Substanţa folosită la deratizare în blocul de pe strada Mioriţei, cumpărată la negru

Foto: Constantin Duma

Avocatul administratorului firmei de deratizare Bistim Dera, care a făcut dertizarea în blocul de pe strada Mioriţei nr. 8, declară, potrivit Radio Timişoara, că substanţele folosite la deratizare şi dezinsecţie au fost cumpărate ilegal de pe piaţa neagră.

 

„În cauză există indicii că, în procesul de deratizare, suspectul a folosit un insecticid denumit Delicia Gastoxin, ce are în compoziție fosfură de aluminiu, o substanţă foarte toxică, cu efecte letale în caz de inhalare, și care necesită pentru utilizare autorizație specială”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.

Avocatul patronului Bistim Dera, Sorin Buţă – reţinut, în această dimineaţă, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat judecătorilor cu propunere de arestare preventivă – spune că nu le-a procurat legal, ci de pe piaţa neagră. „Ştia de substanţele astea, le-a mai folosit la un moment dat la un hotel, în urmă cu o lună, a avut efecte foarte pozitive. Patronul de la hotel chiar doreşte să golească toate camere din hotel şi să mai facă o deratizare. A cumpărat aceste pastile pentru hotel. Erau mai puternice faţă de cele folosite uzual. Primind o comandă de la această firmă, care deţine cele două blocuri în Timişoara, având pe stoc deja cumpărate, a zis să folosească şi acolo, având în vedere că acele încăperi nu erau locuite. După ce a plasat aceste pastile, a izolat cu bandă adezivă tocul uşii, a luat şi cheile cu el. Substanţa s-a dus însă şi spre apartamentele vecine, care erau locuite. Nu avea nici el de unde să ştie cât sunt de letale. Urma şi etapa a doua, de îndepărtare şi aerisire. Urma să şi igienizeze. Erau saltele pline de ploşniţe, şi în pereţi”, spune avocatul Călin Stăiculescu.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Redacţia Timpolis, timpolis@online.ro