Sesizările către Primăria Timişoara pot fi făcute şi urmărite prin telefon

Primăria Timişoara a lansat azi o aplicaţie telefonică prin intermediul căreia problemele sesizate de cetăţeni ajung, prin distribuire automată, direct la angajaţii care se ocupă de ele, iar cel care face sesizarea poate vedea în fiecare moment în ce stadiu este rezolvarea problemei semnalate.

 

Aplicaţia Primăriei Municipiului Timişoara va fi un liant între cetăţeni şi administraţia locală, spune Robert Kristof, City Manager al Timişoarei. Explicând că, prin intermediul acesteia, cetăţenii vor putea depune sesizări, vor putea urmări stadiul de rezolvare a solicitărilor făcute, vor putea depune cereri online şi chiar urmări noutăţi sau vizualiza şedinţele de Consiliu Local.

În privinţa sesizărilor, nu există o persoană care să repartizeze problemele către angajaţii Primăriei, aplicaţia distribuind automat problemele către cei responsabili de rezolvarea lor, ulterior aceştia putând trimite un răspuns înapoi”, scrie Robert Kristof pe pagina sa de socializare.

Acesta precizează că aplicaţia este în dezvoltare continuă, astfel că orice feedback privind funcţionalităţile sale curente sau care se pot dezvolta, este util.

Reprezentanţii Municipalităţii spun că avantajul principal al acestei aplocaţii este că face o legătură directă şi automată cu fluxul de documente al Primăriei. Aplicaţia, disponibilă pe sistemele de operare iOS şi Android, se găseşte în Appstore şi Google Play, cu numele „Primăria Timişoara”.

Primarul Nicolae Robu spune că aplicaţia a fost făcută gratuit de o companie şi donată Primăriei.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist Timpolis, mircea.pavelescu@timpolis.ro