Tăceri complice

Melania-CInceaAu trecut mai mult de două săptămâni de la izbucnirea „scandalului Duicu”. Baronul de Mehedinţi asupra căruia, după cum rezultă din referatul D.N.A., planează suspiciunea implicării într-un caz de trafic de influenţă făcut din inima Palatului Victoria. Unde venise să ceară instalarea pe o funcţie la un nivel superior al M.A.I. a lui Petru Ponea, şef al Poliţiei Mehedinţi, drept răsplată pentru intervenţii pe care ofiţerul le făcuse în Justiţie ca să-l scape de nişte ghiulele penale. Şi de unde premierul Victor Ponta l-ar fi convocat pe şeful Poliţiei Române, Petre Tobă, să se întâlnească cu baronul de Mehedinţi. „Aici, de la cabinetul prim-ministrului, l-a sunat pe Ponea, transmiţându-i că la premier se află ministrul Afacerilor Interne. Apoi, Duicu i-a transmis lui Ponea un SMS, transmiţându-i că prim-ministrul l-a chemat pe Tobă Petre la Guvern. La solicitarea primului-ministru, Tobă s-a prezentat la Guvern, prilej cu care aici s-a întâlnit cu Duicu care i-a solicitat menţinerea temporară a lui Ponea în funcţia deţinută şi promovarea sa ulterioară în funcţia de director adjunct al Direcţiei Ordine Publică, solicitare cu care numitul Tobă Petre s-a arătat de acord”, este consemnat în  referatul D.N.A.

Acesta este un caz care are un „ceva” în comun cu alte scandaluri ce au lovit la temelia M.A.I. Un „ceva” de care nimeni, surprinzător, nu se atinge nici cu o declaraţie, deşi acest „ceva” are rolul, prin lege, de a preveni posibile acte de corupţie în care sunt implicaţi sau împinşi angajaţi ai M.A.I. Acel „ceva” în comun, despre care aminteam, este serviciul de informaţii al M.A.I., fostă D.G.I.P.I., actual D.I.P.I., al cărui şef este, din decembrie 2012, numit direct de premierul Victor Ponta.

Vă amintiţi de mita de un milion de euro de la Interne? Cazul ace­la în care un om de afaceri “de top”, cercetat în „n” dosare penale, încerca mituirea prim-adjunctului ministru­lui, rostogolind în joc o sumă ce urca spre un milion de euro. Cazul acela penibil în care fla­grantul a fost organizat ar­tistic cu imaginea M.A.I. în fundal şi cu nu­mă­rul doi al Internelor, chesto­rul Dan Fătuloiu, în prim-plan. Nimeni de la M.A.I. nu a explicat oficial, nici până azi, cum ofertele de mită au fost lansate pe parcursul a aproape patru luni şi de ce flagrantul nu s-a făcut după prima propunere. Nici cum se poate ajunge cu astfel de afaceri şi astfel de propuneri la al doilea om din M.A.I. Nici cum pleacă urechea adjunctul ministrului de Interne la do­leanţele unui individ cercetat în „n” dosare penale. Ce om lucid ar mer­ge la un secretar de stat din Interne, deci într-o zonă în care orice mişcare este monitorizată vi­deo, cu zeci de mii de euro cash, cu limuzi­ne­le identice pe care urma să le dea şpagă şi cu ac­tele caselor care urmau să aibă aceeaşi des­ti­naţie? Nu a explicat nimeni dacă D.G.I.P.I., cum se numea la vremea respectivă D.I.P.I., a ştiut ceva, iar dacă a ştiut ce a făcut pentru a preîntâmpina acest episod. Era în noiem­brie 2010. Cu câteva zile înainte, imaginea ministerului fusese făcută în­că o dată ţăndări după asasinarea în stil mafiot a unui membru al lumii interlope din Piatra Neamţ. O crimă ce deschidea cutia Pando­rei, revărsând compli­cităţi mizerabile între şefi din Poliţie şi clanuri interlope. Care, până la acel asasi­nat, nu ieşiseră la iveală decât, eventual, la nivel de informaţii neconfirmate oficial, apă­rute prin presa locală. Despre rolul D.G.I.P.I., nici atunci, nimic. Deşi se presupune că a ştiut sau cel puţin trebuia să ştie de încrengăturile că­mătaro-imobiliare ale şefului Poliţiei Neamţ, comisarul-şef Şoric. Şi dacă nu a ştiut, şi dacă a ştiut şi a tăcut, şi dacă a ştiut, a informat, dar nu s-au luat măsuri, e la fel de grav.

De la scandalul Duicu au trecut mai bine de două săptămâni, în care M.A.I., via D.I.P.I., sau invers, nu a oferit nicio informaţie oficială. Deşi e vorba de o faptă ce vizează angajaţi ai ministerului. Deşi e vorba de acţiuni despre care serviciul secret al Internelor ar fi trebui să ştie. Deşi e de datoria acestui minister să elucideze aspectele şi să le prezinte opiniei publice, pentru că la mijloc nu este doar imaginea unui şef vremelnic de insti­tuţie, ci imaginea instituţiei în sine. O insti­tuţie a statului de drept, de importanţa M.A.I., căreia îi este subminată autoritatea este o in­sti­tuţie vulnerabilizată. Iar o instituţie vulnera­bi­lizată prezintă riscul ca, la un moment dat, să ce­deze sub greutatea propriilor probleme, eşuând într-o implozie cu efecte greu de estimat.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist TIMPOLIS