Smithfiled Timișoara, focar de infecție Covid

Autorităţile sanitare din Timiş au decis să închidă complet compania de procesare a cărnii Smithfield România, de la Timişoara, după ce mai mult de 90 de persoane au fost declarate ca fiind infectate cu coronavirus, potrivit Radio Timișoara.

 

Primul focar de infecție cu coronavirus a fost descoperit la Smithfiled săptămâna trecută, la o unitate de procesare a cărnii, când opt muncitori vietnamezi au fost depistați pozitiv la testul Covid.

Prima linie de producție a fabricii a fost oprită vineri, iar sâmbătă a fost sistată întreaga activitate a companiei. Decizia Direcției de Sănătate Publică Timiș vine după ce au fost efectuate peste 800 de teste în rândul angajaţilor, fiind găsite pozitiv 93 de persoane.

Până la această dată, la nivelul întregii unități, sunt confirmate 93 de persoane pozitive. Pe acest considerent s-a decis suspendarea activitatii întregului obiectiv, pentru o perioadă de șapte zile, cu posibilitate de prelungire, în caz de nevoie. Unitatea își va relua activitatea după efectuarea unei igienizari și dezinfecții riguroase și după testarea personalului cu maxim 48 de ore înainte, cu rezultat negativ”, transmite DSP Timiș.

Persoanele depistate pozitiv se află în izolare, pentru că nu prezintă simptome care să pună probleme medicale deosebite, precizează DSP Timiș.

 

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Redacţia Timpolis, timpolis@online.ro