Stiri din editia Nr. 1998 21 – 23.10.2013


Pot începe lucrările la incineratorul de deşeuri de la Chişoda

Anunţă primarul Timişoarei

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a respins, săptămâna trecută, contestaţia depusă spre soluţionare, aşa încât, la capătul a aproape un an de la urcarea caietului de sarcini pe SEAP, lucrările la incineratorul de deşeuri plănuit să se construiască la CET Sud Chişoda ar putea începe în următoarele săptămâni. Contestaţie respinsă de C.N.S.C., lucrările pot începe Aşteptarea pare să fi luat sfârşit în cazul unui proiect îndelung tergiversat iniţiat de administraţia Ciuhandu şi pentru care primarul de acum al Timi­şoarei, Nicolae Robu, a solicitat în urmă cu câteva luni chiar şi inter­ven­ţia unor instituţii ale Statului pen­tru a verifica dacă…

Citeşte articolul   

Preocupare liberală pentru rentabilizarea învăţământului prin crearea de şcoli profesionale şi de meserii

Nevoia de a rentabiliza învăţământul preuniversitar şi universitar, prin crearea unor oportunităţi de educare alternative, care să răspundă în mod direct nevoilor şi solicitărilor agenţilor economici, precum şi imperativul renunţării la unele cutume impuse de cei care au transformat învăţământul superior într-o afacere se anunţă subiecte de dezbatere pe agenda politicienilor locali liberali. Concept integrat de educare şi creare de perspective  Prezent, vineri, în conferinţa de presă săptămânală a P.N.L., senatorul de Timiş Ben Oni Ardelean a anunţat că intenţionează să susţină un proiect menit să apropie şcoala de mediul socio-economic, prin implementarea unui concept integrat de educare şi crea­re…

Citeşte articolul   

Institutul Regional de Oncologie, amânat fără termen

Ministerul Sănătăţii nici nu mai răspunde la interpelări pe această temă

Deşi anul trecut, pe perioada campaniei, existau promisiuni ferme legate de iminenta demarare a construcţiei Institutului Regional de Oncologie, în clădirea din Calea Torontalului, în care se dorea realizarea unui nou sediu pentru Spitalul Municipal, Ministerul Sănătăţii a lăsat să se înţeleagă că, deocamdată, nu există disponibilităţi financiare în acest sens, prioritar fiind Institutul Oncologic de la Iaşi. De altfel, două interpelări parlamentare trimise pe această temă Ministerului Sănătăţii, în acest an, au rămas fără răspuns. Tăcere vinovată Cum la sfârşitul anului trecut, în contextul în care se spunea că, la Timişoara, 2013 va fi anul marilor investiţii finanţate de…

Citeşte articolul   

Planul judeţean de combatere a ambroziei, amânat până la primăvară

Ambrozia, prin polenul ei alergogen, nu este o problemă doar în Timişoara, unde consilierii locali remarcau că Primăria, deşi a dat unele amenzi pentru terenurile neîngrijite ale unor cetăţeni, a uitat să-şi cureţe propriile terenuri. La nivel judeţean s-a discutat un plan pentru combaterea acestei buruieni în judeţ, plan generat de tot mai multele sesizări ale unor timişeni care sunt afectaţi de alergii grave sau boli pulmonare generate de această plantă. Totuşi, Consiliul Judeţean a decis să adopte o hotărâre care să vizeze un plan concret de combatere a ambroziei în judeţ abia de anul viitor, din aprilie sau mai….

Citeşte articolul   

Retro Parada toamnei, la Timişoara

Automobile elegante, de epocă, maşini de teren, motociclete, bătrâne Dacii de colecție, aparținând unor serii limitate şi un spectaculos Buick roz perlat care a aparținut odinioară şefului Securității. Toate aceste maşini s-au înfățişat privirilor trecătorilor, sâmbătă la prânz, în Piața Victoriei din Timişoara. Maşini militare, roată la roată cu limuzine luxoase de epocă O zi blândă de miez de octombrie a creat cadrul prielnic pentru una dintre cele mai pline de farmec manifestări automobilistice: Retroparada organizată de Retromobil Club în 18 oraşe simultan, printre care şi Timişoara. Înşirate cuminți una lângă alta, etalând caroserii care au sclipit în soare şi…

Citeşte articolul   

Directorul Spitalului Athena, din Timişoara, a fost arestat

Directorul spitalului Athena din Timişoara, Dan Szabo, a fost arestat preventiv, de către Judecătoria Timişoara, iar asistenta-şefă a aceleiaşi unităţi medicale este cercetată în stare de libertate. Cei doi sunt acuzaţi de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Internări fictive şi trecere în evidenţe de tratamente medicale nefăcute Procurorul-şef al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, Ione­la Bălan, a anunţat că, joi seară, Jude­cătoria Timişoara a decis arestarea pre­ventivă, pentru 29 de zile, a directo­ru­lui Spitalului Athena, din Timişoara, Dan Szabo, iar asistenta-şefă, Claudia Dota, este cercetată în stare de liberta­te, cu interdicţia de a părăsi localita­tea, ambii…

Citeşte articolul   

Integrarea amprentelor digitale în paşapoarte este legală

Anunţă Curtea de Justiţie a Uniunii Europene

Prelevarea amprentelor digitale şi stocarea lor în paşaport constituie o atingere adusă drepturilor la respectarea vieţii private şi la protecţia datelor cu caracter personal, însă măsurile sunt justificate de asigurarea protecţiei documentelor contra utilizării frauduloase, consideră Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Curtea de Justiţie a Uniunii Euro­pene a stabilit, săptămâna trecută, că deşi prelevarea şi stocarea amprente­lor digitale în paşaport constituie o atingere adusă dreptului la respectarea vieţii private şi dreptului la protecţia datelor cu caracter personal, aceste măsuri sunt totuşi justificate, pentru a împiedica utilizarea frauduloasă a paşapoartelor. C.J.U.E. precizează că Regula­men­tul nr. 2252/2004 prevede că paşapoar­tele includ…

Citeşte articolul   

Învăţământul profesional din Timiş rămâne plafonat la 500 de elevi

Aceasta, deşi se vorbeşte de o cerere susţinută din partea pieţei muncii din vestul ţării

În ciuda promisiunilor, legate de resuscitarea învăţământului profesional din Timiş, acesta rămâne plafonat la un nivel destul de redus. Deocamdată, este greu de spus dacă vor fi suplimentate cele 18 clase de învăţământ profesional existente la nivelul judeţului. Conform unor surse din sistemul educaţional, deşi există cerere de muncitori calificaţi din partea patronatelor, extrem de puţine companii private, mari angajatoare, se implică sau acordă bani sau stadii de practică în sprijinirea învăţământului profesional. Suplimentarea claselor profesionale, sub semnul întrebării Deşi reprezentanţii Inspec­toratului Şcolar Judeţean Timiş se declară convinşi de faptul că piaţa muncii solicită meseriaşi calificaţi, pregătiţi de învăţă­mântul profesional,…

Citeşte articolul   

Legumele, fructele şi carnea, următoarele pe lista reducerilor de TVA

“Dacă se fac reduceri doar pe segmentul final, nu se rezolvă nimic”, spun specialişti din domeniu

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, anunţă că taxa pe valoare adăugată va scădea la 9% cel mai probabil şi în sectorul cărnii, iar ulterior vor fi posibile reduceri de TVA la legume, fructe şi lapte. La fel ca şi în cazul TVA-ului scăzut pentru pâine, sunt greu de apreciat efectele pentru consumatorii finali, existând temeri legate de faptul că măsura nu va face altceva decât să îmbogăţească intermediarii. Reducerea de TVA se extinde     Conform ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, autorităţile au intenţia reducerii TVA pentru legume şi fructe, respectiv carne, însă decizia va fi luată şi după o analiză a efectelor concrete…

Citeşte articolul   

Acuze grave la adresa conducerii Colterm

De la abuz în serviciu şi trafic de influenţă la disponibilizări pe criterii abuzive şi angajări pe criterii clientelare

Acuze de abuz în serviciu şi trafic de influenţă, de intruziuni de ordin politic în criteriile de selecţie ale managerilor Colterm, de indiferenţă a autorităţilor publice locale şi a primarului faţă de problemele semnalate de angajaţii regiei, care se plâng că sunt intimidaţi de conducere şi ameninţaţi cu disponibilizarea pe criterii abuzive, şi, nu în ultimul rând, dezinteres din partea conducerii Colterm manifestat faţă de clienţi şi faţă de viitorul regiei. Sunt acuze lansate de liderul sindical Victor Ghenea. O scrisoare deschisă Liderul de sindicat al Electrocen­trale CET-SUD Timişoara, juristul Vic­tor Ghenea, a expus public o listă de probleme cu…

Citeşte articolul   

Nu există un studiu care să pună în balanţă avantajele şi riscurile exploatărilor gazelor de şist

Evenimentul care a captat atenţia mass-media, săptămâna trecută, a fost protestul violent din Vaslui, îndreptat împotriva explorării gazelor de şist din zonă, violenţa acestuia determinând compania care deţinea licenţa să-şi sisteze activitatea în zonă. Chiar dacă şi la Timişoara au fost organizate manifestaţii de solidaritate cu protestatarii din Siliştea, Vaslui, există încă păreri împărţite legate de acest gen de exploatări. Dacă unii activişti spun că nu e normal ca românii să asiste pasivi la activităţi de explorare şi exploatare de zăcăminte naturale realizate pe baza unor contracte secrete, există şi opinii conform cărora măcar explorarea ar trebui realizată, cu respectarea…

Citeşte articolul   

Sancţiuni mai aspre pentru şoferi, prin noul Cod Rutier

Amenda maximă pentru şoferi ajunge la 9.600 de lei

Amenda maximă pentru şoferi ajunge la 9.600 de lei, iar cea mai lungă perioadă de suspendare a permisului de conducere este de doi ani, potrivit proiectului noului Cod rutier publicat pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne. Suspendarea permisului se va putea face pe doi ani Depăşirea limitei de viteză cu 51 până la 60 de kilometri pe oră se sanc­ţionează cu amenzi din clasa a IV-a, cuprinse între 9 şi 20 de puncte amen­dă, adică între 720 şi 1.600 de lei. În plus, se ridică şi permisul de conducere pentru 90 de zile. În cazul depăşirii limitei de viteză cu peste…

Citeşte articolul   

TIMP LIBER

Teatru Pană de automobil De Friedrich Dürrenmatt  Un spectacol de Sabin Popescu  Studio “Uţu Strugari”,  22 octom­brie, ora 19 Iaacovi şi Leidental De Hanoch Levin  Un spectacol în regia Mihaelei Lichiardopol Iaacovi şi Leidental este poves­tea comică a unor oameni care încear­că din răsputeri să umple golul exis­tenţial din vieţile lor secate de emo­ţie. Cei doi trec prin propria lor existenţă în mod absurd, secaţi de emoţie, dar încercînd s-o provoace, să condimenteze cotidianul cu sens şi cu un simulacru de iubire. În caru­selul care se naşte, ei găsesc de cu­vinţă să se îndrăgostească de aceeaşi femeie care, la rîndul ei, se află…

Citeşte articolul   

Opera din Viena va transmite spectacolele, în direct, pe internet

Prestigioasa Operă din Viena se lansează în difuzarea în direct pe internet a spectacolelor sale şi va debuta în acest domeniu cu reprezentaţia “Cavalerul rozelor”, de Richard Strauss, pe 27 octombrie. Contra unui tarif mediu de 14 euro, utilizatorii online vor putea de acum să urmărească reprezentanţiile Operei din Viena în direct pe internet, ca şi cum ar fi spectatori care şi-au plătit locul în sală sau la balconul de la Staatsoper, anunţă Mediafax. Sistemul se va aplica şi pentru alte 16 spectacole din sezonul 2013 – 2014, inclusiv pentru premierele programa­te, a precizat directorul general al Operei din Viena,…

Citeşte articolul   

Scriitoarea Eleanor Catton, câştigătoarea Man Booker Prize 2013

Scriitoarea neozeelandeză Eleanor Catton este cea mai tânără câştigătoare a Man Booker Prize, distincţie pe care a primit-o pentru romanul său “The Luminaries”. Scriitoarea în vârstă de 28 de ani este cel mai tânăr câştigător al presti­gioasei distincţii literare. Romanul său de 832 de pagini, o poveste situată în secolul al 19-lea, este, totodată, cel mai lung volum recompensat din istoria Man Booker Prize. Anterior, cel mai lung roman recompensat cu Man Booker Prize a fost cel al lui Hilary Mantel, Wolf Hall, în 2009, infor­mează o sursă citată de Mediafax. Născută pe 24 septembrie 1985, în Canada, dar crescută în…

Citeşte articolul   

Alegerea locului în sala de cinema poate defini personalitatea spectatorului

Alegerea locului în sala de cinema ar putea părea un fapt banal, însă decizia luată poate defini personalitatea spectatorului, spun psihologii. Mecanismele interioare ale inimii şi minţii unei persoane pot influenţa alegerea unui loc în sala de cinema. Psihologul Hiromi Mizuki este de părere că cei care aleg un loc în centrul sălii, în faţa ecranului, sunt persoane încrezătoare şi hotărâte. Aceste locuri sunt considerate a fi cele mai bune şi, de cele mai multe ori, este nevoie ca cinefilii să vină mult mai devreme de ora de difuzare a filmului sau să îşi facă programare pentru a a-l obţine….

Citeşte articolul   

Poluarea din aer, inclusă de O.M.S. în categoria factorilor cancerigeni

Agenţia Internaţională pentru Cercetări asupra Cancerului, un organism specializat al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, anunţă că a inclus poluarea din aer în categoria factorilor cancerigeni. Expunerea la poluarea din aer poate cauza cancer pulmonar Agenţia Internaţională pentru Cercetări asupra Cancerului anunţă că experţii au ajuns la concluzia că există dovezi suficiente pentru a spune că expunerea la poluarea din aer cau­zează cancer pulmonar. “Ei au notat, de asemenea, o asociere pozitivă cu un risc ridicat de cancer al vezicii urina­re”, precizează I.A.R.C., într-un comu­nicat, citat de Mediafax. Acestea sunt concluziile la care au ajuns experţii internaţionali, reuniţi timp de mai…

Citeşte articolul   

Primul “om bionic” a fost expus la Washington

Primul “om bionic”, un robot capabil să vorbească şi să meargă, creat în întregime din componente sintetice, a fost expus  la Smithsonian National Air and Space Museum, din Washington. Robotul cu faţă umană a fost creat de compania londoneză Shadow Robot cu scopul de a prezenta într-o manieră inedită o serie de descoperiri medicale im­portante, cu ajutorul unor organe artificiale. “Acesta nu este un şiretlic. Este o evoluţie a ştiinţei reale”, a declarat John Dailey, directorul muzeului din capitala americană, potrivit Mediafax. Robotul – cu o înălţime de 183 de centimetri şi o greutate de 77 de kilograme  – este…

Citeşte articolul   

Deci, de ce tac şantajaţii când tac?

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, declara public, în iunie, despre ziarişti mercenari – tipul acela care iau bani pentru a scrie despre cineva sau iau bani ca să tacă din gură. Au trecut apropae patru luni, iar dl Robu nu a venit cu niciun exemplu concret. Prin urmare, voi relua editorialul pe care l-am scris atunci, pe care îl intitulasem „De ce tac şantajaţii când tac?”. “«(…) vor bani de la mine, aşa cum primesc de la alţii (de exemplu, 3.000 euro pe lună, ca să dau un exemplu concret la care ştiu şi cine plă­teşte, şi cine încasează)! Vor ardent,…

Citeşte articolul