Subsoluri şi curţi inundate, în Timiş

Ploile din ultimele ore au provocat în Timiş, judeţ aflat sub Cod galben de precipitaţii, probleme care au necesitat intervenţia pompierilor.

 

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Timiş anunţă că a fost solicitat să intervină şi în Timişoara, şi în câteva localităţi din judeţ.

În Timişoara, de exemplu, a fost inundat demisolul Spitalului Municipal, dar şi un demisol de locuinţă şi o curte. De asemenea, tot în Timişoara, pompierii au intervenit împreună cu echipă de la Aquatim sub podul de pe Calea Şagului, unde s-a produs inundaţie pe o suprafaţă de aproximativ 600 de metri pătraţi. În Făget a fost inundat subsolul Liceului „Traian Vuia”, iar în localitatea Balinţ, pompierii au fost chemaţi să evacueze apa de pe o suprafaţă de trei hectare de teren.

ISU Timiș anunţă că echipajele sale de intervenţie sunt pregătite să intervină pentru intervalul vizat de fenomenele meteo periculoase.

 

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis, sorin.olaru@timpolis.ro