Stiri din editia Nr. 1986 09 – 11.09.2013


TIMP LIBER

Teatru Derdiedans Performance după un concept de Florin Fieroiu Un spectacol tradus la cască în limba română, în regia lui Florin Fieroiu Un spectacol non-narativ. Imagini alterate ale unui corp descompus în gesturi. Traiectorii non-psihologice. Afirmaţii coerente proiectate într-o sintaxă confuză. Egalitate de opinii. În loc de subiect, un mecanism. Un triunghi, o bicicletă, patru stâlpi, un perete elastic, o masă, o maşină de spălat. Funcţional. O instalaţie umană cu zece actori. Entuziasm contagios sau frică paralizantă. Aşteptări declamate sau nerostite. Ce-ar trebui să… Cea mai puternică dorinţă… Ce-am uitat să… Ieri, chiar nu mai există. Cel de-acum o secundă…

Citeşte articolul   

Medicii se pregătesc de proteste

Colegiul Medicilor din România a trimis membrilor organizaţiei scrisori prin care îi anunţă că vor fi organizate proteste în stradă, transmite Mediafax. Scrisoarea trimisă medicilor este semnată de preşedintele CMR, Vasile Astărăstoae, care le transmite colegilor că sunt momente în viaţa fiecăruia când trebuie să ia decizii ce le vor influenţa destinul. „Colegiul Medicilor din România consideră că trebuie să acţionăm pentru a apăra independenţa şi respectul profesiei şi profesioniştilor. Aceasta este raţiunea pentru care simt nevoia să vă scriu aceste rânduri. De ce acum trebuie să acţionăm, să participăm? Răspunsul este foarte simplu. Numai cine vrea să fie surd…

Citeşte articolul   

Automedicaţia – „sport naţional”

Automedicaţia pare a fi un adevărat fenomen naţional, potrivit unui studiu care arată că aproape nouă din zece români sunt adepţii automedicaţiei. Cei care preferă însă să se trateze singuri în cazul unei răceli sau a unei migrene vor trebui să scoată mai mulţi bani din buzunar în cazul în care au o asigurare privată de sănătate. Medicamente arată că de cele mai multe ori românii aleg să se trateze fără a cere sfatul medicului, bazându-se pe experienţele anterioare sau pe informaţiile găsite pe internet. Datele cercetării arată că 41% dintre români se tratează după ureche atunci când sunt răciţi,…

Citeşte articolul   

Calendar de plăţi modificat la Casa Naţională de Sănătate

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a modificat calendarul de plăţi în cazul furnizorilor de medicamente şi materiale sanitare, începând cu luna iulie, pentru respectarea prevederilor directivei pentru combaterea plăţilor întârziate. Potrivit unui comunicat al C.N.A.S., în luna iulie s-au efectuat plăţi pentru medicamente şi materiale sanitare pe programe de sănătate aferente lunii ianuarie şi aprilie, în luna august s-au făcut plăţi pentru medicamente cu şi fără contribuţie personală pentru luna octombrie 2012 (medicamente eliberate conform vechilor reglementări şi calendar de plăţi) şi pentru luna aprilie (medicamente eliberate conform actualului contract-cadru), iar pentru medicamente şi materiale sanitare pe programe de…

Citeşte articolul   

Analize gratuite pentru copii

Analizele necesare pentru înscrierea copiilor în colectivităţi sunt efectuate gratuit, iar medicii de familie eliberează documentele necesare fără taxă, a anunţat săptămâna trecută Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Potrivit CNAS, eliberarea documentelor medicale pentru copii se face gratuit de către medicii de familie, în conformitate cu prevederile legale ale Contractului-Cadru şi nor-melor de aplicare ale acestuia. „Chiar dacă părinţii nu sunt asiguraţi, copiii până la 18 ani beneficiază în mod gratuit de documentele menţionate. Şi tinerii cu vârste între 18 ani şi 26 de ani, care sunt elevi sau absolvenţi de liceu, până la începerea anului universitar (dar nu…

Citeşte articolul   
Page 4 of 4
1 2 3 4