Stiri din editia Nr. 2022 20 – 22 ianuarie 2014


Defensiva lui Dan Voiculescu

O eventuală condamnare a lui Dan Voiculescu, în dosarul de corupţie ICA – un final care s-a vrut preîntâmpinat inclusiv prin lupta dusă prin imperiul său mediatic – ar putea dovedi failibilitatea unui astfel de sistem. Şi inutilitatea eforturilor de a-l construi şi întreţine. Era anul 2002, când preşedintele de atunci al Clubului Român de Presă, Du­mitru Tinu, atenţiona în privinţa ris­cului concentrărilor de capital în domeniul mass-media: „Această situaţie (vi­dul legislativ în privinţa susţinerii presei sub aspect economic – n.m.) nu poate de­cât să ducă la disfuncţii sociale grave, cu consecinţe imprevizibile şi greu re­mediabile, libertatea presei fiind strivită sub impactul…

Citeşte articolul   

Ancheta parteneriatelor fără profit ale Consiliului Judeţean s-a oprit la Drumco

Consilierii din Comisia de analiză aşteaptă date de la Registrul Comerţului

Comisia de analiză a participării Consiliului Judeţean Timiş ca acţionar în diverse societăţi comerciale de la care nu obţine profit s-a oprit deocamdată la societatea Drumco. În cazul acesteia, consilierii judeţeni care fac parte din comisie spun că aşteaptă date de la Registrul Comerţului pentru a lămuri o serie de semne de întrebare legate de permutările din C.J.T., care au făcut ca administraţia judeţeană să rămână acţionar minoritar la această societate. “Aşteptăm lămuriri de la Registrul Comerţului” Deşi încă din 2008 Consiliul Jude­ţean Timiş a decis să lichideze parte­neriatele care nu-i aduceau profit, abia în august 2013 consilierii judeţeni au…

Citeşte articolul   

Ecluza descoperită pe şantierul din Piaţa 700 va fi mutată

Investitorul imobiliar promite că stăvilarul va putea fi admirat, în cadrul unui muzeu în aer liber, cel târziu în primăvara lui 2015

Ecluza descoperită pe şantierul din Piaţa 700 va fi mutată şi expusă într-o piaţetă în faţa ansamblului imobiliar City Business Center. Dezvoltatorul imobiliar anunţă că au început lucrările de salvare a acesteia, care vor consta în demontarea stăvilarului, restaurarea şi conservarea elementelor componente şi reconstituirea lui, din piesele originale, pe noul amplasament. Soluţia nemulţumeşte, însă, un consilier local şi un arhitect care pledează public pentru menţinerea ecluzei în locul în care a fost descoperită, ca o dovadă de respect faţă de istoria oraşului, din perspectiva candidaturii oraşului la titlul de Capitală Culturală Europeană.   Soarta ecluzei descoperite pe şantierul din Piaţa…

Citeşte articolul   

Dezbaterile publice online, alternativă la cele clasice, într-un proiect al unui senator de Timiş

ProDemocraţia Timişoara: “Această iniţiativă legislativă ar putea pune în pericol transparenţa decizională”

Un proiect de lege al senatorului timişean P.N.L. Petru Ehegartner propune reglementarea dezbaterilor publice online, ca alternativă la cele clasice. ProDemocraţia – Club Timişoara consideră că această iniţiativă ar putea pune în pericol transparenţa decizională.   Aviz negativ de la Guvern Reprezentanţii Pro Democraţia – Club Timişoara consideră că iniţiativa de modificare a Legii transparenţei de­ci­zionale, luată şi cu implicarea unor reprezentanţi ai conducerii Timişoara, şi materializată printr-un proiect de lege iniţiat de către senatorul liberal de Timiş Petru Ehegartner ar putea pu­ne în pericol transparenţa decizio­nală. Concret, proiectul de lege promo­vează dezbaterile publice virtuale ca o alternativă la cele…

Citeşte articolul   

Tăierile ilegale de arbori, din nou la ordinea zilei

Temperaturile scăzute din ultima perioadă au făcut ca atacurile cu drujba sau toporul asupra fondului forestier, şi aşa rarefiat, al judeţului să revină la ordinea zilei. Săptămâna trecută, pentru mai multe Posturi de Poliţie din mediul rural timişean cazurile de furturi de lemn s-au înregistrat în serie.   Încălzire cu lemnul statului sau al altuia Pe comunicatele de presă ale Poli­ţiei Timiş au început să apară în ultima săptămână, cu frecvenţă zilnică, mai multe cazuri de furturi de lemn, de pe proprietatea statului sau de pe proprie­tăţi particulare din judeţ. În ultimele zile, furturi de lemn s-au înregistrat pe raza…

Citeşte articolul   
Page 1 of 3
1 2 3