Stiri din editia nr. 2103 3 – 5 noiembrie 2014


Titus Corlăţean, protejat şi protector

Dacă nu s-a ajuns premeditat la situaţia în care, în ziua primului tur al scrutinului pentru prezidenţiale, mii de români din diaspora au fost practic împiedicaţi să-şi exercite dreptul la vot, nu ar fi fost normal să asistăm la demisia ministrului Titus Corlăţean sau la demiterea acestuia, de către Victor Ponta? Totuşi, nu s-a ajuns aici. Şi nu e prima dată când d-lui Corlăţean i se trec cu vederea derapaje.   Există indicii care duc la ipoteza că la împiedicarea românilor din diaspora să-şi exercite dreptul la vot nu s-a ajuns dintr-o simplă eroare. Că este vorba despre o acţiune…

Citeşte articolul   

În cei 40 de ani de existentă a Spitalului Județean Timișoara, aici a fost internată cam 7,5% din populația României

Spitalul Judeţean din Timişoara, o instituție-mamut, cu peste 2.700 de angajați și un flux anual de mai mult de 42.000 de internări, plus alte câteva zeci de mii de consultații realizate în cadrul Unității de Primiri Urgențe, aniversează, zilele acestea, 40 de ani de existenţă. Timp în care, procentual vorbind, aici a fost internată 7,5% din populația României.   Progresul tehnologic în medicină, dependent de finanțare Spitalul Clinic Județean de Urgență din Timișoara a anunțat, vineri, în cadrul unei conferințe de presă în care a fost prezentată noua formulă managerială, că instituția medicală se pregătește pentru sărbătorirea, în 14 și…

Citeşte articolul   

Spațiile verzi din Timişoara au ajuns măr al discordiei în Primărie

Edilul liberal îi acuză pe reprezentanții PSD din Primărie că dezinformează opinia publică referitor la situația atribuirii contractelor de întreținere a spațiilor verzi din oraș

 Edilul Timișoarei îi acuză pe reprezentanții PSD că dezinformează opinia publică, vehiculând în mod deliberat informații eronate despre modul în care ar fi încredințate de către Municipalitate contractele de licitație privind întreţinerea spaţiilor verzi din oraş. Pe fondul acestor informații controversate și în contextul recentei descinderi la Primăria Timișoara a reprezentanților DNA, pentru a verifica legalitatea atribuirii unor contracte de întreținere a spațiilor verzi, edilul a asigurat că, de când a preluat mandatul de primar, criteriul de selecție al ofertelor este reprezentat de prețul cel mai mic. Și dă asigurări că, „dacă cineva face o ilegalitate şi aflu, eu l-aș…

Citeşte articolul   

Primarul Timișoarei, despre derularea procedurilor de achiziții publice: „Dacă cineva face vreo ilegalitate și aflu, eu l-aș da pe mâna Parchetului”

Primarul Timișoarei Nicolae Robu dă asigurări că, în ceea ce privește procedurile de achiziții achitate din bani publici de către Primăria Timișoara, lucrurile se desfășoară transparent și nu se ține cont de criteriul politic în evaluarea concurenților, ci de criteriul celei mai bune oferte. Edilul a respins acuzațiile potrivit cărora ar fi fost încredințate numeroase contracte unor firme cu simpatii liberale și a precizat că, dacă va afla că vreo persoană din instituția pe care o conduce comite ilegalități, ar încredința-o personal pe mâna Parchetului. „Cei mai buni, vor câștiga, indiferent de culoarea politică” Edilul Timișoarei, Nicolae Robu, susţine că,…

Citeşte articolul