Stiri din editia Nr. 2034 3 – 5 martie 2014


Circuitul dosarelor – în instanţă şi în natură

Să tot fie vreo zece ani de când, anual, într-un mod care deja tinde să devină tradiţie, Curtea de Conturi îi reaminteşte Primăriei Timişoara că o bună parte a patrimoniului său nu este, ca Moldova lui Ştefan, nici a sa, nici a timişorenilor, nici a urmaşilor urmaşilor lor, ci a nimănui. Cel puţin asta reiese din scriptele de pe la O.C.P.I., chiar Primăria recunoscând în urmă cu câteva zile că nici ea nu mai poate descâlci iţele în cazele unor „amestecături” de parcele precum cele de lângă stadionul „Dan Păltinişanu”, unde s-a şi cerut o nouă numărătoare cadastrală. Constatările de…

Citeşte articolul   

Primăria Timişoara, interesată de cumpărarea unui nou bloc social

Conform viceprimarului Traian Stoia, Primăria Timişoara este interesată, în principiu, de achiziţionarea unui imobil S+P+4E, situat pe strada Ialomiţa, nr. 61, imobil care ar urma să fie utilizat pentru repartizarea de locuinţe sociale familiilor tinere şi fără posibilităţi materiale din oraş.   Clădirea aparţine în acest moment unei companii din Caransebeş, care deţine o fabrică de mobilă în judeţul Caraş-Severin. Proprietarii sunt obligaţi acum să scoată imobilul la vânzare, spune viceprimarul Traian Stoia, care adaugă că blocul adăposteşte 60 de garsoniere, fiecare dintre ele cu o suprafaţă de 24 de metri pătraţi, la care se adaugă şi 5 apartamente cu…

Citeşte articolul   

Reprezentanţii locali ai fostei coaliţii guvernamentale văd diferit ruptura din USL

La nivelul judeţului Timiş, situaţia de după anunţul oficial legat de ruperea USL este percepută şi reflectată extrem de diferit de reprezentanţii locali ai PSD şi PNL. Astfel, reprezentanţii PSD par să se refere la USL ca la un proiect încă vital, căruia îi acordă şi pe mai departe sorţi de izbândă. De cealaltă parte, liberalii, prin vocea preşedintelui PNL Timiş, Nicolae Robu lasă să se înţeleagă că ar putea exista o colaborare, într-o formulă care va reprezenta însă o simplă alianţă.      O alianţă fără nume, continuatoarea proiectelor USL la nivel local Situaţia politică de după ruperea USL,…

Citeşte articolul   

Timişoara, desemnată “cel mai dinamic oraş al României”

Distincţia a fost acordată în cadrul Galei Forbes ”Best Cities Awards”

Timişoarei i-a fost acordat recent premiul pentru cel mai dinamic oraş din România, în cadrul unei gale organizate de revista Forbes România. În plus, într-un clasament al  oraşelor din România care oferă cadrul propice mediului de afaceri, Timişoara s-a clasat pe primul loc, devansând Capitala.   Primarul Timişoarei Nicolae Robu a participat la sfârşitul săptămânii trecute, la Bucureşti, la decernarea de către prestigioasa revistă Forbes a premiilor pentru anul 2013. În cadrul Galei ”Best Cities Awards”, Timişoara a fost desemnată drept oraşul cel mai dinamic din România, fiindu-i recunoscute astfel oraşului, potrivit aprecierilor edilului, meritele de oraş dinamic, stabil, în…

Citeşte articolul   

Parlamentari ai PDL Timiş, invitaţi la negocieri de reprezentanţi ai PSD şi PNL

Reprezentanţii PDL Timiş precizează că în acest moment PDL nu ar fi interesat de nicio negociere cu PSD sau PNL şi că, la capătul unui an de opoziţie, partidul pe care îl reprezintă a dobândit experienţa şi maturitatea care să îi îngăduie să facă opoziţie constructivă. În plus, mai apreciază aceştia, chiar dacă reprezentanţii USL ar fi trebuit să rămână împreună, pentru a deconta costurile unei guvernări dezastruoase, destrămarea USL nu a însemnat decât finalul unei minciuni născute pe ură şi pe dorinţa de a acapara cât mai multă putere.     “USL – o construcţie mincinoasă, născută din ură” Decesul…

Citeşte articolul   

Creditul pe care C.J.T. ţinea morţiş să-l ia – aprobat în plen

Cuantumul aprobat este de 165 de milioane, nu de 200, cum se dorea iniţial

Strădaniile conducerii Consiliului Judeţean, care se chinuie de câteva luni bune să convingă consilierii judeţeni de oportunitatea contractării unui credit cu o valoare destul de mare, pentru finanţarea obiectivelor de investiţii din judeţ au dat roade în cele din urmă, împrumutul fiind aprobat la ultima şedinţă de plen. Consilierii judeţeni care s-au opus acestei metode de „finanţare” spun că nici acum nu este foarte clară lista de investiţii, şi nici oportunitatea obiectivelor care se doresc a fi finanţate din acest împrumut.   Împrumut aprobat, dar la valoare mai mică După demersuri îndelungate, începute anul trecut şi scandaluri care au marcat…

Citeşte articolul   

Poliţia – în continuare chiriaşa Primăriei pentru Secţia 5

2.172 de lei – ultimul cuantum al chiriei

Din cauza retrocedărilor în natură şi „în serie” ale unor imobile din Timişoara, dar şi din judeţ utilizate de către structurile locale ale Ministerului Afacerilor Interne, Poliţia Timiş este nevoită să accepte statutul de chiriaş al unor primării sau chiar persoane private, pentru sume deloc mici. În acest sens, doar pentru Secţia 5, Poliţia Timiş plăteşte lunar Primăriei Timişoara o chirie de 2.172 de lei.   Secţie de Poliţie chiriaşă Pe lista de proiecte făcută publică zilele trecute de către Primăria Timişoara a apărut şi unul care vizează închirierea unui spaţiu în suprafaţă de 769 mp din Căminul nr. 1…

Citeşte articolul   

Furtul de fier vechi ia din nou amploare la C.F.R.

Furturile de fier vechi continuă să fie una dintre principalele cauze de pierderi şi degradare a infrastructurii feroviare, procesul fiind accentuat de „părăsirea” unor sectoare de cale ferată sau slaba utilizare a acestora, precum şi lipsa personalului pentru pază, aspecte valabile şi în Timiş.   Îngrijorări parlamentare Furtul de componente de cale ferată a ajuns la un asemenea nivel încât recent a făcut obiectul mai multor interpelări parlamentare adresate Ministerului Afacerilor Interne, în care se semnalează proporţiile şi consecinţele „furtului generalizat” care afectează unele sectoare feroviare. „România ar putea fi obligată să returneze un miliard de euro Uniunii Europene întrucât…

Citeşte articolul   

Taxe de timbru, la „reducere parlamentară”

Printr-un proiect de lege marca P.S.D. se vrea reducerea pe anumite speţe a taxelor de timbru, care sunt una dintre principalele surse de finanţare ale instanţelor

Printr-un proiect de lege iniţiat de către parlamentari P.S.D., printre care se găsesc şi doi deputaţi de Timiş, se propune reducerea semnificativă a taxelor de timbru pe speţele de partaj judiciar. Iniţiativa vine în contextul în care sunt deja multe cereri de scutire de la plata taxei de timbru, deşi aceasta taxă este una dintre principalele surse de finanţare ale structurilor subordonate Ministerului Justiţiei.   Reduceri importante ale cuantumului taxei de timbru „Propunere legislativă pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului privind taxele judiciare de timbru” se numeşte proiectul de lege legat de reducerea semnificativă a taxelor de timbru pentru…

Citeşte articolul   

Primăria Timişoara concesionează deratizarea şi dezinsecţia cu o redevenţă de… 1,5%

A fost publicat caietul de sarcini pentru atribuirea acestor servicii pe o perioadă de trei ani

Primăria Timişoara intenţionează să atribuie serviciul de salubrizare pentru activităţile de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare în Timişoara, printr-un contract cadru pe trei ani, supus recent aprobării Consiliului Local. Redevenţa stabilită pentru aceste servicii este una extrem de mică, raportată la veniturile care pot fi obţinute de pe urma exploatării acestor servicii. Astfel, concesionarul va trebui să plătească o redevenţă de doar 1,25% din facturile încasate pentru serviciile prestate.   Contract pe trei ani Municipalitatea timişoreană vrea să delege gestiunea serviciului de salubrizare pentru activităţile de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare în Municipiul Timişoara pe o perioadă de trei ani, publicând în…

Citeşte articolul   

1000 de inculpaţi – condamnaţi anul trecut în dosarele DNA

Este greu de spus dacă acest rezultat indică o îmbunătăţire a luptei anticorupţie

Anul trecut numărul inculpaţilor condamnaţi în dosarele instrumentate de către DNA şi ajunşi în instanţă a crescut cu peste 40%. Este greu de precizat dacă acest rezultat, confirmat şi în cazul dosarelor instrumentate de către Structura Teritorială Timişoara indică o îmbunătăţire a luptei anticorupţie, pentru că multe din dosarele DNA au vizat infracţiuni economice şi delapidări de fonduri europene.   Mai multe condamnări anul trecut Anul trecut un număr de 1.051 de persoane anchetate în dosarele Direcţiei Naţionale Anticorupţie au fost condamnate definitiv, în 2013, ceea ce reprezintă o creştere cu 41% . „Doar şapte inculpaţi din 100 trimişi în…

Citeşte articolul   

Deszăpezirea drumurilor din Timiş – subiect de moţiune la tribuna Parlamentului

Modul în care s-au atribuit, inclusiv în Timiş, contractele de deszăpezire de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a fost subiectul unui întreg scandal întins de-a lungul zilelor trecute în Parlament, fiind înaintată şi o moţiune simplă pe această temă.   Modul de atribuire al contractelor – contestat la tribuna Parlamentului Deşi de acum probabil că se poate vorbi cu mai multă relaxare despre operaţiunile de deszăpezire şi gestionarea lor, abia zilele trecute a izbucnit la Camera Deputaţilor un întreg scandal legat de modul în care Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a atribuit contractele de deszăpezire…

Citeşte articolul   

Romanul “Cartea şoaptelor”, de Varujan Vosganian, declarat bestsellerul anului în Armenia

Romanul “Cartea şoaptelor”, scris de Varujan Vosganian, a fost declarat bestsellerul anului 2013 în Armenia, conform agenţiei de presă Armenpress, citată de Mediafax.   Armenpress a lansat anul trecut proiectul “Lista celor mai bine vândute cărţi”. În aprilie 2012, Cartea şoaptelor a apărut în armeană, la Editura Uniunii Scriitorilor din Armenia, traducere coordonată de Sergiu Selian. Cartea şoaptelor, una dintre cele mai apreciate şi mai premiate cărţi din anul editorial 2009, a fost tradusă deja în numeroase limbi, astfel că la numai trei luni de la apariţia romanului la Editura Polirom, Editura Pre-Textos (Valencia, Spania) a achiziţionat drepturile de publicare a Cărţii şoaptelor în…

Citeşte articolul   

Timp liber

Teatru Un Romeo şi o Julietă – Scandal urban După W. Shakespeare Un concept de Laura Avarvari Studio “Uţu Strugari”, 4 martie, ora 19 M-am hotărât să devin prost După Martin Page  Un spectacol de Antonella Cornici Antoine, 25 de ani, geniu, se simte exclus din lumea contemporană de însăşi inteligenţa lui. Deprimat şi singur, încearcă diferite metode să devină mai prost, mai aproape de semenii lui, cu alte cuvinte. Porneşte pe un drum complet anti-iniţiatic, încearcă să se integreze: n-a băut în viaţa lui – vrea să ia lecţii de alcoolism; nu ştie ce e moartea – ia lecţii de sinucidere….

Citeşte articolul   

Operaţiile estetice şi fertilizarea in vitro nu mai sunt suportate din asigurarea medicală

Asiguraţii vor plăti din propriul buzunar fertilizarea in vitro, corecţiile estetice, internarea în saloane de lux şi asistenţa medicală la cerere, prevede proiectul de hotărâre privind aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului cadru pentru 2014-2015.   Un pachet tot mai mic de servicii – asigurate de stat Ministerul Sănătăţii a lansat în dezbatere publică proiectul Hotărârii de Guvern pentru aprobarea pachetelor de servicii medicale şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014 – 2015. Potrivit proiectului, o serie de servicii nu sunt decontate din Fondul Unic de…

Citeşte articolul   

Proiectele legate de taxa clawback şi modul de calcul al preţului medicamentelor – retrase de Ministerul Sănătăţii

Proiectele privind taxa clawback şi modul de calcul al preţului medicamentelor, puse în dezbatere publică de fostul ministru al Sănătăţii Eugen Nicolăescu, au fost retrase de ministrul interimar Nicolae Bănicioiu, Asociaţia Producătorilor de Generice salutând decizia.   Decizie salutată  Preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România, Dragoş Damian, spune că propunerile Ministerului Sănătăţii privind taxa clawback şi modul de calcul al preţului medicamentelor, în forma prezentată pe site-ul instituţiei, ar fi avut efecte catastrofale asupra pacienţilor şi economiei. „Proiectele de acte normative făcute publice de fosta conducere a Ministerului Sănătăţii puteau duce la dispariţia medicamentelor cu preţ accesibil, ceea…

Citeşte articolul