Siguranţă naţională după precepte evanghelice

Melania-CIncea

Imediat după izbucnirea, la final de noiembrie 2014, a scandalului generat de arestarea procurorului-şef al DIICOT, Alina Bica – într-un dosar al DNA, în care este cercetată pentru implicare într-un act de retro­ce­dare ilegală de teren, cu un prejudiciu adus statului estimat la peste 62 de milioane de euro –, lansam public trei întrebări pentru SRI. Pentru că, în context, nu se vorbise despre modul în care SRI ar fi putut opri ajungerea în această funcţie a unui om asupra căruia planau sus­piciuni de implicare într-un dosar de mare corupţie.

1. Nu a ştiut SRI despre acest episod din cariera Alinei Bica? Greu de crezut, fiind vorba despre un secretar de stat în Ministerul Justiţiei, la vremea comiterii faptelor, în primăvara lui 2011. În plus, SRI a oferit DNA sprijin informativ în această anchetă. 2. A ştiut şi a tăcut SRI? De ce a făcut-o? 3. A ştiut şi a atenţionat SRI? Cui a comunicat faptul că Alina Bica era suspectată a fi parte a unei reţele de corupţie, cu tentacule întinse în lumea politică şi a oamenilor de afaceri? Chiar dacă împotriva Alinei Bica nu existau pro­be concludente, la vremea respectivă, pre­zenţa unui singur indiciu care să ducă spre zona penalului ar fi trebuit să împiedice ajun­gerea ei într-o astfel de funcţie. Această a tre­ia întrebare îmi părea că generează două ipoteze. Fie cel căruia i-a fost comunicată informaţia (adică, ori ministrul de Justiţie, la vremea respectivă, interimar, Victor Ponta, care a propus numirea, ori preşedintele Traian Băsescu, cel care a făcut numirea) a ignorat-o, fie a trecut-o sub tăcere – din proprie iniţiativă sau sfătuit.

Firesc ar fi fost ca, în câteva zile după arestarea Alinei Bica, să pri­mim un răspuns din partea Comisiei co­mune permanente pentru exercitarea con­tro­lului parlamentar asupra activităţii SRI. Nu s-a întâmplat nimic. Până acum, când această comisie a luat în discuţie, o dată cu scandalul declanşat de acuzaţiile Elenei Udrea la adresa generalului Florian Coldea, şi alte aspecte din activitatea SRI. Aşa, la începutul acestei săptămâni, aflam de la senatorul PSD Daniel Savu, membru al acestei comisii, că SRI ştia, în momentul numirii la DIICOT a Alinei Bica, despre mafia în care intrase aceasta. Dar că nu l-a informat pe şeful statului. De ce?

Răspunsul oficial – spune tot Daniel Savu – este că nu preşedintele era beneficiarul informaţiei, ci DNA, dar „dacă cerea, primea”. Adică, un fel de siguranţă naţională făcută după precepte evanghelice… E năucitoare lejeritatea cu care e oferit acest ultim „argument”, „dacă cerea, primea”. Urmând raţionamentul, ar înseamna că SRI nu ar mai trebui să dea niciun raport informativ nici unei instituţii, decât dacă acea instituţie îi cere, eventual, opinia pe vreo informaţie.

Un răspuns neoficial poate indica, însă, un SRI angrenat în jocuri politice. Numirea Alinei Bica s-a făcut în 2013, an care preceda un an preelectoral cu miză mare – prezidenţialele – eveniment pentru care dl Ponta se pregătea încă din vremea în care, oficial şi declarativ, îl susţinea pe Crin Antonescu în drumul spre Cotroceni. Or, cu o Alina Bica lăsată în acea funcţie până la momentul detonării bombei – detonare preconizată, încă de atunci, a o atinge şi pe Elena Udrea şi, prin ricoşeu, pe Traian Băsescu –, efectul ar fi fost mult mai puternic decât dacă d-na Bica, în momentul izbucnirii scandalului, era un simplu procuror sau şef de secţie, a cărui numire nu-l implica pe preşedintele Băsescu. Prin ricoşeu, scan­dalul, izbucnit la momentul oportun, i-ar fi putut aduce un plus de imagine d-lui Ponta. Sigur, e doar o ipoteză. Desprinsă, însă, din explicaţia ilogică a d-lui Savu şi, practic, din jumătatea de adevăr oferită. Pentru că acesta nu a spus dacă informaţia i-a fost sau nu furnizată, chiar şi neoficial, celui care făcuse nominalizarea Alinei Bica în funcţie, respectiv lui Victor Ponta.

Indiferent, însă, de răspunsurile oficiale sau neoficiale, un lucru e cert: aceasta este o atitudine anormală din partea conducerii unui serviciu de informaţii de talia SRI, în condiţiile în care era vorba despre un om căruia îi fusese conferit un rol major în sistemul de siguranţă naţională şi în cazul căruia no­mi­na­lizarea trebuie precedată, firesc, de o verificare minuţioasă.

 

Articol publicat şi în Revista 22.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist TIMPOLIS