Spitalul de Boli „Victor Babeș” Timișoara se extinde

Au început lucrările pentru extinderea Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Doctor Victor Babeș” Timișoara. Acesta va avea două noi corpuri de clădire care vor fi ridicate în curtea unității medicale. Valoarea proiectului este de aproape 8,3 milioane de euro.

 

Corpul A va avea regimul de înălțime P+2. La parter va exista o sală de așteptare cu o recepție, o zonă destinată internării și externării pacienților și o zonă cu cabinete de investigații și tratament. Aici va fi amenajată, printre altele, o sală de tratament pentru bronhologia intervențională și un cabinet pentru anumite proceduri toracice minim invazive. La etajul întâi vor fi amenajate mai multe saloane cu două paturi și grup sanitar propriu, dar și câteva spații medicale. Etajul al doilea, care va fi retras, va include o sală de conferințe, o sală de curs și câteva grupuri sanitare.

Tot în corpul A de clădire va fi instalat și echipamentul de ecografie transbronșică destinat realizării de biopsii ganglionare, procedură ce înlocuiește intervenția chirurgicală la pacienții cu neoplazii pulmonare.

În Corpul A, ce se ridică în curtea unității sanitare, va fi amenajată la cele mai înalte standarde. Practic, vorbim de o relocare a ambulatoriilor de specialitate din Secția de Pnenumologie, dar și amenajarea a 13 saloane cu câte două paturi pentru pacienții incluși în programul de recuperare respiratorie. Cu ocazia asta, reducem și numărul de paturi din saloanele din clădirea veche a spitalului, unde, după cum se știe, există încăperi cu 8-10 paturi”, spune prof. univ. dr. Cristian Oancea, managerul Spitalului „Victor Babeș” Timișoara.

Corpul B, care este o construcție ce are ca regim de înălțime doar parter, este legat de corpul A și va avea spații pentru tratament, o sală de mese, o zonă de odihnă, dar și birouri pentru medici și asistente.

Vrem să amenajăm o bază de tratament dedicată recuperării pacienților cu afecțiuni respiratorii, dar vom avea și o sală de kinetoterapie, una de hidroterapie, o saună și o încăpere cu aerosoli”, mai spune dr. Cristian Oancea.

Potrivit contractului, cele două clădiri, corpurile A și B, trebuie predate în 24 de luni. Licitaţia a fost câştigată de Constructim SA și Zitico SRL. Valoarea totală a proiectului este de aproape 8,3 milioane de euro, bani alocați din bugetul local al Primăriei Timișoara.

 

Print Friendly, PDF & Email