Spectacole şi reconstituiri istorice de Ziua Județului Timiș

Foto: Eye in the Sky

De Ziua Judeţului, Consiliul Judeţean Timiș a pregătit, pentru ediţia din acest an, o serie de evenimente cultural-educative, desfășurate pe parcursul a patru zile, în perioada 25 – 28 iulie.

 

25 iulie va fi Ziua Porților Deschise la Consiliul Județean Timiş, eveniment dedicat copiilor. Aceștia vor putea vizita instituția și vor putea afla ce înseamnă administrarea județului.

Vineri, 26 iulie, între orele 18.30-21.30, va avea loc, la Filarmonica din Timișoara, un spectacol oferit de Ansamblul Profesionist Banatul și Ansamblul „Moștenitorii” din Republica Moldova. Intrarea se face pe bază de invitații.

Sâmbătă, 27 iulie, între orele 17.30-18.30 va fi organizat un tur al fanfarei din Boblingen, Germania, pe traseul Catedrala Mitropolitană – Piața Victoriei – Piața Libertății – Piața Unirii – Bastionul Theresia, apoi de la ora 18.30 la ora 19 este programat un concert al acestei fanfare, la Bastionul Theresia. Între orele 19-20, tot la Bastionul Theresia, este programat un spectacol de Teatru pentru copii, Ursul păcălit de vulpe, pus în scenă de Teatrul “Merlin”, urmat, de la ora 20 la ora 21, de un alt spectacol pentru copii susţinut de Gașca Zurli.

Duminică, 28 iulie, între orale 12-14 va avea loc o şedință festivă a Consiliului Județean Timiș, de la ora 16.30 la ora 17.30 fanfara din Boblingen va face un nou tur pe tarseul Catedrala Mitropolitană – Piața Victoriei – Piața Libertății – Piața Unirii – Bastionul Theresia, urmat, de asemeneaa, de un concert susţinut la Bastionul Theresia, de la 17.30 la 18. Între orele 18-19, în aceeaşi locaţie, va avea loc o „Reconstituire istorică 1919” (Bastionul Theresia), de la ora 19 la ora 20, în Centrul Multifuncțional Bastion, expoziția „Timișul de altădată”, de la ora 20 la ora 21, un concert susţinut de Alex Calancea Band, iar de la ora 21, un concert susţinut de Loredana.

28 iulie a fost aleasă, în 2016, Ziua Județului Timiș, pentru a marca instaurarea administrației românești în județ, în anul 1919, după retragerea trupelor de ocupație de pe teritoriul comitatului Timiș.

Print Friendly, PDF & Email