Subprefectul de Timiş, demis de premierul Dacian Cioloş

Premierul Dacian Cioloş l-a demis pe subprefectul de Timiş, Marossy Zoltan, după ce acesta a declarat într-un interviu că sintagma „stat naţional unitar” este eronată.

 

Într-o declaraţie pentru presa locală, subprefectul de Timiş, Marossy Zoltan, a declarat că sintagma „stat naţional unitar” este eronată: „În Constituţie, acea sintagmă e eronată (n.r. – stat naţional unitar), deoarece îi exclude pe toţi ceilalţi care nu sunt etnici români. În partea mai de vest a Europei acel «nationality» nu înseamnă cetăţenie, ci etnicitate, ori aici, când s-a făcut Constituţia, nu s-a făcut această diferenţă şi s-a preluat sintagma ad litteram care ultima dată a fost în Constituţia lui Mussolini, ceea ce nu e foarte OK.”

La puţin timp după aceea, în urma şedinţei de ieri a Executivului, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu, a anunţat decizia de a-l demite din funcţie pe Marossy Zoltan: „Potrivit Constituţiei, prefectul şi subprefectul sunt reprezentanţii Guvernului pe plan local. Prefectul şi subprefectul fac parte din categoria înalţilor funcţionari publici, iar la numirea în funcţie depun un jurământ în care se angajează să respecte inclusiv Constituţia, nu să o interpreteze. Tuturor prefecţilor şi subprefecţilor li s-a cerut să-şi exercite funcţia respectând Constituţia şi legile ţării. În urma acestor declaraţii ale dlui subprefect, la propunerea ministrului Afacerilor Interne, Guvernul a decis să adopte hotărârea privind încetarea exercitării cu caracter temporar prin detaşare a funcţiei publice de subprefect al judeţului Timiş de către dl Zoltan Gheorghe Marossy.”

„Nu comentez decizia Guvernului, pentru că prefectul/ subprefectul sunt oamenii de încredere ai fiecărui Guvern şi, ca atare, Guvernul numeşte şi schimbă prefectul/subprefectul în aşa fel încât să fie sigur că are oameni care fac ceea ce şi-a propus Guvernul. Mie îmi pare foarte rău că şi-au pierdut încrederea în mine, dar atât”, a declarat azi, pentru Mediafax Marossy Zoltan.

Întrebat dacă regretă afirmaţiile făcute despre statul naţional unitar, fostul subprefect de Timiş a afirmat că “este vorba de scoaterea unei fraze sau două dintr-o discuţie de 55 de minute, unde subiectul nu era acesta. Altfel, ceea ce am spus eu este corect, pentru că orice lucru făcut de om poate fi îmbunătăţit. Nu am spus altceva, decât faptul că se poate îmbunătăţi. Nu ar fi corect nici să comentez, nici să contest această decizie”.

Print Friendly, PDF & Email