Stiri din editia Nr. 2111 1 – 3 decembrie 2014


În prag de implozie

Rămâne de văzut ce va mai însemna, în câteva luni, PSD pe scena politică românească. Momentan, vedem un partid în degringoladă. Vedem o ascuţire a luptelor între facţiuni – o luptă ce ia forma denunţurilor penale. Vedem un partid a cărui conducere fusese, cel puţin în ultimii ani, setată doar pe suportare reciprocă şi asta numai în condiţii de câştig. Un partid ce pare a fi în prag de implozie.   Spectacolul oferit zilele acestea, o dată cu şi după excluderea din PSD a trei politicieni, dintre care doi cu state foarte vechi şi poziţii importante, devoalează un partid un un staff…

Citeşte articolul   

Consiliul Judeţean aşteaptă declasificarea rapoartelor Curţii de Conturi privind finanţarea Poli

După ani de zile în care au primit asigurări că totul este perfect legal în ceea ce priveşte finanţarea fostei echipe de fotbal Poli Timişoara, faptul că DNA a demarat o anchetă i-a îngrijorat pe mai mulţi consilieri judeţeni care au solicitat să li se pună la dispoziţie, retroactiv, toate rapoartele Curţii de Conturi, inclusiv cele pe chestiuni legate de finanţarea fotbalului. Deşi solicitările au fost făcute la penultima şedinţă de plen, acest lucru nu s-a întâmplat până în prezent.   Lămuriri cerute preventiv Faptul că DNA face verificări legate de finanţarea fostei echipe de fotbal Poli Timişoara, inclusiv la…

Citeşte articolul   

Noul contract de furnizare a gazului pentru Colterm păstrează clauza de întrerupere

Totuşi, o criză a gazului ca şi cea din 2010 este considerată puţin probabilă

Prin Hotărâre de Consiliu, Primăria Timişoara e decisă să reînnoiască mai vechiul contract de furnizare de gaze semnat de Colterm cu Eon. Nici în această nouă formulă, însă, nu se renunţă la clauza de întrerupere, în caz de neplată, care a fost şi folosită în 2010, în vechiul contract cu OMV Petrom Gas.   Nou contract, prevederi vechi Primăria Timişoara susţine că, având în vedere liberalizarea completă a preţului la gaze naturale, pentru consumatorii non-casnici şi calendarul privind liberalizarea preţului pentru populaţie, regia Colterm a fost nevoită să găsească soluţii avantajoase pentru achiziţia gazelor natural şi, în urma prospectării pieţei…

Citeşte articolul   

25 de ani de la Revoluţia de la Timişoara, marcaţi prin organizarea unei conferinţe cu participare internaţională

“25 de ani după: Ce am visat? Cum ne-am trezit?”

Adevăruri istorice şi aspecte controversate legate de Revoluţia din Decembrie 1989, de la Timişoara, vor fi dezbătute în cadrul unei conferinţe internaţionale cu participarea unor invitaţi de marcă din România şi din străinătate.   La împlinirea a 25 de ani de la declanşarea Revoluţiei din Decembrie 1989, personalităţi marcante din ţară şi din străinătate se vor reuni la Timişoara pentru a analiza şi dezbate aspecte controversate ale Revoluţiei Române. Conferinţa cu titlul “25 de ani după: Ce am visat? Cum ne-am trezit?” se va desfăşura în perioada 2 – 3 decembrie, în sala multifuncţională a Consiliului Judeţean Timiş, fiind organizată,…

Citeşte articolul   

O dorinţă, în prag de Crăciun: “Să rămânem împreună…”

La marginea Timişoarei, opt suflete nevoiaşe trăiesc cu teama că ar putea rămâne pe drumuri imediat după Sărbători

Doi părinţi neştiutori de carte trăiesc cu şase dintre cei opt prunci ai lor în sărăcie lucie, într-o căsuţă dărăpănată, fără curent electric şi fără apă, situată pe o străduţă dinspre ieşirea din Timişoara. Poate părea începutul unui poveşti ce nu îşi găseşte locul într-o Timişoară a anului 2014. În realitate e, însă, un caz cât se poate de real, ce aşteaptă sprijin şi implicare din partea tuturor celor care doresc să ofere o mână de ajutor.   Şase copii şi părinţii lor îşi caută un adăpost, în prag de iarnă Voluntari ai asociaţiei “Casa Însorită”, oameni cărora nu le…

Citeşte articolul   

Finanţarea pentru Centura Sud a Timişoarei, aşteptată fără să fie depusă cerere

Un proiect legat de includerea obiectivului de investiţii în exerciţiul financiar 2014 - 2020 a fost înaintat de un consilier din Opoziţie

Ministerul Transporturilor făcea puţină lumină în controversata chestiune legată de finanţarea Centurii Sud a Timişoarei, menţionând că nu a primit nicio cerere de finanţare cu privire la acest obiectiv, lucru de natură să ridice semne de întrebare la nivel local, şi la Consiliul Judeţean, şi la Primăria Timişoara, dar şi la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri. O propunere legată de includerea obiectivului de investiţii în exerciţiul financiar 2014 – 2020 a fost înaintat abia zilele trecut, culmea!, de un consilier judeţean din Opoziţie.   Bucurie nejustificată Deşi la nivel local a fost semnalată ca o victorie locală faptul că…

Citeşte articolul   

Doar zece doze gratuite de vaccin antigripal, pentru un medic de familie

Un consilier judeţean cere o suplimentare de buget care să permită achiziţionarea mai multor doze de vaccin antigripal

Medicii de familie din Timiş semnalează că au primit doze insuficiente de vaccin antigripal în raport cu numărul pacienţilor vaccinabili înscrişi pe liste. Şi, avertizează aceştia, pentru a fi eficientă, vaccinarea trebuie făcută înainte de declanşarea unei epidemii de gripă. În pofida problemelor semnalate de medici, reprezentanţii DSP Timiş dau asigurări că vor mai primi şi alte tranşe de vaccin. Dar nu pot preciza nici când şi nici câte doze anume se vor mai primi.         Imunizarea pacienţilor din grupele de risc, desfăşurată tardiv şi în tranşe Campania de vaccinare antigripală gratuită derulată de Ministerul Sănătăţii a debutat, zilele…

Citeşte articolul   

Liberalizarea pieței de energie – avantaje și dezavantaje

Dezbatere inițiată de Expert Forum, desfășurată la Universitatea de Vest din Timișoara

Interesele majore de ordin economic, susținute prin lobby politic, corupția, dar și specularea neajunsurilor legislative de către băieții deștepți fac ca prețurile la energie electrică și la gaze naturale să fie mai mari în România decât în multe alte țări ale Europei Occidentale. O dezbatere organizată de reprezentanți ai Expert Forum și-a propus, de aceea, să ofere publicului larg instrumentele necesare înțelegerii oportunității oferite de liberalizarea pieței de energie.   Universitatea de Vest din Timișoara a găzduit, sâmbătă, 29 noiembrie, o dezbatere publică organizată de Expert Forum și ARDOR Banat, având ca subiect oportunitatea liberalizării pieței de energie în România….

Citeşte articolul