Stiri din editia Nr. 2080 14 – 17 august 2014


Justiţia rezistă. Încă.

În decurs de o lună, patru pioni importanţi din PSD – Constantin Nicolescu, Nicuşor Constantinescu, Bunea Stancu şi Dan Şova – au primit lovituri în plex din partea Justiţiei. Nu lovituri imprevizibile dacă le raportăm la faptele comise de ei. Ci imprevizibile dacă ne raportăm la faptul că, până la un anumit moment, nu s-ar fi aşteptat la ele. Mizau pe apartenţa la sistem, un sistem consolidat. Mizau pe poziţia importantă jucată în stat de şeful lor pe linie de partid, Mizau pe atitudinea belicoasă a acestuia la adresa unor decizii ale Justiţiei. Şi mizau, probabil, şi pe sprijinul de…

Citeşte articolul   

Angela Filote, şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România: „Sperăm ca România să fie pe deplin conştientă de competenţele şi obligaţiile ce îi revin în temeiul tratatelor”

Angela Filote face parte, de 21 de ani, din diverse structuri ale Comisiei Europene, acum fiind şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România. Am invitat-o la un dialog despre aderarea României la Spaţiul Schengen şi capacitatea noastră reală de a asigura securitatea frontierelor, despre modul în care vede Europa constantele mesaje anticorupţie care ne sunt transmise cu insistenţă de SUA, despre măsurile sancţionatorii pe care UE le poate lua dacă România va recidiva în derapaje de la lege şi de la democraţie, dar şi despre probleme care nu ne privesc direct, dar pe care nu este exclus să le resimţim tangenţial:…

Citeşte articolul   

Ziua Marinei, sărbătorită şi la Timişoara

Sărbătoare cu fast, anunţată pentru al cincilea an consecutiv, cu prilejul sărbătoririi Zilei Marinei la Timişoara. Ziua Marinei urmează să fie celebrată vineri, cu ceremonial militar, concert al Fanfarei militare a Brigăzii 18 Infanterie “Banat” şi o serie întreagă de manifestări culturale, toate acestea organizate chiar pe malurile Begăi, primul canal navigabil din România.   Reprezentanţii Primăriei Timişoara anunţă că vineri, 15 august, va avea loc în premieră, la celebrarea Zilelor Marinei, şi o manifestare organizată de reprezentanţii Forţelor Navale Române, care vor conferi autenticitate şi spirit marinăresc sărbătorii, prin organizarea de ateliere interactive de noduri marinăreşti şi lucrări de…

Citeşte articolul   

Un timişorean şi-a recuperat banii plătiţi Fly România, pentru zboruri neefectuate, doar după ce a ameninţat cu greva foamei

Mii de pasageri nemulțumiți și sute de mesaje legate de posibilitățile de recuperare a sumelor plătite pentru achiziționarea unor tichete de zbor rămase fără niciun răspuns, aceasta este o parte din bilanțul de activitate al companiei Fly România la capătul a mai puțin de trei luni de activitate. Un timişorean, aflat şi el pe lista păgubiţilor, a reuşit să-şi recuperez banii daţi pe curse neefectuate numai după ce a amenințat că va intra în greva foamei până la remedierea prejudiciului și autosesizarea instituțiilor statului.   Sute de tentative disperate de recuperare a banilor Aşteptările câtorva mii de români au fost…

Citeşte articolul   

Primăria continuă lucrările la Centrul de zi pentru oamenii străzii

Lucrarea putea fi acum într-un stadiu avansat, dacă nu ar fi existat procesele cu o parte din rezidenţii din zonă

Pentru ca oamenii străzii să nu mai aglomereze inutil secţiile de urgenţă ale spitalelor timişorene, odată cu venirea sezonului rece, şi pentru ca gerul să nu mai facă victime, Primăria Timişoara susţine realizarea cât mai rapidă a lucrărilor la Centrul Social de Urgenţă pentru Persoane fără Adăpost, de pe strada Telegrafului. Proiectul ar fi putut fi în momentul de faţă avansat dacă nu ar fi existat o serie de impedimente legate de acţiunile unor rezidenţi din zonă, care s-au opus construcţiei centrului pe motiv că… scade valoarea zonei.   Lucrări susţinute de Primărie Dovedind că ţine la proiectul ce prevede…

Citeşte articolul   

Pădurile de zero lei ale Timişoarei

Suprafaţa împădurită este evidenţiată scriptic fără valoare la Primăria Timişoara

Despre suprafaţa împădurită care aparţine Timişoarei s-a vorbit mult în ultima vreme, pe subiectul spaţiului verde minim care ar trebui asigurat pentru fiecare locuitor al oraşului. Nu s-a menţionat, în context, că, în momentul de faţă, pădurea proprietate privată a municipiului are, în inventar, valoarea de zero lei, ceea ce pune Primăria într-o situaţie delicată în varianta unor eventuale defrişări ilegale.   Sinceritate totală Analizându patrimoniul municipiului, reprezentanţii Primăriei Timişoara au ajuns la o concluzie deloc liniştitoare: în momentul de faţă toată suprafaţa împădurită care aparţine oraşului este trecută în inventar cu valoare zero. Adică, în momentul unei eventuale defrişări,…

Citeşte articolul   

Termopanele din „spitalul fantomă” de pe Calea Torontalului, căutate în justiţie după 13 ani

După 13 ani de la comiterea faptelor propriu-zise, adică după prescrierea eventualelor infracţiuni, Primăria Timişoara îşi caută în justiţie dreptatea, în cazul controversatelor materiale de construcţii dispărute din ceea ce trebuia să fie noul sediu al Spitalului Municipal şi a rămas doar o ruină, pe Calea Torontalului. Dincolo de paguba rămasă în contul statului, conform unor consilieri locali, respectivele materiale reprezintă motivul pentru care nu s-a reuşit demararea efectivă a investiţiei pentru amenajarea respectivei construcţii, pentru a deveni viitorul Institut Oncologic din Timişoara.   Proces iniţiat la spartul târgului Construcţia viitorului Institut Regional de Oncologie de la Timişoara, care se…

Citeşte articolul   

Redevenţe facultative pentru cimitire din Timişoara

Necontrolând ani de zile situaţia, Primăria s-a trezit cu pierderi de mai bine de un milion de euro

Pe fondul reînnoirii contractelor de concesionare pentru cimitirele Timişoarei, pentru Municipalitate se pare că a venit timpul bilanţurilor retrospective, constatând că există situaţii în care firmele concesionare nu au plătit niciun leu către bugetul local, iar acum sunt în insolvenţă, deci sunt slabe şanse de recuperare a sumelor datorate. Una peste alta, rămâne speranţa că măcar în noua formă de concesionare nu se va ajunge la aceeaşi situaţie, mai ales că de ani buni Primăria Timişoara încearcă, fără şanse de izbândă, să facă o bază de date cu locurile de veci şi concesionarii acestora.   „Revelaţii” tardive Într-un raport recent…

Citeşte articolul   

Un milion de euro pentru a proteja de furturi şi gunoaie peste 180 kilometri de autostradă

În vestul ţării, beneficiare sunt două firme apropiate de PSD, una aflată la al doilea contract

CNADNR va plăti peste unu milion de euro, cu TVA, pentru servicii de pază a patrimoniului a 183 de kilometri de autostradă, mare parte în zona de vest a ţării, pe o perioadă de un an, în cadrul a şase contracte atribuite în perioada 30 iulie – 6 august, anunţă Mediafax. Printre cei care vor asigura aceste servicii se numără două firme din Timişoara, ale unor membri PSD.   Serviciile pentru lotul 2 al autostrăzii Orăştie – Sibiu, în lungime de 19,8 km, au fost adjudecate de firma Axis Security, în baza unui contract de 546.799 de lei. Pentru primul…

Citeşte articolul   

O bucată din Zidul Berlinului se află la Timişoara

În 13 august s-au împlinit 53 de ani de la începerea construcţiei

În 13 august s-au împlinit 53 de ani de la începerea construcţiei Zidului Berlinului. O bucată din acest edificiu, un simbol al Războiului Rece, se află la Timişoara.   „Pen­tru români, căderea Zidului Berli­nu­lui a fost un semnal” În 13 august s-au împlinit 53 de ani de la începerea construcţiei Zidului Berlinului. O bucată din acest edificiu, un simbol al Războiului Rece, se află la Timişoara. Ideea aducerii unei bucăţi din Zi­dul Berlinului au avut-o, în 2012, cei de la Me­morialul Revoluţiei, în momentul în care au făcut o vizită la Bruxelles. „Am fost invitaţi la Parlamentul Eu­ro­pean şi am…

Citeşte articolul   

FMI cere insistent privatizarea CFR Marfă, deşi aceasta are cifră de afaceri în creştere

Sindicalişti: „Dacă se fac disponibilizările programate, CFR Marfă nu va avea cu ce să-şi onoreze contractele”

Cifra de afaceri a CFR Marfă a crescut cu 8,4% în primele şase luni, la 437,2 milioane lei, iar volumul de marfă transportat de compania feroviară de stat a urcat cu 13% faţă de primul semestru al anului trecut, de la 12,6 milioane tone la 13,6 milioane tone. În aceste condiţii, este greu de înţeles de ce Statul român pare decis să continue strategia de privatizare a societăţii, cerută şi convenită cu FMI şi mai multe structuri europene, în paralel cu planul de disponibilizări.   Cifre îmbucurătoare Ca urmare a creşterii indicatorilor economici, CFR Marfă a înregistrat o reducere a…

Citeşte articolul   

Numărul contrafacerilor, în creştere în spaţiul european

Autorităţile vamale din UE au reţinut, în 2013, aproape 36 de milioane de articole suspectate de încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală, potrivit raportului anual al Comisiei privind acţiunile vamale. În România, mai ales în partea de vest a ţării, constatările de acest gen sunt limitate de personalul redus de la punctele vamale.   Hainele şi îmbrăcămintea, în topul contrafacerilor Deşi numărul articolelor contrafăcute descoperite anul trecut este mai mic decât cifrele din anii anteriori, valoarea bunurilor interceptate reprezintă totuşi mai mult de 760 de milioane de euro. Raportul anual al Comisiei Europene privind acţiunile vamale furnizează, de asemenea, date statistice…

Citeşte articolul   

Insectele, combătute, în Timiş, cu milioane de lei

Nesincronizări între Primăria Timişoara şi Consiliul Judeţean Timiş, pe tema dezinsecţiei

Temperaturile extrem de ridicate din ultimele săptămâni, precum şi inundaţiile au creat condiţii propice pentru înmulţirea ţânţarilor, insectele reprezentând o problemă în aproape tot judeţul. Reprezentanţii Aviaţiei Utilitare spun că şi anul acesta, şi anul trecut, în premieră, s-a făcut dezinsecţie în tot judeţul, fără preferinţe. Probleme au fost doar la Timişoara, unde ar fi trebuit să se realizeze dezinsecţii în serie.   Dezinsecţii fără preferinţe Pentru că în tot judeţul s-a semnalat o creştere foarte mare a numărului de insecte, pe fondul caniculei şi a ploilor însemnate cantitativ, Consiliul Judeţean Timiş susţine că a programat acţiunea de combatere a…

Citeşte articolul   

Drama „copiilor-fluture”

Lupta lor cu inerţia sistemului medical din România este o confruntare teribilă şi inegală

Au pielea atât de vulnerabilă încât orice atingere le poate pricinui răni adânci şi dureroase, care se vindecă extrem de greu. Boala de care suferă se mai cheamă, de aceea, şi sindromul copilului-fluture. Viaţa lor înseamnă suferinţă şi izolare. Pentru că lupta lor cu inerţia sistemului medical din România este o confruntare teribilă şi inegală.   Un „băiețel-fluture” care are nevoie de ajutor Emanuel a venit pe lume, acum mai bine de doi ani, într-o familie tânără, animată de speranțe, așteptări, planuri de viitor și multe vise. O parte din liniștea orizontului lor interior s-a ruinat, însă, atunci când, după…

Citeşte articolul