Stiri din editia Nr. 2096 9 – 12 octombrie 2014


Pledoarii pro-corupţie ale primului-ministru

Intervenţia publică a premierului Victor Ponta în dosarul penal “Lukoil”, cu un prejudiciu adus Statului Român de aproape 230 de milioane de euro, aduce a pledoarie pro-corupţie. Şi nu e prima.   Luni, ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Oleg Malginov, şi, la foarte scurt timp, premierul României, Victor Ponta, luau atitudine, public, în dosarul “Lukoil” – în care compania rusă este cercetată pentru evaziune fiscală şi spălare de bani, în valoare de aproape 230 de milioane de euro, ceea ce a atras punerea sechestrului asigurător. Marţi dimineaţă, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti – aflat în subordinea Parchetului General,…

Citeşte articolul   

Strategia culturală a Timişoarei pentru următorii zece ani, lansată în dezbatere publică

Un apel la dezbatere publică rămas nematerializat, a prilejuit expunerea oficială a proiectului de strategie culturală întocmit pentru Timişoara, în perspectiva următorilor zece ani. Proiectul, calificat de reprezentantul Institutului Intercultural Timişoara drept un document în premieră naţională, este supus în acest moment dezbaterii publice, pe pagina de internet a Primăriei Timişoara.   Prezentare publică, dar fără dezbatere Strategia culturală a Municipiului Timişoara pentru perioada 2014 – 2024 a fost lansată, marţi, în dezbatere publică, în cadrul unui eveniment organizat de Primăria Timişoara, Institutul Intercultural Timişoara, Asociaţia MetruCub-resurse pentru cultură şi Asociaţia pentru Tranziţia Urbană. Aceasta reprezintă etapa finală a elaborării…

Citeşte articolul   

Meditaţii pentru elevii de clasele a VIII-a

Profesorii care vor susţine orele suplimentare, retribuiţi din bani europeni

În mai multe şcoli din Timiş vor avea loc, în acest an şcolar, ore de pregătire suplimentară gratuită a elevilor din clasele a VIII-a, în vederea susţinerii examenelor de evaluare naţională.   32 de şcoli din Timiş, prinse în proiect Un proiect-pilot intitulat “Pregătire suplimentară pentru promovarea cu succes a evaluărilor naţionale”, al cărui beneficiar este Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Mehedinţi şi cu Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi – Învăţământul Preuniversitar se va derula în acest an şcolar în mai multe unităţi de învăţământ din Timiş. Reprezentanţii ISJ anunţă că vor beneficia de…

Citeşte articolul   

Contract „variabil” pentru toaletele ecologice din Timişoara

Municipalitatea timişoreană pregăteşte un nou contract pentru închirierea şi ecologizarea de toalete ecologice mobile în Timişoara. Ca şi la contractele anterioare, şi acesta prevede o „marjă de variaţie” foarte mare şi cuprinde informaţii vagi legate de obligaţiile de ecologizare.   Un nou contract, aceleaşi probleme Primăria Timişoara a făcut public noul caiet de sarcini legat de achiziţionarea de servicii de închiriere şi ecologizare a toaletelor ecologice mobile, intenţionând să realizeze un nou contract-cadru de acest fel, pentru o perioadă de un an. Contractul se reînnoieşte, spun reprezentanţii Primăriei, „ca urmare a impactului favorabil asupra populaţiei şi imaginii oraşului în urma…

Citeşte articolul   

Giroc, ultima locaţie vehiculată pentru Intermodalul timişorean

Pe lângă absenţa totală a planurilor legate de completarea inelului de centură pentru Timişoara, noul Masterplan de Transporturi vine şi cu o surpriză legată de reactivarea unui proiect mai vechi legat de centrul intermodal timişorean, pe care îl vede amplasat la Giroc.   Încă un amplasament Noul Intermodal de Marfă Timişoara, cu variantele Recaş sau Remetea Mare, nu îşi găseşte loc în noul şi surprinzătorul  Masterplan de Transporturi, care propune reactivarea unui proiect mai vechi, cel al terminalului Timişoara Semenic, la Giroc. „Se propune redeschiderea terminalului de la Timisoara Semenic pentru a furniza celui deal doilea mare oraş din România…

Citeşte articolul   

Deszăpezirea, situaţie de urgenţă la Direcţia de Drumuri şi Poduri Timişoara

Deşi căderea de zăpadă pe timpul anotimpului rece nu poate fi catalogată ca o situaţie neprevăzută, conform unui raport de control al Autorităţii Naţionale de Reglementare şi Monitorizare a Achiziţiilor Publice, anul trecut au existat extrem de puţine licitaţii pentru lucrări de deszăpezire. S-a mers pe proceduri de achiziţie simplificate, deci mult mai păguboase, invocându-se situaţiile de extremă urgenţă. Lucru valabil şi în cazul unor sectoare de drumuri naţionale din vestul ţării.   Zăpada, extremă urgenţă Autoritatea Naţională de Reglementare şi Monitorizare a Achiziţiilor Publice a făcut public, recent, un raport vizând atribuirea contractelor de deszăpezire pe toate structurile din…

Citeşte articolul   

Masterplanul General de Transport confirmă dezinteresul Guvernului pentru Timişoara

Completarea inelului de centură al Timişoarei rămâne tot la stadiul de promisiune

Nelipsită din listele de promisiuni electorale ale ultimilor ani, completarea inelului de centură a municipiului Timişoara a rămas tot la stadiul de promisiune. Deşi s-au primit în mod constant asigurări de la nivel central că definitivarea centurii Timişoarei este o investiţie prioritară pentru zonă, recentul Masterplan General de Transport dovedeşte contrariul. Oricum, fără terminarea acestei alternative de transport, menite să scoată traficul greu din oraş, investiţiile de până acum sunt inutile, iar tirurile rămân o prezenţă constantă pe străzile Timişoarei, şubrezind şi mai mult clădirile şi contribuind semnificativ la menţinerea unui procent de noxe şi praf cu mult peste limitele…

Citeşte articolul   

Noi succese ale Teatrului Naţional din Timişoara

Teatrul Naţional Timişoara adaugă succes după succes în palmaresul instituţiei. Două dintre spectacolele cu care a deschis stagiunea 2014 – 2015 au ridicat sala în picioare. Şi nu doar acasă, ci şi în străinătate.   Spectacolul-eveniment Maria de Buenos Aires, după opera-tango compusă de  Astor Piazzolla şi textul lui Horacio Ferrer, a înregistrat un nou record de audienţă. „De curând anunţam că, la cererea publicului, Teatrul Naţional a programat în mod exceptional o a doua reprezentaţie a spectacolului în luna octombrie, pe data de 20. În doar şapte zile, locurile s-au epuizat. Ca şi reprezentaţiile precedente, şi aceasta se va…

Citeşte articolul   

Premieră euroregională la Timişoara

Intervenţii chirurgicale de protezare a genunchiului şi a şoldului, prin GPS

Dublu eveniment medical la Timişoara, prilejuit de inaugurarea Centrului de Tratament, Cercetare Medicală Clinică şi Training al Clinicii a II-a de Ortopedie şi Traumatologie din Timişoara, acolo unde, în premieră pentru România, au fost realizate, la începutul acestei săptămâni, mai multe intervenţii de chirurgie osteoarticulară prin utilizarea unui sistem de navigaţie GPS.   Precizie mai mare în aplicarea protezelor de genunchi şi de şold Sistemul de navigaţie utilizat în chirurgia osteoarticulară este produs de compania Stryker, lider mondial în domeniul implanturilor ortopedice şi unul dintre cei mai mari producători de dispozitive medicale din lume. Acest sistem a fost achiziţionat din…

Citeşte articolul