Şoferul vinovat de accidetul mortal de la Traian Vuia, prins de Poliţie

Foto: DRDP Timisoara

Accidentul din această dimineaţă, produs în zona localităţii Traian Vuia, s-a soldat cu doi morţi şi doi răniţi, intraţi în comă.

 

Două persoane au murit, iar alți doi copii sunt în comă în urma unui grav accident produs în această dimineață pe autosteada A1, în zona localității Traian Vuia.

Un accident mortal a avut loc, în această dimineaţă, înainte de ora 5, pe autostrada A1, între nodurile rutiere Dumbrava și Balinț, după ce un autoturism care a pătruns pe contrasens a intrat în coliziune cu un altul care circula regulamentar, anunţă Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, care a şi închis, timp de câteva zeci de minute, circulația în zonă. Accidentul s-a produs între nodurile rutiere Dumbrava și Balinț.

În maşina lovită de şoferul intrat pe contrasens se aflau cinci persoane: doi copii, în vârstă de 6 şi 9 ani, bunicii acestora, iar la volan, tatăl lor. În urma impactului, bunicii au murit, iar copii au fost transportaţi la spital, în comă. Şoferul vinovat de această tragedie a fugit de la locul accidentului.

Agerpres anunţă, citând reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, că a fost prins şoferul care a provocat accidentul. Acesta are 43 de ani şi este din satul Româneşti.

Print Friendly, PDF & Email