Stiri din editia Nr. 2037 13 – 16 martie 2014


Dictatura samavolnicilor

Cu “verdictul de nevinovăţie” dat marţi de Camera Deputaţilor în cazul lui Daniel Chiţoiu – care a respins astfel cererea D.N.A. privind începerea urmăririi penale împotriva lui, în dosarul „Carpatica”, pentru abuz în serviciu şi constituirea unui grup infracţional organizat – am fost readuşi, ca spectatori, în faţa abuzului de imunitate. Vechea şi nerezolvabila problemă ridicată de parlamentarii care refuză să accepte limitele constituţionale ale Legislativului, care vor să-şi subordoneze Justiţia, încălcând principiul echilibrului şi separaţiei puterilor în stat, care se vor mai presus de restul cetăţenilor când vine vorba despre răspundere penală. Şi nu nu numai că se vor, dar…

Citeşte articolul   

Scriitorul Radu Paraschivescu: „Se poate face o operă de minimă însănătoşire, cu condiţia să nu ţi-o propui”

Radu Paraschivescu şi-a lansat, zilele trecute, la Timişoara, „Maimuţa carpatină”, un volum apărut la Editura Humanitas. În care încearcă să găsească explicaţii pentru câteva fenomene care ne colorează strident viaţa de zi cu zi: comportamentele papuaşe, tabloidizarea zonelor pe care le credeam necontaminabile, triumful antimodelelor şi multe altele. După lansarea cărţii, l-am invitat la un dialog despre aspecte care, în mod normal, te scot din minţi: prostie, nesimţire, incultură, siluirea limbii materne. O realitate malformată despre care vorbeşte, însă, aşa cum scrie, cu detaşare şi cu un umor tonic.   „Maimuţa carpatină este o imitatoare frenetică” „Maimuţa carpatină” nu se…

Citeşte articolul   

Proiectul pentru pieţele ţărăneşti, modificat pe şest de persoane din Primărie

“Am bănuielile mele, nu e primul proiect de acest gen care este blocat”, ne-a declarat consilierul iniţiator

Un proiect de hotărâre legat de crearea de pieţe ţărăneşti volante în Timişoara şi votat de către consilierii locali, după o perioadă de amânare, a fost modificat fără acordul conducerii Primăriei de către persoane care, deocamdată, au rămas necunoscute. Unul dintre consilierii iniţiatori, Ştefan Constantin Sandu, spune că bănuieşte cine a realizat modificările şi că unele persoane din Primărie au interesul ca proiecte de acest gen să fie blocate.   Un proiect adoptat după o amânare de patru luni  În şedinţa de marţi, 11 martie, Consiliul Local Timişoara a reuşit să aprobe, în cele din urmă, un proiect de hotărâre…

Citeşte articolul   

Finanţarea pentru Gara de Nord, pierdută nejustificat

Conform unor informaţii vehiculate recent, se putea organiza licitaţie pentru găsirea unui nou contractant, chiar dacă erau litigii pe rol

La sfârşitul anului trecut, TIMPOLIS făcea publică în premieră informaţia că finanţarea B.E.R.D. pentru reabilitarea Gării de Nord a fost pierdută. Motivul oficial al tergiversării care a dus la pierderea banilor îl constituie litigiile avute pe rol cu foştii contractanţi ai lucrărilor pentru reabilitarea Gării. Totuşi, conform unor informaţii vehiculate recent, se putea organiza licitaţie pentru găsirea unui nou contractant, chiar dacă erau litigii pe rol.   Litigiile, un motiv care nu stă în picioare? Oficial, motivul pentru care s-a pierdut finanţarea din partea Băncii Europene de Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru reabilitarea Gării de Nord Timişoara este legat de litigiile…

Citeşte articolul   

Câte dintre proiectele grandioase promise de Primărie se vor materializa în viitorul apropiat?

Aproape 40 de proiecte, unele grandioase, anunţa primarul Timişoarei pentru următorii şapte ani. Mai puţin de jumătate din ele depăşesc suma de 4,4 miliarde de euro. Am întrebat Municipalitatea dacă sunt fezabile proiectele, în contextul în care Timişoarei şi judeţului nu le-au revenit niciun fel de fonduri pentru anul 2014 de la bugetul consolidat de stat? Am aflat că doar două vor fi făcute anul acesta.   Detaliile legate de posibilităţile de realizare a proiectelor, trecute sub tăcere La jumătatea lunii ianuarie, într-un demers menit să atenueze efectul informaţiilor potrivit cărora oraşului şi judeţului nu le-au fost alocate de către…

Citeşte articolul   

Nicio avere confiscată în ultimii doi ani, la Timişoara

Muncă patriotică, fără remuneraţie, la Comisia de Cercetare a Averilor

În 2011, odată cu noua versiune a Legii de funcţionare a Agenţiei Naţionale de Integritate, au fost reînfiinţate Comisiile de Cercetare a Averilor de pe lângă Curţile de Apel. Noua lege nu a prevăzut, însă, chestiuni menite să eficientizeze activitatea acestor structuri care au, în marea lor majoritate, un istoric inofensiv din punct de vedere al rezultatelor. Iar prea multe şanse ca activitatea lor să devină mai eficientă nu se întrevăd. Judecătorii care activează în aceste comisii nu primesc în continuare niciun leu pentru activitatea lor.   Muncă neplătită de cercetare a averilor Deşi Comisiile de Cercetare a Averilor de…

Citeşte articolul   

Camera Deputaţilor a adoptat un proiect pentru limitarea furturilor de metale de la calea ferată pentru vânzare

Camera Deputaţilor a decis, marţi, interzicerea achiziţionării de la persoane fizice a metalelor utilizate în activitatea feroviară, rutieră, maritimă, aeriană, şi în alte sectoare în care lipsa acestora poate produce accidente cu victime. Infracţiunile de acest tip au ajuns la un nivel foarte mare, ridicându-se la 134 de milioane de euro şi 90.000 de persoane implicate.   Prejudiciu total estimat la 134 de milioane de euro Deputaţii au adoptat, în acest sens, cu 324 de voturi „pentru”, 19 voturi „împotrivă” şi opt abţineri, un proiect de lege iniţiat de mai mulţi parlamentari din toate grupurile. Deputatul P.D.L. Gheorghe Udrişte, unul dintre…

Citeşte articolul   

Lucia Varga iniţiază o lege care introduce defrişările ilegale în Legea siguranţei naţionale

Fostul ministru al Apelor şi Pădurilor, Lucia Varga, anunţă că împreună cu 64 de deputaţi P.N.L. iniţiază o modificare a Legii siguranţei naţionale în care să fie menţionate defrişările ilegale de peste un hectar drept o vulnerabilitatea la adresa siguranţei României.   Lucia Varga a prezentat iniţiativa legislativă, precizând că propunerea sa nu a fost acceptată de premierul Victor Ponta în momentul în care era membru al Guvernului. „Azi (miercuri – n.r.) vom depune acest act normativ de modificare a Legii siguranţei naţionale, declarând ca vulnerabilitate defrişările ilegale pe suprafeţe mai mari de un hectar, precum şi reducerea fără aprobări legale a…

Citeşte articolul   

Puţine adopţii, mulţi copii instituţionalizaţi în Timiş

Deşi cadrul legal s-a mai îmbunătăţit, ritmul adopţiilor rămâne modest

În Timiş numărul copiilor care sunt adoptaţi de către familii interne continuă să rămână destul de scăzut, în comparaţie cu numărul total de copii instituţionalizaţi. Deşi cadrul legal s-a mai îmbunătăţit în ultimii ani şi deşi în maternităţile din Timişoara continuă să fie părăsiţi destul de mulţi copii.   Mulţi copii instituţionalizaţi, un număr încă modest de adopţii interne După cum arată şi datele Direcţiei Generale pentru Protecţia Copilului şi Asistenţă Socială Timiş, raportat la cei peste 1.000 de copii instituţionalizaţi din Timiş, numărul adopţiilor interne rămâne unul destul de modest. Anul trecut au fost depuse 77 de cereri de…

Citeşte articolul   

România, codaşa Europei la inovare şi cercetare

România este pe antepenultimul loc în tabloul de bord al inovării pentru statele UE şi pe penultimul loc în cel dedicat regiunilor prezentate zilele trecute de Comisia Europeană. Raportând situaţia la buget, dar şi la demersurile birocratice care sufocă procesul de inovare, România nu dă semne că şi-ar putea depăşi acest statut.   Penultimul loc în Europa Conform datelor prezentate zilele trecute de C.E., România, cu un scor de sub 0,24%, face parte, alături de Letonia şi Bulgaria, din grupul de trei ţări care desemnează “inovatorii modeşti din U.E.”, ultima categorie din cele patru întocmite pentru a evalua rezultatele ţărilor…

Citeşte articolul   

Comisia Europeană vrea măsuri de protecţie anti-inundaţii mai bune

După dezastrul din 2005, în Timiş a fost refăcută doar infrastructura distrusă

Comisia Europeană îşi doreşte ca statele europene să găsească soluţii de investiţie în măsuri de protecţie anti-inundaţii mai bune, specificând că revărsările de ape continuă să producă pagube extreme de mari în spaţiul european. Pe plan local, după inundaţiile devastatoare din 2005, investiţiile au refăcut doar infrastructura distrusă şi s-au oprit după câţiva ani, fiind uitată prea repede lecţia învăţată cu un cost enorm acum nouă ani.   Măsuri naturale anti-inundaţii Un studiu publicat recent de Comisia Europeană arată modul în care politica în domeniul mediului poate impulsiona creşterea economică prin intensificarea măsurilor de protecţie împotriva inundaţiilor şi prin tranziţia…

Citeşte articolul   

Zeci de exploatări de uraniu din Banat au fost închise şi lăsate nedecontaminate

Probabil că mulţi dintre timişorenii care cunosc cât de cât istoricul exploatărilor de zăcământ de uraniu din România cred că majoritatea minelor de acest fel s-au concentrat în zona de nord-est, în Carpaţii Orientali, într-un perimetru care fusese denumit într-o vreme, din cauza nivelului de radiaţii cauzate de exploatările după ureche, “Cernobîlul României”. Puţini ştiu că în Timiş există câteva zeci de mine de uraniu rămase din perioada parteneriatelor comuniste sovietico-române, care aveau ca scop golirea de resurse a României. Şi multe din aceste mine, deşi sunt părăsite de ani de zile, nu au fost niciodată decontaminate.   Tomeşti, un…

Citeşte articolul   

Boala cronică de rinichi, un „ucigaş” tăcut

Stilul de viaţă nesănătos, sedentarismul, fumatul, consumul excesiv de alcool, alimentaţia necorespunzătoare, excesul de grăsimi şi de sare din alimentele procesate, extrem de dificil de controlat de către consumatorul urban, toate acestea reprezintă, apreciază medicii, „ucigaşi tăcuţi”. Adică tot atâţia factori favorizanţi pentru instalarea unor afecţiuni extrem de grave: boala cronică renală, hipertensiunea arterială ori diabetul zaharat. Boli cu o evoluţie lentă şi insidioasă, a căror depistare în stadii avansate este cu atât mai dificilă cu cât există o anume reticenţă în rândul pacienţilor în ce priveşte prezentarea cu regularitate la medic.   Informarea corectă, eficientă în prevenire Ziua Mondială…

Citeşte articolul   

Un test de sânge poate detecta riscul de apariţie a bolii Alzheimer cu trei ani înainte

Un simplu test de sânge prezice instalarea maladiei Alzheimer cu trei ani înainte, ceea ce ar putea accelera identificarea de noi tratamente care să amâne sau chiar să împiedice apariţia acestei boli, au explicat cercetătorii americani.   Acesta este primul test care poate prezice cu acurateţe persoanele care se vor îmbolnăvi de maladia Alzheimer în următorii trei ani, ceea ce ar putea permite o testare precoce pe scară largă a persoanelor de vârstă mijlocie, pentru identificarea riscului şi a unor modalităţi adecvate de reacţie.   Experţii consideră că această descoperire este un mare pas înainte în domeniu, deşi avertizează că există o serie de…

Citeşte articolul