Soarta Centurii Sud a Timișoarei, dependentă exclusiv de o decizie de ordin politic?

Centura sud TimisoaraPreședintele interimar al PSD Timiș, Sorin Grindeanu, spune că de consensul politic depind sorții de materializare cu prioritate a proiectului Centurii Sud a Timișoarei.Acesta susţine că şansele ca proiectul să fie inclus pe lista obiectivelor prioritare, pentru finanțare în acest an, depind de rezultatul dezbaterii Master Planului în Parlament, la începutul lunii februarie.

 

Sorin Grindeanu. „Scenariul Master Planului de Transport supus, în februarie, dezbaterii parlamentare, include Centura Sud”

Sorin Grindeanu (3)Deputatul PSD de Timiș Sorin Grindeanu, actual ministru al Comunicațiilor și Societății Informaționale şi şef interimar al PSD Timiş, spune, citând dintr-un document despre care afirmp că l-a primit în de la reprezentanți ai Ministerului Transporturilor, că Centura Sud figurează în „scenariul de Master Plan General de Transport al României”. Documentul citat ar urma să fie dezbătut, în februarie, în Parlament, mai spune Sorin Grindeanu, potrivit afirmațiilor căruia de soarta acestei dezbateri ar depinde includerea sau nu a acestui obiectiv pe lista proiectelor care vor beneficia de finanțare prioritară în 2015. Deputatul PSD a citat succint din răspunsul primit la interpelarea sa, reliefând că Centura Sud a Timișoarei este înscrisă în Scenariul de Referință al Master Planului General de Transport, lucru care ar însemna că obiectivul va beneficia de finanțare din Fondul de Coeziune.

Tot în baza răspunsului citat – despre care Sorin Grindeanu a precizat că va putea fi oferit spre consultare în zilele următoare, în forma sa scrisă – rezultă că, pentru anul în curs, sursa de finanțare a Centurii Sud este asigurată, în procent de 85%, de fondurile europene. La care s-ar adăuga un procent de 15% finanțare oferită de Statul român, din resurse bugetare proprii.

Sorin Grindeanu susţine că CNADNR ar fi încheiat deja, încă din 28 octombrie 2010, un contract intitulat “Asistenţă Tehnică pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate, Proiectului Tehnic, Detaliilor de Execuţie şi Documentaţiei de Atribuire pentru variantele de ocolire Bârlad şi Timişoara Sud”. În baza acestuia, ar fi fost elaborat deja studiul de fezabilitate, proiectul tehnic de relocare și protejare utilități la nivel de detalii de execuție, precum și proiectul tehnic la nivel de detalii de execuție pentru acest obiectiv. Lungimea totală a Centurii Sud urmează să fie de 25,69 kilometri, costurile totale pe care execuția obiectivului le-ar presupune ar fi de peste 425 de milioane lei (valoare fără TVA), iar durata de execuție ar fi de 36 de luni.

În răspunsul primit de la reprezentanții Ministerului Transporturilor se menționează și faptul că Centura Sud Timișoara ar fi primit deja avizul Comisiei Tehnico-Economice din cadrul ministerului, în 19 noiembrie 2012, și că lucrarea ar prevedea realizarea a două căi de rulare, a 12 poduri și a două parcări, urmând ca, în vederea aprobării demarării lucrărilor de execuție propriu-zise, indicatorii tehnico-economici menționați anterior să fie aprobați prin hotărâre de guvern.

În aceste condiții, susține deputatul PSD, pentru demararea procedurilor de licitație și a lucrărilor ar mai fi nevoie de emiterea unei hotărâri de guvern. Care ar trebui precedată de dezbatarea și aprobarea în Parlament a Master Planului General de Transport al României.

Sorin Grindeanu susţine că includerea acestui obiectiv de interes major pentru timișoreni pe lista de finanțare pentru 2015 depinde de capacitatea factorilor politici de la nivel local de a acționa coeziv, pentru a impune proiectul ca fiind prioritar. Fiindcă, adaugă el, doar obiectivele de infrastructură prioritare vor beneficia anul acesta de finanțare, din fonduri europene aferente exercițiului financiar 2007- 2013, pentru care se mai poate aplica doar până la finalul acestui an, urmând ca, în eventualitatea neutilizării lor, fondurile rămase nefolosite să fie returnate, fără a mai putea fi utilizate.

Priorităţile pentru anul 2015 se vor hotărî, dincolo de lucrările pe culoarul IV, care e pe fonduri europene, printr-un consens, în Parlament, la începutul lunii februarie. Lucrările sigure în acest Master Plan pentru anul 2015 – fiindcă ştiţi că la finalul anului 2015 se pierd fondurile europene necheltuite pe exerciţiul 2007-2013 – sunt cele pentru culoarul IV, care înseamnă inclusiv lotul de autostradă de la Ianova la Belinţ. În acest moment se dispune de 4 miliarde de euro. Master Planul, în forma propusă în acest moment, înseamnă ca și costuri aproape 30 de miliarde de euro”, afirmă Sorin Grindeanu.

Acesta și-a exprimat speranța că factorii de decizie de la nivel local și județean vor avea capacitatea de a convinge, prin acțiuni conjugate, că Centura Sud reprezintă o prioritate menită să primească finanțare începând din anul în curs: „Eu sunt sigur că şi eu, şi primarul Robu, şi ceilalţi parlamentari vom reuși să introducem Centura Sud pe lista proiectelor prioritare pentru 2015. Pentru că în scenariul de Master Plan supus dezbaterii este prinsă centura”.

Se vrea un pact şi pentru transporturi

În contextul discuțiilor referitoare la proiectul Centurii Sud, deputatul Sorin Grindeanu a făcut referire și la intenția formulată recent de primarul Nicolae Robu, de a organiza un miting civic prin care să aducă în atenția Guvernului nevoile stringente ale timișorenilor. „Acțiunile de acest tip, dacă sunt civice, sunt foarte bune pentru viața comunității”, a apreciat deputatul Sorin Grindeanu. Dar, spune el, în ceea ce privește domeniul infrastructurii, este necesară semnarea pactului pentru transporturi, adus recent în discuție de către premierul Victor Ponta, pentru a garanta continuitatea unor proiecte de infrastructură, dincolo de factorii dependenți exclusiv de contextul politic.

Proiectele județului Timiș și ale Timișoarei, absente din Master Planul General de Transport, atenționează reprezentanții locali ai Opoziției

Includerea sau nu a Centurii Sud a Timișoarei în Master Planul General de Transport, documentul programatic care se referă la prioritățile strategice ale României pentru următorii 16 ani, reprezintă, însă, un subiect asupra căruia punctele de vedere ale reprezentanților spectrului politic local nu sunt convergente.

După ce promisiunea legată de includerea Centurii Sud a Timișoarei a fost smulsă, practic, premierului Victor Ponta, în cursul lunii noiembrie 2014, în timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, debutul acestui an a plasat, din nou, discuțiile despre realizarea acestui proiect sub semnul unor numeroase incertitudini. Departe de a fi ajuns în etapa în care dezbaterile să se poată purta pe fondul problemei, disputele factorilor de decizie de la nivel local despre șansele de materializare, într-un viitor apropiat, ale Centurii Sud – promisă timișorenilor încă din 2012 de către reprezentanții defunctului USL – se poartă încă tot pe un teren incert, minat în mare măsură de factori de ordin politic.

Primarul Nicolae Robu cheamă timișorenii în stradă

Nicolae Robu primar 2În absența unor certitudini referitoare la includerea acestui obiectiv în Master Planul General de Transport al României, edilul Nicolae Robu a făcut referire, vineri, la posibilitatea de a-i chema pe timișoreni să susțină, prin prezența lor în stradă, includerea Centurii Sud pe lista proiectelor prioritare pentru anul 2015. Subliniind că acest apel este o inițiativă de ordin civic și nu una de ordin politic și precizând că, dacă o decizie tranșantă în acest sens nu va fi luată în câteva săptămâni, prin recursul la dialog și la argumente, atunci mizează pe o mobilizare masivă în stradă a timișorenilor. Acesta a adăugat că așteptările sale se leagă de participarea la acest miting a unui număr de aproximativ 20.000 de timișoreni. „Dacă Guvernul nu include în prioritățile sale și centura Timișoarei, trebuie ieșit în stradă. (…) Nimeni nu are dreptul să ignore Timișoara într-un asemenea hal. S-a tot discutat despre acest subiect, au existat promisiuni, dar nimic nu s-a materializat”, a declarat vineri, primarul Nicolae Robu.

Un deputat PDL amendează atitudinea obedientă a parlamentarilor PSD

Cornel Samartinean bustAmendând absența din Master Planul General de Transport a referirilor explicite la proiecte asumate ferm în beneficiul județului Timiș și al Timișoarei, deputatul PDL Cornel Sămărtinean i-a acuzat recent pe reprezentanții PSD de Timiș de faptul că, prin lipsa lor de reacție și prin atitudinea lor obedientă, consimt tacit la omiterea de pe lista obiectivelor finanțabile a proiectelor județului: „Ori nu-și dau seama că sunt penibili când promovează un Master Plan de transporturi care exclude total Timișoara și cele mai importante proiecte de infrastructură din județ (centura ocolitoare a Municipiului Timișoara, Centrul Regional Intermodal Remetea Mare etc), ori nu le pasă decât să facă frumos în fața șefului de partid”.

În plus, deputatul PDL a atenționat și asupra faptului că doar proiectele incluse în Master Plan vor putea fi finanţate. În aceste condiții, a mai avertizat Cornel Sămărtinean, Timişul şi Timişoara, nefiind incluse în Master Plan, nu pot aspira la alocarea de fonduri. Finanţarea proiectelor incluse în Master Plan, a mai subliniat el, este prevăzută să se facă din fonduri europene, în vreme ce finanțarea de la bugetul național…nu există: “Anul acesta, Guvernul României a reușit «performanţa» nu numai să taie investițiile de la bugetul național, ci să taie și co-finanțările proiectelor europene. Guvernul României nu este în stare să finanțeze constant nici măcar acei 15 – 25% obligatorii pentru a putea primi 75 – 85% fonduri nerambursabile de la UE”.

Un proiect catalogat drept cacealma

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a enumerat recent priorităţile infrastructurii rutiere pentru perioada 2015 – 2016. În cadrul respectivei prezentări, Centura de Sud a Timişoarei nu a fost menționată, situație care ar putea îndreptăți la formularea unei concluzii potrivit căreia, în acest moment, soarta inelului de centură al Timişoarei, care ar permite devierea totală a traficului greu din oraș, este pecetluită pentru viitorii câțiva ani, acesta fiind menit să rămână la stadiul de proiect schițat pe hârtie și atât.

Centura Timişoara Sud nu a apărut pe harta prezentată de ministrul Transporturilor, cuprinzând lucrările finalizate, cele aflate în execuţie sau în faza de licitaţie. Și aceasta în condițiile în care, în forma sa prezentată public, Master Planul prevede sprijinirea unor proiecte de şosele ocolitoare pentru localităţi precum Târgu Jiu, Aleşd, Săcuieni, Oradea, Rădăuţi, Suceava, Dorohoi, Târgu Mureş, Braşov, Satu Mare, Tecuci, Bârlad, Bacău sau Mediaş.

Centura Timişoara Sud nu a fost inclusă iniţial nici în Master Planul General de Transporturi al României pentru următorii 16 ani, întrucât, în urma explicaţiilor oferite la finalul anului trecut de Ministerul Transporturilor, nu s-ar fi demonstrat necesitatea ei.

Între timp, au existat promisiuni, asumate de ministrul Ioan Rus și de Victor Ponta, în perioada de campanie electorală, potrivit cărora documentul va fi modificat, incluzând şi închiderea inelului de centură. Această promisiune a fost infirmată, însă, la prezentarea celei mai recente variante a Master Planului.

“Orizontul de întindere al Master Planului este 2015 – 2016, probabil perioada în care Ioan Rus speră că va rămâne la minister. Oricum, s-a văzut destul de clar că toate asigurările şi promisiunile Consiliului Judeţean legate de Centura Sud au fost, de fapt, vorbe goale. Se dovedeşte încă o dată că la nivelul conducerii CJ Timiş s-a mers pe cacealmale şi cam atât”, a declarat recent şi consilierul judeţean PDL Marius Martinescu.

Titu Bojin: „În acest moment nu avem posibilitatea legală să putem finanţa Centura Sud”

Titu BojinȘansele scăzute în ceea ce privește demararea în perspectivă apropiată a acestui proiect au fost prefigurate și în cadrul ședinței CJ Timiş din luna decembrie a anului trecut. După ce ani de zile administraţia judeţeană a susținut că se va implica cu toate forţele în materializarea acestui proiect, la ultima sa luare oficială în discuţie, despre obiectiv s-a menționat faptul că acesta depinde doar într-o foarte mică măsură de administraţia judeţeană:

“Centura Sud Timişoara nu intră în patrimoniul CJ Timiş, pentru că tot ce înseamnă autostrăzi, centuri, drumuri naţionale sunt ale CNADNR. Nici nu se pune problema să nu fim de acord cu asocierea, dacă există posibilitatea realizării unei asocieri între Primăria Timişoara, CJ Timiş, Primăria Ghiroda, Primăria Moşniţa şi Primăria Giroc, pe teritoriul cărora se derulează Centura de Sud a Timişoarei. Trebuie să ştiţi că în acest moment nu avem posibilitatea legală să putem finanţa, pentru că nu este pe teritoriul administrativ al judeţului Timiş din punct de vedere al patrimoniului. În aceste condiţii, vă spun că sunt de acord să găsim o formulă, doar în momentul în care ştim ce înseamnă acest proiect”, declara, cu acea ocazie, preşedintele administraţiei judeţene, Titu Bojin.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis