitarea mult mai facilă a amenzilor rutiere.   Directorul Direcției Fiscale a Primăriei Timişoara, Adrian Bodo, în Timișoara a devenit posibilă, grație unei soluții dezvoltate de Piconet, achitarea, de pe telefoane mobile smartphone care au instalat sistemul de operare Android, plata amenzilor rutiere, utilizând exact aceeași aplicație care permite achitarea parcării în sistem Timpark. „Este o premieră la nivel național”, spune Adrian Bodo. Care mai spune că această oportunitate de plată este în…

Citeşte articolul   

Monografie a Timişului, pusă la secret

Şi, o dată cu ea, şi informaţiile privind pregătirea autorităţilor pentru calamităţi

În următoarea şedinţă de plen, consilierii judeţeni vor vota actualizarea unui document considerat strict secret: Monografia economico-militară a judeţului Timiş. Informaţiile – inclusiv cele legate de rezerve de stat şi pregătirea pentru calamităţi – sunt inaccesibile cetăţeanului care ar dori să ştie dacă autorităţile judeţene s-au pregătit în mod corespunzător pentru situaţii de urgenţă.   Secretul de stat şi de judeţ Pe ordinea de zi pentru următoare şedinţă de plen a Consiliului Judeţean Timiş a fost publicat zilele trecute un proiect vizând actualizarea Monografiei economico-militare a judeţului Timiş. Acest document conţine şi informaţii de care cetăţeanul ar fi interesat, cum…

Citeşte articolul   

Despăgubiri neachitate după trei ani de la expropriere, la autostrada Lugoj – Deva

Pe lângă pasajele pentru urşii inexistenţi în zonă şi contestaţiile care au durat mai mult decât lucrările propriu-zis, autostrada Lugoj – Deva 2 s-a remarcat şi printr-o politică originală legată de exproprieri. Proprietari care şi-au pierdut terenurile, şi unii, chiar casa, în urma exproprierilor, aşteaptă despăgubirile şi acum, după trei ani de la hotărârea de guvern ce reglementa exproprierea terenului.   Lăsaţi în drum şi fără bani Dacă în Timiş, s-au rezolvat, în mare, exproprierile aferente tronsonului de autostradă Lugoj – Deva, deşi chiar şi pe plan local există încă dubii cu privire la valorile de expropriere, în Hunedoara, în…

Citeşte articolul