Stoparea privatizărilor – cerută de mediul de afaceri

poza economicOamenii de afaceri cer Ministerului Economiei şi Guvernului să stabilească măsuri de menţinere a capacităţilor industriale existente din România, chiar prin naţionalizare temporară a unor companii, pe fondul ultimelor anunţuri privind vânzarea activelor Lafarge şi închiderii fabricii Europharm. Reprezentanţii timişeni ai confederaţiilor sindicale mari spun că măsura este una tardivă, raportată la Timiş cel puţin, şi că “răul cel mai mare a fost deja făcut.”

 

O solicitare interesantă 

Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România cere Guvernului să ia măsuri de menţinere a fabricilor, chiar prin naţionalizare temporară.

“A.O.A.R. cere Ministerului Economiei să-şi intensifice analiza situaţiei în care se află industria din România şi să continue adoptarea de măsuri conforme cu interesele economice şi sociale, inclusiv adoptând decizii de naţionalizare temporară a unor companii importante (oţel, medicamente, ciment, utilităţi), chiar prin achiziţionarea temporară a unor pachete minoritare de acţiuni, care să asigure dreptul de a decide strategia acestor companii, în conformitate cu interesele actuale ale economiei”, spun reprezentanţii Asociaţiei.

Totodată, asociaţia sugerează Guvernului să ia notă de modul în care acţionează în acest sens cele mai multe ţări membre UE, precum Polonia, Slovenia, Franţa şi Germania.

“De mai mult de 9 ani atragem atenţia, fără mare succes, asupra situaţiei inacceptabile de la Institutul Cantacuzino. A.O.A.R. reaminteşte cazul încetării producţiei de medicamente la Braşov şi situaţia mai mult decât îngrijorătoare din industria siderurgică, urmare a falimentării a 5 producători de produse din oţel şi îşi exprimă preocuparea vizând consecinţele economice urmare a vânzării capacităţilor producătoare de ciment, eventual unor companii din afara UE, existând în acest caz posibilitatea opririi unei părţi importante a producţiei de ciment în România, realocarea utilajelor”, arată A.O.A.R.

În aceste condiţii, Asociaţia spune că România va importa mai multe medicamente, oţel beton şi ciment, în loc să exporte aceste produse.

“A.O.A.R. reaminteşte Guvernului aportul determinant al sectorului industrial la asigurarea sustenabilă a creşterii economice în ultimii 4 ani, importanţa numărului şi calificării angajaţilor din sectorul industrial, a valorii adăugate a muncii acestora şi preocuparea reală manifestată la nivelul UE, de creştere a ponderii industriei în PIB de la 15% la 20% în anul 2020”, mai arată asociaţia oamenilor de afaceri.

“Iniţiativa e tardivă, raportată la Timiş”

stefan gogosanu (2)Liderul timişean al Confederaţiei Sindicale Cartel Alfa, Ştefan Gogoşanu, consideră că, raportată la situaţia de pe plan local, iniţiativa stopării privatizărilor vine prea târziu.

“Este o măsură tardivă, pentru că, în Timiş, de exemplu, ce mai avem de privatizat în momentul de faţă ? Tot ce a fost mai important, toate obiectivele economice care puteau fi şi acum profitabile s-au înstrăinat, Poate ar fi bine să se stopeze măcar acum vânzarea în ideea unei analize corecte, şi a exploatării acestor obiective economice în beneficiul statului. Dar în Timiş răul cel mai mare a fost făcut, nu mai e aproape nimic de salvat”, spune Ştefan Gogoşanu.

Acesta spune că în judeţ, în general, s-a privatizat haotic, fără să se ţină cont de perspectivele de obţinere de profit a unităţilor care au fost închise, şi fără să se monitorizeze respectarea obligaţiilor post-privatizare asumate de către cumpărători.

“Compartimentele de post-privatizare nu şi-au făcut datoria de a verifica îndeplinirea acestor obligaţii, şi care prevedeau păstrarea unui anumit specific de activitate, a unui anumit număr de angajaţi şi aşa mai departe. S-a acţionat ca şi cum aceste obiective, multe de interes strategic şi cu perspective reale de dezvoltare şi de obţinere de profit ar fi un spoi de povară, e care autorităţile trebuiau să scape neapărat”, susţine liderul sindical.

Privatizări “cu final neaşteptat”

Sunt numeroase şi în Timiş exemplele de privatizări unde lucrurile ar fi trebuit poate să decurgă cu totul altfel, dacă s-ar fi mers pe o anumită logică şi pe anumiţi parametri de normalitate.

De exemplu, Curtea de Conturi a făcut, acum un an, o dezvăluire, tardivă, din lungul şir de anomalii care au însoţit în Timiş procesul de privatizare al fostelor întreprinderi de stat, precizând că Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu a încasat o serie de dividende aferente privatizării fabricii timişorene Kandia, iar datoriile s-au prescris. Zilele trecute, tot Curtea de Conturi a anunţat că, pentru acest caz, a făcut sesizare la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Totuşi, ţinând cont de faptul că respectivele datorii s-au prescris, şi au trecut aproape 15 ani de la momentul faptelor incriminate, este greu de crezut că şi procurorii bucureşteni vor mai putea face ceva.

În urma unui control făcut de Curtea de Conturi la A.V.A.S., s-au descoperit nereguli legate de felul în care a gestionat Statul privatizarea fostei fabrici de ciocolată Kandia Timişoara. Inspectorii Curţii de Conturi menţionau în procesul-verbal încheiat cu ocazia controlului că A.V.A.S. “a pierdut dreptul de a solicita restituirea unor datorii înscrise în contractele de privatizare a unor societăţi comerciale, în condiţiile în care a acţionat cu întârziere în instanţă pentru restituirea lor, în afara termenului de prescripţie”, primul exemplu fiind cel al fabricii timişorene.

Raportul Curţii de Conturi mai arată că prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni, privind privatizarea fostei Kandia S.A. Timişoara, a existat obligaţia plăţii de către societate a datoriilor către fostul Fond al Proprietăţii de Stat, reprezentând dividende restante pe anii 1996 şi 1997, până la data de 31 martie 1999. La data privatizării, în 1998, F.P.S., care era instituţia publică cu atribuţii în domeniul privatizării, deţinea la Kandia Timişoara drepturi de creanţă constând în dividende restante pe anii 1996 şi 1997, în valoare de sute de milioane de lei vechi. Ca urmare a acţionării în instanţă a fostei Kandia S.A. Timişoara, în vederea obligării la plata dividendelor, instanţa a respins solicitarea A.V.A.S., constatând că s-a prescris dreptul la acţiune. Ca atare, spun inspectorii Curţii de Conturi, în 2009, printr-o notă cu privire la regularizarea diferenţelor valorice apărute în procesul de recuperare a creanţelor A.V.A.S., s-a propus stornarea din evidenţa contabilă a A.V.A.S. a sumei reprezentând dividende aferente exerciţiului financiar al anului 1996, neachitate de către Kandia Timişoara. 

Mai precis, pentru că a acţionat prea târziu în instanţă pentru recuperarea acestor datorii, A.V.A.S. a pierdut dreptul de a le mai recupera şi, ca atare, a decis să şi le scadă din contabilitate. Aceste sume reprezintă, alături de multe altele, pagube colaterale ale procesului de privatizare din Timiş.

Într-o situaţie similară, de mai bine de cinci ani, din 2008, de când D.N.A. a fost sesizată de către fostul ministru al Agriculturii, Valeriu Tabără, cu privire la mai multe privatizări dubioase ale unor unităţi agricole de producţie de tip I.A.S. din Timiş, nimeni nu pare să mai ştie nimic despre anchetă. Aceasta deşi chiar şi Corpul de Control al Ministerului Agriculturii a confirmat descoperirea unor nereguli, sesizând, la rândul său, D.N.A.

Între timp, pe lângă sesizarea făcută de Valeriu Tabără, oficiali ai Corpului de Control al Ministerului Agriculturii ne confirmau la sfârşitul anului 2011 că, la rândul lor, au derulat o acţiune de control vizând privatizarea I.A.S.-urilor timişene Grabtim şi Sinagro şi au descoperit nereguli grave, făcând astfel sesizare către D.N.A. “Au fost înaintate la D.N.A. notele de control întocmite de Corpul de Control al ministrului, având ca obiect procesul de privatizare al unităţilor de tip I.A.S. din Timiş. Corpul de Control al ministrului a înaintat notele de control în vederea cercetării faptelor privind activitatea A.D.S. Dosarele, întocmite în baza notelor înaintate, sunt în stadiu de cercetare”, ne transmiteau atunci reprezentanţii Corpului de Control al ministrului Agriculturii. . Este ciudat faptul că de atâta timp D.N.A. nu a făcut publică nicio dată concretă legată de această anchetă.

Sugestiv pentru felul în care s-a derulat procesul de privatizare în Timiş este şi cazul fostei fabrici timişorene de prelucrare a plantelor medicale şi aromatice Plafar.

La Plafar Timişoara activitatea a fost sistată definitiv pe 1 noiembrie 2009, iar fabrica a fost închisă, ca rezultat direct al stării de insolvenţă existente atunci pe plan naţional. În 2011, cu mare discreţie, Cristian Borcea, finanţatorul Dinamo, în prezent aflat în penitenciar, a devenit proprietarul cu acte în regulă al Fabricii de prelucrare a plantelor medicinale Plafar Timişoara. Apoi terenul din zonă a fost revândut, în 2011 depunându-se la Primăria Timişoara planul urbanistic zonal care viza construirea acolo a unui super-market, cu parcările aferente. Lucru care s-a şi întâmplat, un binecunoscut lanţ de retail german deschizându-şi acolo al patrulea magazin din Timişoara.

Închiderea fabricii timişorene este inexplicabilă, în condiţiile în care, spun sindicatele de profil, chiar în momentul declarării insolvenţei, era printre structurile profitabile ale Plafar.

În 2009, Federaţia Sindicală Cartel Alfa – Filiala Timiş, alături de Federaţia Sindicatelor din Chimie, a întreprins numeroase demersuri la nivelul Guvernului, solicitând ca Plafar Timişoara să nu fie închisă, pentru că e profitabilă. “Am prezentat Ministerului Economiei, în 2008 şi 2009, situaţii financiare ale unităţii, din care reieşea foarte clar că este pe profit. Nu s-a ţinut cont de toate aceste documentaţii care erau foarte clare şi arătau că închiderea este o greşeală”, spune Ştefan Gogoşanu.

Articol scris de

Jurnalist Timpolis, bogdan.piticariu@timpolis.ro