Sentinţele pe mail, văzute ca utopii juridice

Pe portalul CSM cele mai recente sentinţe publicate din Timiş sunt din 2010

Pronuntare sentintaDeşi instanţele din vestul ţării continuă să fie supra-aglomerate, Ministerul Justiţiei intenţionează să creeze posibilitatea ca hotărârile judecătoreşti să poată fi transmise în format electronic justiţiabililor care solicită acest lucru. Pe lângă volumul mare de muncă pe care l-ar presupune o astfel de operaţiune, este greu de crezut că o asemenea soluţie va fi funcţională. Asta, în condiţiile în care pe tentativele anterioare de publicare a hotărârilor judecătoreşti în format electronic, cum sunt cele de pe portalul Jurindex, creat de CSM, cele mai recente sentinţe publicate din Timiş sunt din 2010.

 

Planuri mari pentru 2015

Potrivit anunţului făcut zilele trecute de Ministerul Justiţiei, justiţiabilii implicaţi în procese civile pot solicita instanţei de judecată, în toate dosarele civile, ca încheierea de şedinţă sau hotărârea judecătorească să le fie transmisă în format electronic.

Programul informatic al instanţelor a fost modificat astfel încât să permită transmiterea prin e-mail către părţile dintr-un proces, dar şi către reprezentanţii legali ai acestora, a încheierilor de şedinţă sau a hotărârii judecătoreşti imediat ce acestea sunt încărcate în sistem.

“Este un alt pas pe care îl facem spre implementarea conceptului de dosar electronic, în acest moment fiind posibilă comunicarea şi prin e-mail a încheierilor de şedinţă şi a hotărârilor. Am parcurs încă un moment în cooperarea cu CSM, care a susţinut această iniţiativă şi a aprobat rapid implementarea ei la nivelul tuturor instanţelor din ţară", a declarat ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc.

Oficialul a precizat că, în procesele civile, părţile vor putea să primească în format electronic aceste documente imediat ce ele vor fi încărcate în sistemul ECRIS. “Până în acest moment, dacă un justiţiabil dorea să vadă o încheiere de şedinţă, document care nu i se comunica, sau dacă intenţiona să citească o hotărâre înainte de a-i fi comunicată prin poştă, trebuia să vină personal la instanţă şi să solicite dosarul cu actele respective. Dacă hotărârea, de exemplu, nu era încă listată şi semnată de judecător, nu exista în dosar, aşa că făcea un drum degeaba. Comunicarea online reprezintă o alternativă modernă care înseamnă economie de bani şi timp pentru justiţiabili, pentru avocaţii acestora”, a explicat Robert Cazanciuc.

Ministrul Justiţiei nu a precizat însă cine se va ocupa de aceste operaţiuni de transmitere către justiţiabili a încheierilor de şedinţe sau hotărârilor judecătoreşti, ţinând cont de faptul că nu numai în instanţele din vestul ţării personalul auxiliar trebuie să gestioneze un volum de muncă tot mai mare.

Nu se ştie cum va fi concretizat acest proiect, ţinând cont de încercările anterioare de a publica hotărâri judecătoreşti în format electronic, iniţiate chiar de către CSM. Un exemplu în acest sens este portalul Jurindex, ce şi-a propus să ofere accesul liber la hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţe, dar care are mari probleme de actualizare. Aşa se face că în momentul de faţă cele mai recente hotărâri judecătoreşti ale instanţelor subordonate Curţii de Apel Timişoara sunt cele din anul 2010. Or, dacă lucrurile s-au mişcat atât de greu în această direcţie, cum se vor putea transmite hotărâri judecătoreşti în format electronic în timp real?

Avocat Dumitru Ganţ: “Şi aşa personalul auxiliar spune că are prea mult de lucru”

Dumitru Gant portret18La nivel local există rezerve cu privire la posibilitatea instanţelor, mai precis a personalului auxiliar din instanţele din vestul ţării de a ţine pasul cu solicitările de transmitere a hotărârilor judecătoreşti în format electronic. “Ca idee, noi susţinem utilizarea tehnicilor modern. Este în firea lucrurilor ca tehnologia nouă să ne uşureze viaţa”, spune avocatul timişorean Dumitru Ganţ. Dar se declară sceptic că această iniţiativă poate fi acoperită, ca volum de lucru, de către personalul existent, “în condiţiile în care şi aşa oamenii se plâng că este un volum de lucru prea mare”.

În opinia sa, şi iniţiativa de transmitere pe email a citaţiilor este salutară, considerând că trebuie implementată: “E firesc ca oamenii să ţină pasul cu vremurile”.

Dar, spune el, în toate aceste situaţii ar trebui să se ţină cont de faptul că asemenea comunicări impun un grad de securizare crescut. “Sigur vor apărea oameni care vor avea interesul să capteze aceste date, să le stocheze şi la un moment dat să le folosească pe post de instrument de presiune. De aceea, orice demers de acest gen ar trebui să fie extrem de bine securizat”.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis, bogdan.piticariu@timpolis.ro