Tăcerea sfidătoare a Ministerului Transporturilor exasperează familia uneia dintre victimele accidentului aviatic din Apuseni

"Domnule ministru, ce trebuie să mai facem pentru ca petiţia formulată să fie soluţionată?"

Dan Costescu Foto PutereaFamilia uneia din victimele accidentului aviatic din Apuseni îi cere, de luni de zile, ministrului Transporturilor să-i comunice dacă toţi membrii Comisiei de Investigaţii care a cercetat cauzele tragediei aviatice au avut competenţa legală să participe în calitate de investigatori la acea anchetă. Ministerul Transporturilor tace.

 

De cinci luni, în aşteptarea unui răspuns care ar fi trebuit dat în 30 de zile

Familia Aureliei Ion, victimă a accidentului aviatic din Munţii Apuseni, din 21 ianuarie 2014, a adresat, azi, o scrisoare deschisă ministrului Transporturilor, Dan Costescu. Numindu-l răspunzător de pasivitatea angajaţilor ministerului şi de informaţiile neadevărate pe care aceştia le-au oferit presei cu privire la petiţiile care i-au fost adresate.

Având în vedere competenţele Ministerului Transporturilor (autoritate naţională în domeniul aviaţiei civile, care are control asupra Centrului de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile – n.r.), în 19 noiembrie 2015, familia Aureliei Ion i-a solicitat ministrului Dan Costescu să dispună verificări în privinţa fiecărui membru al Comisiei care a investigat accidentul aviatic, pentru a stabili dacă toţi aveau competenţele necesare să participe la această anchetă. „Referitor la personalul instituţiei, v-am adus la cunoştinţă că, din informaţiile publicate de către CIAS pe pagina oficială (www.cias.gov.ro), din CV-ul celui care a deţinut calitatea de preşedinte al Comisiei de Investigaţie, coroborat cu afirmaţiile făcute în cadrul conferinţei de presă din 20 octombrie 2015, de către şeful Serviciului Investigaţii, există suspiciunea rezonabilă cu privire la componenţa Comisiei din punct de vedere al competenţelor membrilor numiţi ai acesteia, raportat la condiţiile cerute de Lege. (…) V-am adus la cunoştinţă că, din informaţiile publicate de către CIAS pe pagina oficială, rezultă că, la nivelul anului 2010, preşedintele Comisiei de Investigaţie a deţinut funcţia de director al CIAS, deşi nu avea calificările necesare prevăzute de lege”, se arată în scrisoarea deschisă.

Familia Aureliei Ion i-a solicitat ministrului Transporturilor să verifice şi să comunice:

1. Componenţa CIAS, indicând pentru fiecare angajat funcţia şi postul ocupat.

2. Studiile, atestările şi istoricul în domeniul aviaţiei pentru fiecare membru care a făcut parte din Comisia de Investigaţii a accidentului aviatic.

3. Poziţia şi rolul ocupate în cadrul investigaţiei de către fiecare membru al Comisiei de Investigaţii.

4. Modalitatea în care inspectorii din cadrul CIAS deţin această funcţie şi criteriile în baza cărora su fost selecţionaţi.

De asemenea, oficialului din Transporturi i-a fost cerut să dispună ca CIAS să publice pe site-ul oficial componenţa instituţiei şi CV-ul fiecărui angajat.

Sunt însă luni de zile de când Ministerul Transporturilor tace. „Prima solicitare adresată dumneavoastră a fost în noiembrie 2015. Nu am primit răspuns, deşi legea vă obligă. Am revenit către dumneavoastră în 3 martie 2016. Nu am primit răspuns. Domnule ministru, vă cerem să ne spuneţi ce trebuie să mai facem pentru ca petiţia formulată să fie soluţionată? Câte reveniri mai aşteptaţi, pentru reacţii? Domnule ministru, vă cerem să explicaţi cum se poate ca instituţia dumneavoastră să furnizeze presei informaţii neadevărate cu privire la petiţia noastră? Care este motivul pentru care aţi informat presa că noi am fi primit deja un răspuns?”, se mai arată în scrisoarea deschisă semnată de familiei Aureliei Ion.

Totuşi, ce are de ascuns Ministerul Transporturilor în investigaţia accidentului aviatic din Apuseni?

Accident aviatic Apuseni Foto MediafaxÎntr-un articol publicat în 17 martie, ne întrebam ce are de ascuns Ministerul Transporturilor în investigaţia accidentului aviatic din Apuseni, din moment ce nu răspunde la această solicitare de informaţii?

În 12 februarie am trimis la Ministerul Transporturilor o solicitare de informaţii publice, în baza Legii 544/2001, cerând să ni se comunice care a fost răspunsul dat petiţiei formulate de familia Aureliei Ion. Petiţie semnată prin avocatul Aura Beleca şi înregistrată la Ministerul Transporturilor în 19 noiembrie 2015.

Vineri, 11 martie, nu primisem încă răspuns la solicitarea de informaţii. Aşa că am contactat Direcţia Comunicare a ministerului. Ni s-a transmis că, până luni, 14 martie, vor trimite răspunsul, dând de înţeles că acesta era deja redactat. Nu s-au ţinut de cuvânt.

Marţi, 15 martie, am contactat din nou Direcţia de Comunicare a ministerului. Prima reacţie a fost să ni se ceară să trimitem încă o dată adresa. Apoi, ni s-a transmis că ceea ce vrem noi sunt informaţii confidenţiale, fiind destinate doar familiie Ion. Nu am înţeles ce e confidenţial în rezultatul unor verificări dispuse la nivelul unei comisii de investigaţie care a anchetat un accident aviatic şi în privinţa căreia existau semne de întrebare legate de competenţa unora dintre membri. Am insistat, cerând să ni se răspundă la solicitarea de informaţii, aşa cum prevede legea. Moment în care a fost schimbată motivaţia lipsei răspunsului, solicitarea noastră fiind catalogată ca… ilegală. Nu am înţeles nici în ce constă ilegalitatea demersului nostru. Şi nici reprezentanţii ministerului nu au avut argumente în acest sens.

După discuţia cu reprezentanţii ministerului, am contactat, din nou, familia Ion. Întrebând dacă au primit răspunsul invocat. Ne-au declarat că nu l-au primit şi că urmează să acţioneze în judecată Ministerul Transporturilor.

La câteva minute după publicarea articolului, Ministerul Transporturilor ne-a trimis următorul răspuns, semnat „Biroul de presă al MT”: „Având în vedere faptul că solicitarea dumneavoastră se referă la un document emis de alt petiţionar, vă informăm că, în conformitate cu OUG 27/2002, răspunsurile MT sunt transmise direct către cel care depune petiţia, şi nu către terţi.” Răspunsul nu a fost trimis nici „terţilor.” Dovadă stă această scrisoare deschisă pe care familia Aureliei Ion o adresează ministrului Transporturilor, Dan Costescu.

Totuşi, ce are de ascuns Ministerul Transporturilor, pe cine vrea să protejeze, prin această tăcere sfidătoare? Poate, ne va răspunde Guvernul României. Şi, poate, o va face-o după o verificare a Corpului de Control al primului-ministru.

După doi ani de la accident, ancheta nu e finalizată

Studenta Aurelia Ion şi pilotul Adrian Iovan şi-au pierdut viaţa în accidentul aviatic din Munţii Apuseni, din data de 21 ianuarie 2014. La mai mult de doi ani de la accident, ceea ce se ştie sigur este doar că decesul fetei a fost cauzat de hipotermie. Cu alte cuvinte, dacă operaţiunile de salvare s-ar fi făcut în timp util, putea avea şanse de supravieţuire…

 

Articol publicat şi în Puterea a Cincea.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist TIMPOLIS